În perioada 1950-1964, oraşul Câmpulung a găzduit, de voie sau de nevoie, o serie de elite intelectuale cu aşa-zisul D.O. (domiciliu obligatoriu). Prezenţa în localitate este observată pe perioade mai lungi sau mai scurte, de regulă, între două sau mai multe detenţii în oribilele puşcării comuniste. Datele, puse la dispoziţie de profesorul Romulus Şerb, nu vor fi unele strict biografice, ci vor reflecta şi elemente emoţionale.
Eugen Pohonţu devine un „Mecena” pentru artiştii plastici
Pe strada Maior Gâldău au avut domiciliul obligatoriu două familii şi anume: cea a profesorului universitar Eugen Pohonţu, titular al catedrei de „Istorie şi critică de artă” din cadrul Universităţii din Iaşi, şi familia Lulu şi Ana Lambrino – fratele şi cumnata lui Zizi Lambrino, prima soţie a regelui Carol al II-lea. Eugen Pohonţu, la un moment dat, unul dintre profesorii Regelui Mihai I, a locuit într-una din casele celebrului fotograf Munteanu, pionier în arta fotografică de studio din Câmpulung. Profesorul era un „Mecena” pentru artiştii plastici, care veneau, vară de vară, să-l viziteze. Cel mai des erau văzuţi H.H. Catargi, R. Iosif şi Corneliu Baba. Tot în aceeaşi casă cu familia Pohonţu şi tot cu titlu de domiciliu forţat ajung şi Lulu şi Ana Zambrino. După arestarea lui, Lulu Lambrino revine, cu acelaşi statut şi pe aceeaşi stradă, vizavi de prima locaţie, în casa Stuparu, unde ocupă o cameră. La a doua arestare, la Canal, la Poarta Albă, întâlneşte doi câmpulungeni: pe profesorul Remus Onofrei şi pe prof. dr. Ion D. Ţicăloiu. Din acelaşi lot mai făcea parte şi prof. Eugen Pohonţu.
Constantin Noica şi „Manuscrisele de la Câmpulung”
În zona Vişoi, în vechea „Vila Luca”, între anii 1949 şi 1958, a stat cu domiciliu obligatoriu celebrul filosof şi om de cultură Constantin Noica. Aici, în această vilă de la marginea oraşului, scrie „Manuscrisele de la Câmpulung”, iar între anii 1955 şi 1957 poartă o corespondenţă cu Nicolae Steinhardt, devenit ulterior Părintele Nicolae, viitorul monah de la Rohia. Pentru a avea o sursă de existenţă, Constantin Noica face meditaţii cu elevi de diferite clase la Limba română, limbi străine şi chiar la Matematică. Într-un alt punct al oraşului, pe fosta stradă 23 august, azi Col. Alexandrescu, a stat cu domiciliul obligatoriu fostul ministru secretar de stat Săvel Rădulescu. Casa în care a locuit se afla aproape de muchia Dealului Flămînda şi, ulterior, avea să devină sediul CAP Câmpulung şi cel al Protecţiei Plantelor. Ceva mai jos, pe aceeaşi stradă, la familia avocatului Nicolae (Nichi) Popescu, stăteau colonelul medic Ieftimovici (fost doctor al Palatului Regal) şi Mirea Demetrescu Burg, soră cu pictorul şi sculptorul Demetrescu Mirea. La aceeaşi familie, între 1950 şi 1955, fără să aibă D.O., îl întâlnim pe Alexandru Paleologu, fugit din Bucureşti, pentru a nu fi arestat, având numele de clandestinitate Ion Craifăleanu. Constantin Noica, în scrisorile sale către Steinhardt, îl alinta pe Ion Crăifăleanu cu diminutivul de Craifi, el fiind cel care aducea la Câmpulung, de la Bucureşti, unele cărţi, manuscrise, scrisori pentru C. Noica.
Ion Stîrcea, amicul Regelui Mihai, se adăposteşte în Vila Golescu
După ce a trecut furia arestărilor, în 1964, la Câmpulung vine şi se stabileşte în Vila Golescu, la sora sa, soţia generalului Florescu, care locuia aici împreună cu cele două surori Golescu, Ion Stîrcea. Acest personaj, care a făcut nu mai puţin de 14 ani de puşcărie comunistă, era nimeni altul decât băiatul înfiat al generalului Mociony, cel care a fost maestrul de ceremonii al Palatului Regal. Acesta, după înfiere, va sta tot timpul în preajma Regelui Mihai. Fiind de aceeaşi vîrstă, devine unul dintre cei mai buni prieteni ai regelui. Mociony este altcineva decât cel care vinde Regelui Mihai castelul de la Săvîrşin. Fără să aibă vreo posibilitate de a se întreţine, în timp ce era găzduit de sora sa la Câmpulung, Ion Stîrcea apelează la o doamnă Şerb, pe atunci directorul Şcolii Generale nr. 1, să-i recomande elevi pentru a le preda Franceza, Engleza, Germana. În acea perioadă, mulţi elevi au învăţat de la el, impecabil, aceste limbi. Înainte de anul 1965, Ion Mociony – Stîrcea părăseşte Câmpulungul şi România, stabilindu-se în Elveţia, unde era soţia sa. Mult mai târziu, Nicolae Ceauşescu introduce un „surogat” de domiciliu obligatoriu pentru toţi intelectualii care locuiau la oraşe, dar aveau serviciu la ţară, obligându-i să se mute la locul de muncă. Această măsură arbitrară, menită să persecute o parte dintre intelectualii noşti, sprijinită de Securitate şi Miliţie, a durat până în decembrie 1989, când s-a prăbuşit regimul comunist.