10.7 C
Campulung Muscel
14/10/2024

Cavalerii “pierde vară”

O instituţie din târg s-a umplut, de când s-a schimbat şeful, de o adunătură de aşa-zişi voluntari care prestează nu pe note, ci pe bancnote. Nişte “pierde-vară” pripăşiţi fără rost de directorul cu viziuni largi, căruia cei peste 20 de angajaţi, mulţi fără sarcini, nu-i sunt suficienţi. Ce fac aceştia când nu sunt evenimente la care să reconstituie atmosfera medievală? Umplu intrarea în instituţie de chiştoace, deoarece, cât a fost cald, au zăcut întinşi pe trepte butonând telefonul şi fumând ca şerpii, de n-aveai loc să intri în incintă de atâtea trupuri obosite lâncezind în soarele verii. Iar motiv de oboseală au avut! Ca să vedeţi cât îi duce tărtăcuţa! Juniorilor li s-a încredinţat misiunea de a-şi croi singuri garderoba şi armamentul pentru spectacolele stradale, cu care au fost îmbrobodiţi contribuabilii care ţin în cârcă târla de angajaţi. Deştepţii au găsit în beci o bucată de placaj, greu de-ţi rupea oasele, şi din el au făcut scut pentru scenele de luptă cu care îi încântă doar pe ţâncii cu suzeta în gură. Cine a avut ideea nu şi-a dat seama că îl va şi mâinui, chiar pe temperaturi de sfârşit de iulie, când soarele se topeşte şi curge peste Câmpulung. Fierul pentru săbii a fost ales de acelaşi neuron singuratic, care n-a avut cu cine să se consulte dacă e bine sau e rău să se confecţioneze nişte arme pe care le ridică unul de la wrestling, nu schilozii care fac pe cavalerii templieri. În afară de minte, le lipseşte complet educaţia. Un neobrăzat, care se dă străjer al cetăţii, a plimbat la un eveniment o droaie de chei agăţate de curea, care au făcut un zgomot infernal. Cum nu înţelegea nimic din ce se discuta la manifestare, normal că puştiul s-a plictisit şi s-a fâţâit de colo-colo, ca o vită cu talanga în funcţiune.

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!