Dacă, în prezent, pompierii câmpulungeni se pot lăuda cu tehnică şi utilaje de interveţie moderne, ce permit o reacţie rapidă şi, implicit, o eficientizare a acţiunilor de salvare în situaţii de urgenţă, în perioada interbelică, potrivit presei acelor vremuri, dotarea staţiei locale de pompieri lăsa de dorit şi-şi punea amprenta, la modul negativ, asupra misiunilor celor care luptau cu focul. Dacă în marile oraşe ale ţării, aflate într-un amplu proces de modernizare şi progres pe toate planurile, companiile de pompieri erau dotate cu cele mai performante maşini de stins incendii (de regulă, germane), la Câmpulung nu erau decât două pompe cu două furtunuri, iar pompierii mergeau să stingă focul chiar şi pe jos, cu sacalele! Acestea erau obişnuitele butoaie aşezate pe suporturi cu patru sau două roţi trase de cai la locul incendiului.
„Pornesc în goană şi pe jos 3-4 pompieri”
Primul semnal de alarmă l-a atras ziarul „Adevărul”, în ediţia din 6 ianuarie 1925. „Dacă ar trăi Caragiale, s-ar minuna de felul cum se combat incendiile în localitate. Atunci când serviciul de pază anunţă postul de pompieri că este foc într-un punct al oraşului, pornesc în goană şi pe jos 3-4 pompieri cu câte o găleată de pânză în mână. În drum, curioşii îi întreabă unde este foc, iar ei se opresc şi dau explicaţii. Iar dacă focul este la un kilometru, îşi închipuie oricine cât timp trece până să ajungă în destinaţie. Cu această ocazie atragem atenţia corpului de pompieri central ca să ia măsuri ca pompele să fie puse la dispoziţie chiar şi la incendierea de coşuri, căci, de multe ori, dintr-un coş pot lua naştere incendii cu pagube incalculabile.”, se arată într-un grupaj de ştiri, intitulat „Scrisori din Câmpulung”, care este semnat „Gruiu”.
Incendiu devastator, dotări precare ale pompierilor
Semnalele din presă nu au sensibilizat autorităţile de-atunci, de vreme ce, şase luni mai târziu, un puternic incendiu izbucnit într-un cartier al oraşului, pe strada Negulici, a fost cu greu lichidat, soldându-se cu răniţi şi pagube materiale uriaşe.
S-a demonstrat, astfel, că pompierii au fost depăşiţi de situaţie, din cauza insuficienţei şi vechimii mijloacelor de intervenţie. „Un cartier întreg a fost ameninţat”, „Patru imobile au fost distruse”, „7 familii rămase fără adăpost”, „Trei soldaţi răniţi”, “Pagube de peste 2 milioane” – titra “Adevărul” din 9 iulie 1925, pentru ca, în finalul articolului, autorul să tragă un nou semnal de alarmă cu privire la dotările precare ale pompierilor câmpulungeni: „Incendiul acesta a pus în discuţie felul cum este înzestrat postul de pompieri. El nu dispune decât de două pompe cu două furtunuri şi un număr redus de sacale. Se impune ca oraşul nostru să fie înzestrat cu aparate moderne mai expeditive şi mai eficace în combaterea incendiilor. Pentru a pune în viitor la adăpost averea cetăţenilor, Primăria are datoria de a face toate sacrificiile”.