În cadrul programului „Şcoala altfel”, Şcoala Gimnazială „Nanu Muscel” a organizat, împreună cu Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România, filiala Argeş, un curs de prim ajutor. Ca de fiecare dată, elevii primesc foarte încântaţi activitatea şi chiar arată că au învăţat câte ceva atunci când vine vorba de prim ajutor.
Cursul a început cu clasele de la învăţământul primar şi s-a încheiat cu clasele de la învăţământul gimnazial. Modalităţile în care se poate acorda primul ajutor au fost prezentate de către Gheorghe Frătoaica, medic primar la Spitalul Judeţean Argeş şi formator european de resuscitare. Nu este prima dată când acesta realizează activităţi în şcolile din Câmpulung, iar mulţumirea cea mai mare a sa este că receptivitatea la activitate o găseşte mai mult la cei mici, decât la adulţi.
„Avem protocol cu OAMGMAMR Argeş. Ei au venit şi anul trecut la noi, acum se repetă acţiunea. Copiii au fost dornici, mai ales că au parte şi de practică pe lângă partea teoretică. Este o activitate foarte utilă atât pentru elevi, cât şi pentru adulţi. Este bine să ştim să ne ajutăm la nevoie şi să cunoaştem paşii.”, a spus Steluţa Popescu, directorul instituţiei de învăţământ.
Ore bune elevii au asistat la curs, au pus teoria în practică şi s-au arătat încântaţi. „Îmi place să vin aici, pentru că învăţ cum să salvez pe cineva. Când o să fiu mai mare, mă gândeam să fiu salvamar sau la spital doctor. Îmi place să învăţ să salvez vieţi.”, a spus un băieţel de clasa a IV-a.