23/03/2025

Închisoare pentru cel care l-a nenorocit pe viaţă

Anul trecut, pe 12 martie, într-o zi de duminică, un bărbat de 50 de ani, din comuna Poienarii de Muscel, a ajuns în stare foarte gravă la Spitalul Municipal Câmpulung, după ce a fost lovit puternic în cap, cu o crosă metalică de golf, de amantul fostei concubine, în urma unui conflict spontan, pe fondul unor neînţelegeri privind partajarea unor bunuri. Dată fiind starea critică în care se afla, victima a fost transferată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Argeş, iar de aici la Spitalul Universitar Militar de Urgenţă „Carol Davila”, din Bucureşti, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale. Bărbatul a avut nevoie de 110 zile de îngrijiri medicale şi a rămas cu sechele pe viaţă care-l împiedică să ducă un trai normal, fiind nevoit să se descurce o cu pensie de invaliditate şi alta de handicap. În schimb, agresorul său n-a fost reţinut nici măcar o zi, chiar dacă este recidivist şi i-a pus viaţa în pericol. El a fost cercetat penal, iar, în luna februarie a acestui an, a fost trimis în judecată pentru vătămare corporală!

A vrut să-şi recupereze roaba şi grătarul

Reamintim că incidentul s-a petrecut în cătunul de rudari din Jugur – Valea Itului, situat în vecinătatea satului Drăghici. Totul a pornit de la o femeie cu care bărbatul din Poienarii de Muscel, Nicolae Kacenco, a avut, timp de 11 ani, o relaţie de concubinaj. În 2016, plecată fiind la muncă în străinătate, femeia l-a părăsit pentru un alt bărbat, Miron Costache, dintr-o localitate din Moldova, cu care s-a cuplat în periplul ei prin Suedia şi pe care l-a şi adus la domiciliul din Jugur. Pe 12 martie 2017, Nicolae Kacenco s-a dus să-şi recupereze o parte din bunurile sale, pe care le avea la fosta concubină, însă, la faţa locului, lucrurile au scăpat de sub control, iar bărbatul s-a ales cu o bătaie soră cu moartea! „Am avut o relaţie de aproape 11 ani cu ea. Avem şi un copil care are acum vârsta de 8 ani. Pe 12 martie, anul trecut, am hotărât să duc copilul acasă la ea, fiindcă, a doua zi, urma să plec la Constanţa. Am zis că, dacă tot plec, să fac curăţenie în jurul casei, la mine, la Poienari. Când am dus copilul, i-am cerut roaba şi grătarul, că erau ale mele. Ea s-a opus, mi-a vorbit urât, agresiv, dar eu nu am zis nimic, n-am comentat. Voiam să plec, dar fratele ei a intrat în curte, mi-a adus bunurile şi mi le-a urcat în maşină. Apoi am vrut să plec acasă, însă am văzut copilul pe terasă şi nu am putut să-l las acolo fără să-mi iau „la revedere” de la el. Am coborât din maşină frumos, am traversat strada şi m-am îndreptat către gardul terasei, ca să vorbesc cu copilul. N-am mai apucat, pentru că m-am pomenit cu crosa în cap şi am căzut la pământ, inconştient. N-am mai ştiut nimic de mine. M-a lovit actualul concubin al ei, cu care s-a cunoscut în Suedia. Din câte-am înţeles de la Poliţie, este recidivist, a făcut trei ani şi două luni de puşcărie.”, ne-a declarat, în această săptămână, Nicolae Kacenco.

„Dacă nu se face dreptate, iau dosarul şi mă duc direct la CEDO!”

În urma loviturii primite, bărbatul şi-a pierdut cunoştinţa şi a fost transportat la Spitalul din Câmpulung cu o ambulanţă SMURD. Cum bărbatul le-a spus medicilor de la UPU că nu-şi mai simte picioarele, s-a decis transferul acestuia, pe 13 martie, la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Piteşti. Medicii de-aici au concluzionat că acest caz nu e de competenţa lor şi au decis să-l trimită la Spitalul Universitar de Urgenţă „Carol Davila”, din Bucureşti, unde a fost operat, fiind diagnosticat cu „traumatism cranio-cerebral grav, cu lovire cu un corp dur (crosă), fractură calvarie biparietală şi contuzie cerebrală bifronto-parietală”. După intervenţia chirurgicală a rămas internat până pe 22 mai 2017, urmând apoi o perioadă de recuperare, dat fiind faptul că a rămas cu o hemiplagie spastică pe partea dreaptă. Potrivit expertizei medico-legale, Nicolae Kacenco a avut nevoie de 100-110 zile de îngrijiri medicale. Poliţia Câmpulung a deschis în acest caz un dosar de cercetare penală, agresorul fiind cercetat în stare de libertate pentru vătămare corporală. „Nemulţumirea mea este că acest individ care m-a lovit trebuia să fie încătuşat pe loc. Sper ca acum, după ce s-a pornit procesul în instanţă, am avut termen pe 14 mai şi s-a amânat până pe 4 iunie, să se facă dreptate. Sunt curios să văd hotărârea instanţei, să văd la ce-l încadrează. Cercetare a fost, din câte ştiu, pe tentativă de omor, însă am auzit că, pe perioada când eu eram internat la Spitalul Militar din Bucureşti, un anumit procuror de la Piteşti a schimbat încadrarea juridică în vătămare corporală. Nu pot să-mi dau seama de ce ar face acest lucru. Mi-a fost pusă viaţa în pericol, aşa după cum reiese şi din documentele medico-legale. Am avut 110 zile îngrijiri medicale. Nu mai sunt bun de muncă, mi-a schimbat total cursul vieţii. Am hemiplagie pe partea dreaptă, creierul mi-a fost afectat, am ameţeli, tulburări de vedere, mă doare capul, obosesc… multe nu pot să fac! Trebuie să fac recuperare din şase-n şase luni. După două cure nu se simte nimic. L-au lăsat în libertate, au considerat că nu este un pericol public, dar eu cred că un asemenea individ nu trebuia să fie liber, printre oamenii civilizaţi, după ce mi-a făcut. Trebuie să fie pedepsit… Am încredere în Justiţia Română, e singura instituţie în care mai cred, că de restul am fost dezamăgit total până la vârsta asta. Dacă nu se face dreptate, iau dosarul şi mă duc direct la CEDO! Am o pensie socială de 520 de lei, de invaliditate, plus o pensie de handicap de 350 de lei. Mai mult decât atât, comisia de evaluare m-a nedreptăţit, considerând că nu am nevoie de însoţitor permanent, deşi eu abia merg, iar toate documentele de la Spitalul Militar au plecat pe însoţitor permanent. Asta e!”, ne-a spus cu durere în suflet Nicolae Kacenco.

Martor la agresiunea împotriva tatălui, copilul a suferit un şoc 

Din păcate, în tot acest scandal, a avut de suferit şi băieţelul pe care Nicolae Kacenco îl are cu fosta concubină. Martor la cele întâmplate, copilul a suferit un şoc şi s-a ales, pentru toată viaţa, cu o boală dermatologică, pe sistem nervos. „Când s-a întâmplat necazul, copilul era pe terasă şi a asistat la întreaga scenă. A fost marcat profund de cele văzute şi a avut un şoc puternic, pe sistem nervos, căpătând boala vitiligo, pe care o s-o aibă toată viaţa lui. După spusele medicilor, putea să facă un şoc fatal.”, spune tatăl băiatului. Mai mult decât atât, acesta susţine că micuţul, care a rămas cu mama, pare să aibă lacune mari şi la şcoală, după ce pornise cu dreptul, în condiţiile în care educaţia sa de acasă ar fi neglijată. „Acum un an, în vacanţa de vară, copilul a stat la mine, chiar dacă eram neputincios, fără niciun ajutor. A fost mentorul meu, eu mentorul lui, ne-am înţeles foarte bine. A început şcoala, pe 15 septembrie, l-am transferat de la Jugur la Poienari, pe considerentul să fie şi el în rândul copiilor buni. Am mers bine copilul, chiar foarte bine, aşa după cum reiese din documentele de la şcoală. Eu l-am sprijinit cât am putut, nu a dus lipsă de nimic. Mi-am dat toată silinţa, cu toată neputinţa mea, să aibă tot ce-i trebuie, şi la şcoală, şi acasă. S-a terminat totul când a venit ea din Suedia şi a luat copilul. Eu solicitasem deja la Judecătorie custodia copilului, dar instanţa a considerat că eu nu pot să îngrijesc un copil, fiindcă am un certificat de handicap. Acest lucru m-a durut foarte mult! Nu s-a ţinut cont de viitorul copilului, pentru că acolo, la ea, nu are niciun drum, fiindcă nu are cine să se ocupe de el. În familiei ei, sunt toţi oameni fără prea multă carte şi nu pot să-i dea o educaţie adecvată. Am fost la şcoală şi am văzut că merge din ce în ce mai rău, cu calificative de satisfăcător sau insuficient, dar nu am ce să mai fac. Dacă eram eu cu el, altfel stăteau lucrurile. Pot doar să-l vizitez, însă nu mai pot să mă ocup de el permanent. Am făcut sesizare la Protecţia Copilului, m-am dus şi la dânşii în audienţă, de „n” ori, le-am explicat situaţia care e, dar degeaba. Această femeie şi-a părăsit copilul ca să plece în Suedia cu concubinul ei. Cu toate astea, au hotărât să rămână băiatul la ea! Autoritatea tutelară a copilului e împărţită. Ea fără mine nu poate face nimic. Cu două săptămâni înainte de incidentul din luna martie, anul trecut, m-a sunat şi mi-a cerut să semnez o procură, cum că sunt de acord să plece cu copilul în Suedia. Vă daţi seama ce însemna asta?! M-am opus total.”, şi-a încheiat Nicolae Kacenco mărturisirea.

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!