Vestit pentru cârciumile sale, unde, pe vremuri, negustori veniţi de pretutindeni trăgeau să-şi bea adălmaşul – se pare că pe aici ar fi poposit până şi Caragiale, nu în postură de scriitor, ci de negustor – cartierul Tabaci mai poartă şi acum în cele câteva clădiri părăginite de pe prima parte a străzii I.L. Caragiale nostalgia vremurilor de altădată.
Ascultând poveştile scrise ori nescrise ala cartierului, te minunezi de cât de inventivi sunt edilii contemporani. Gândind în perspectivă renascentistă, clădirile cu lemnăria originală mâncată de carii şi pereţii jupuiţi de patina vremii au pe acoperişuri faimoşi arbori, ce încântă privirea prin verdele crud al frunzelor zvelte ce se leagănă în bătaia vântului. Priveliştea, dacă nu este cumva sumbră, este de-a dreptul rustică. Case construite pe la începutul secolului trecut, unele cu prispă, altele fără geamuri, unele cu balcon, altele fără faţadă, toate îţi dau impresia că ai păşit într-o altă lume sau epocă, nicidecum în secolul XXI. Poate că aşa se şi vrea, poate că aceasta este strategia prin care autorităţile locale vor să atragă valuri, valuri de turişti. Aspectul jalnic al acestui cartier, pe deasupra şi rău-famat din cauza ursarilor ciorditori, ca să nu mai vorbim de toate relele de după ’89, demonstrează cât de bine ştiu unii să aprecieze trecutul acestui oraş întemeiat de Negru Vodă, aşezat pe temelii de Basarabi şi condus astăzi de jupân Ţâroiu, biruitorul.