1.7 C
Campulung Muscel
19/03/2025

Au furat mireasa, care s-a ales şi bătută

Zona noastră este plină de oameni „fantastici”, care continuă să uimească tot mai mult, uneori. Aici nu ne referim la lucruri prea bune. A venit vara, este cald şi terasele s-au deschis. Poate că mulţi tineri ştiu că sunt şi seri de weekend, în care mai găseşti câte o mireasă „furată”, aşa cum este tradiţia. Aşa s-a întâmplat şi într-o seară frumoasă, în care mai mulţi tineri erau la o terasă liniştită din Muscel, până când a apărut o mireasă, cu câţiva tineri după ea. S-au aşezat la o masă, au început să cânte, să se pozeze şi să danseze. 

În învârtita ei pe terasă, aceasta observă la o masă un băiat care o privea cu colţul ochiului, trăgea din ţigară şi îi zâmbea. I-a lăsat pe ceilalţi şi s-a dus şi s-a aşezat la masă cu individul, care, la rândul său, era însoţit de alţi prieteni, doar că şi aceştia au plecat la altă masă, pentru a-i lăsa pe cei doi să stea de vorbă. 

Una peste alta, unul dintre însoţitorii miresei a observat că nu este ceva în regulă şi l-a sunat pe mire, spunându-i: „Noi suntem la… dar asta a ta stă cu unu’ la masă, nu cu noi. Ia, vino, de vezi cine e, că eu nu îl ştiu şi nici fetele”. Zis şi făcut, mirele şi naşul au ajuns la terasa cu pricina în mai puţin de 30 de minute. Nici nu au stat de vorbă, că el, cum a intrat, şi-a dat seama despre ce este vorba şi a început să ţipe: „Făăă, eu te-am făcut femeie de casă, ca acum să te fure ăştia şi tu să îţi dai întâlnire cu amărâtul asta? Ai zis că nu mai vorbeşti cu el, dar ce face? Te urmăreşte?”. De aici şi ea a început să ţipe, spunându-i fel şi fel şi explicându-i că a fost o simplă şi nefericită coincidenţă. Nu s-au înţeles, au plecat înapoi în păruială, înjurături şi scandal, lăsând pe toată lumea şocată. În urma scandalului, la o masă, tot în colţ, se afla un bătrânel, cu o bere în mână, care, zâmbind, le-a spus martorilor: „Vedeţi, mă, de ce nu m-am însurat eu?” 

 

Musceleanul de pe bulevard

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!