Noua conducere a societăţii Edilul CGA SA, care, de fapt, este tot cea veche, inversată, a fost prezentată în Adunarea Generală a Acţionarilor, desfăşurată marţi, 24 aprilie 2018, imediat după şedinţa de îndată, convocată de Liviu Ţâroiu în dimineaţa acelei zile. Aleşii municipali se reuneau pentru A.G.A. prilejuită de învestirea noii formule de conducere – şefia Consiliului de Administraţie, plus înlocuitorii directorilor pensionaţi – şi, dacă tot îi prindea la Primărie, primarul a organizat o şedinţă de Consiliu, pentru a i se aproba sponsorizările de la patronii convinşi să cotizeze pentru campionatul de box. După epuizarea sfertului de oră alocat dezbaterilor în plen, când donaţiile destinate plăţii arbitrilor au primit încuviinţarea consilierilor pentru a intra în buget, jurnaliştii au fost daţi afară din sală, întrunirile acţionarilor societăţii aparţinând majoritar comunităţii câmpulungene nefiind publice. Ţinând cont de ocazia înnoirii staff-ului unui operator care serveşte populaţia municipiului, se putea face lejer o excepţie, permiţându-le ziariştilor să asiste măcar la punctul ordinii de zi referitor la predarea ştafetei actualilor manageri. Chiar a existat o propunere în acest sens, lansată de consilierul Ionel State, care a primit refuzul categoric al primarului şi tăcerea laşă a majorităţii social-democrate, consimţind, astfel, închiderea uşilor pentru presă. Nici cei de la Edilul, prezenţi într-o delegaţie consistentă, nu s-au arătat entuziasmaţi de ideea de a avea martori la procesul prezentării echipei manageriale validate până în 2022. Însă cei mai înverşunaţi să scape de intermediarii relaţiei dintre autorităţi şi cetăţeni s-au manifestat primarul Liviu Ţâroiu şi preşedinta de şedinţă, Estera Stămoiu, a căror împotrivire a asigurat secretomania dorită de putere şi aliaţii săi.
Fiind un moment de bilanţ şi de schimbare a conducerii, acţionarii n-aveau motive să dea presa afară
Ordinea de zi a şedinţei A.G.A. de marţi, 24 aprilie 2018, a conţinut zece puncte. Până la punctul 8 – prezentarea conducerii societăţii începând cu data de 25 aprilie 2018 -, convocatorul a conţinut formalităţi, la derularea cărora presa putea să asiste fără restricţiile impuse de o administraţie cu apucături de dinainte de ’89, perioada în care au fost instruiţi majoritatea componenţilor săi. Ce putea să trezească interesul abonaţilor, în sensul de a-i face şi pe alţii să o lase pe tânjală în privinţa achitării facturilor, era posibilitatea anunţată de Liviu Ţâroiu, de a concepe o schemă de ştergere a penalităţilor restanţierilor care achită integral debitele la Edilul. După modelul practicat de Primăria Câmpulung, care îi iartă de majorări pe datornicii care plătesc până la ultimul leu ceea ce datorează bugetului local. În cazul operatorului de utilităţi, se pare că nu este suficientă hotărârea acţionarilor, o măsură similară aplicându-se o singură dată în trecut şi numai prin hotărâre de Guvern. Însă Ţâroiu este convins că se poate, chiar dacă este afectat privatul din societate, întrucât penalităţile sunt înregistrate ca profit, care s-ar diminua dacă ar fi scutite sumele în discuţie. Dar asupra acestui subiect vom reveni într-o ediţie viitoare.
Ce au avut de aprobat acţionarii Edilului? Zece chestiuni de bilanţ, care, la cum au trecut de votul acţionarilor, fără comentarii, fără vreo expunere a punctelor respective, chiar nu justificau scoaterea ziariştilor din sală. Adică preşedinta Stămoiu a anunţat punctul de pe ordinea de zi, iar consilierii au votat. Nimic „incendiar”! Ordinea de zi a arătat astfel: 1.Prezentarea spre aprobare a bilanţului contabil pe anul 2017 şi a contului de profit şi pierderi pe anul 2017; 2.Prezentarea spre aprobare a raportului administratorilor privind exerciţiul financiar pe 2017; 3.Prezentarea spre aprobare a raportului de audit statutar pe anul 2017; 4.Aprobarea adresei nr.2566/23 aprilie 2018 privind repartizarea profitului net pentru 2017; 5.Prezentarea spre aprobare a raportului anual pe 2017 al Consiliului de Administraţie; 6.Prezentarea spre aprobare a raportului comitetului de nominalizare şi remunerare din cadrul Consiliului de Administraţie; 7.Prezentarea spre aprobare a referatului nr.2457/17 aprilie 2018 privind descărcarea de gestiune a membrilor Consiliului de Administraţie pentru mandatul 31.03.2014 – 31.03.2018; 8.Prezentarea conducerii societăţii începând cu data de 25 aprilie 2018; 9.Supunerea spre aprobare a planului de administrare a Consiliului de Administraţie pentru mandatul 2018-2022; 10.Prezentarea spre aprobare şi analiză a referatului nr.2548/23 aprilie 2018, referitor la următoarea etapă a pierderii de către Edilul a procesului având ca miză cumpărarea, prin societatea Consiliului Local, a pachetului de 31% de acţiuni deţinut de Financiar Urban.
Or la acest punct nu voia Liviu Ţâroiu să asiste presa, ca să nu vadă îndârjirea cu care ţinea să-i plătească lui Gheorghe Văsâi cele 33,4 miliarde de lei vechi înainte de epuizarea căii de atac la instanţa superioară, care ar fi putut răsturna verdictul Tribunalului Argeş. Unul convenabil lui Ţâroiu, care, deşi ambiguu, dădea „undă verde” plăţii îndoielnice. Ca să nu spunem ilegale.
Vasilescu face schimb de funcţie cu Voinescu
Cel mai interesant punct al ordinii de zi l-a reprezentat, cu siguranţă, anunţul făcut chiar de fosta directoare a Edilului, prin care a prezentat echipa de conducere, modificată ca urmare a două pensionări: a ei şi a colegei de la Economic, Victoria Creţu. Melania Voinescu s-a pensionat începând cu data de 24 aprilie 2018, însă activitatea sa la Edilul CGA SA continuă în calitate de preşedinte al Consiliului de Administraţie. Este cea mai importantă funcţie dintr-o societate, C.A. având rolul decizional. Hotărârile Consiliului de Administraţie vor fi aduse la îndeplinire de directorul general Mihai Vasilescu, împreună cu colegii săi: directorul economic Adrian Cartaleanu, care a înlocuit-o pe cea care i-a fost şefă, Victoria Creţu, directorul comercial Iuliana David şi Radu Sâmpetru, manager de operare. Momentul învestirii noilor manageri a fost presărat din belşug cu felicitări, mulţumiri pentru colaborare, urări de succes, mai cu seamă că aceştia au de raportat „patronilor” indicatorii de performanţă asumaţi prin planul de administraţie: rata profitului brut, lichiditate curentă, plata la scadenţă a obligaţiilor bugetare, răspunsul la cerere/plângere în timpul de 30 de zile, menţinerea şi îmbunătăţirea sistemului managerial integral, numărul de neconformităţi la audit extern şi recuperarea creanţelor.
Înflăcărarea felicitărilor a pierit subit în momentul în care a venit rândul Juridicului Edilului să-i informeze pe acţionari despre recursul pe care societatea intenţionează să-l promoveze împotriva hotărârii Tribunalului Argeş, care o obligă să efectueze plata celor 3.340.046,25 lei pentru pachetul de acţiuni de 31% al lui Gheorghe Văsâi. Recurs care frânează cu cel puţin o jumătate de an graba lui Ţâroiu de a sări cu banii pe privatul din Edilul.