În anul 2016, la începutul lunii februarie, un poliţist câmpulungean, de la Biroul Ordine Publică, a ajuns la Spitalul Municipal Câmpulung, pentru a primi îngrijiri medicale, după ce a fost rănit, în timp ce încerca să aplaneze un conflict izbucnit între doi soţi. Bărbatul îşi bătea nevasta şi, supărat că agentul a intervenit în scandal, l-a lovit şi pe el, provocându-i un traumatism la umăr. Individul s-a ales cu dosar de cercetare penală pentru ultraj, cazul fiind preluat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpulung. La finalizarea cercetărilor, soţul violent a fost trimis în judecată, fiind condamnat de Judecătoria Câmpulung, pe 18 decembrie 2017, la închisoare, cu suspendarea executării pedepsei. A făcut apel, însă Curtea de Apel Piteşti i-a respins acţiunea ca fiind nefondată.
Culmea, soţia bătută i-a luat apărarea bărbatului său
Reamintim că scandalul s-a petrecut pe strada Grigore Alexandrescu (şoseaua de centură). Un echipaj de Poliţie fost solicitat, printr-un apel la 112, să intervină într-un caz de violenţă domestică, o femeie fiind bătută de soţ, în faţa copilului, aşa după cum spunea vocea de la telefon.
Potrivit vecinilor, totul s-a derulat acasă la familia Boricean, unde capul acesteia îşi ieşea deseori din pepeni, pe fondul consumului de alcool, şi provoca scandal, victimă fiind, în majoritatea cazurilor, partenera de viaţă. Echipajul de Poliţie, care a ajuns la faţa locului, a reuşit în final să aplaneze conflictul, însă, în timpul intervenţiei, unul dintre poliţişti, Mădălin Ionuţ Lepădatu, a fost lovit de bărbatul recalcitrant. Agentul a ajuns la spital pentru a primi îngrijiri medicale, iar agresorul a fost dus la audieri, la sediul Poliţiei, acolo unde a ajuns şi soţia acestuia, care, culmea, tot lui îi lua apărarea şi a început să se certe cu poliţiştii. A urmat o nouă serie de injurii şi vorbe grele, însă, în cele din urmă, cei doi s-au potolit.
Bărbatul s-a ales cu dosar penal pentru ultraj, cercetările fiind efectuate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpulung. La finalizarea acestora, agresorul a fost trimis în judecată, iar, pe 27 martie 2017, a început procesul în acest caz, la Judecătoria Câmpulung.
Un an şi şase luni de închisoare, cu suspendare
Pe 18 decembrie, după şapte şedinţe de judecată, instanţa „condamnă pe inculpatul Boricean Iulian la 1 (un) an şi 6 (şase) luni închisoare. În baza art. 91 C.pen., dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicată inculpatului pe o durata termenului de 3 ani, ce va constitui termen de încercare pentru inculpat, conform disp. art.92 C.pen. În baza art.93 C.pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul se va supune următoarelor măsuri de supraveghere: se va prezenta la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Argeş, la datele fixate de acesta; va primi vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; va anunţa, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; va comunica schimbarea locului de muncă şi informaţii şi documente de natură să permită controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 al.2 lit.b şi d C.pen., impune inculpatului să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de Probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate şi să nu părăsească teritoriul României fără acordul instanţei. În baza art.93 al.3 C.pen., obligă inculpatul să presteze 70 zile muncă neremunerată în folosul comunităţii, la Primăria Câmpulung, în afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă. În baza art. 94 al.1 C.pen., pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute la art. 93 al.1 lit.c -e C.pen. se vor comunica Serviciului de Probaţiune. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.96 şi 97 C.pen., privind revocarea suspendării pedepsei sub supraveghere şi anularea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În baza art. 397 C.proc.pen, art. 1357 Cod civil şi art.19 al.1 şi al.5 C.proc.pen., admite în parte cererea de despăgubiri formulată de persoana vătămată Lepădatu Mădălin Ionuţ şi obligă inculpatul la 4.000 euro în echivalentul în lei la data plăţii, către persoana vătămată, cu titlu de daune morale. Respinge ca neîntemeiată cererea de despăgubiri civile. În baza art. 274 al.1 C.proc.pen., obligă inculpatul la 600 lei cheltuieli judiciare către stat. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei.”, se arată în hotărârea nr. 300/2017 a instanţei câmpulungene.
Apelul respins ca nefondat
Cum sentinţa nu a fost una definitivă, inculpatul a făcut apel, însă Curtea de Apel Piteşti, după şase termene de judecată, nu i-a dat câştig de cauză. „Respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul Boriceanu Iulian, împotriva sentinţei penale nr. 300 din 18 decembrie 2017, pronunţată de Judecătoria Câmpulung, în dosarul nr. 31/205/2017. Obligă pe apelantul-inculpat la plata sumei de 600 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat. Onorariul parţial al apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat, în sumă de 130 lei, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18 aprilie 2018, la Curtea de Apel Piteşti – Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.”, se arată în Hotărârea nr. 415, a Curţii de Apel Piteşti, din 18 aprilie 2018.