6.8 C
Campulung Muscel
17/05/2025

Sâmbătă şi duminică, Liber la distracţie, pe pârtia de schi de la Chilii

Gerul din ultimele zile a fost ignorat de mulţi iubitori ai sporturilor de iarnă, din Muscel, şi nu numai, care, miercuri, în ziua în care în întreaga ţară s-a sărbătorit Mica Unire, au dat o fugă pe dealul Măţăului pentru puţină distracţie în zăpadă. Zeci de persoane, de la copii de câţiva ani şi până la cele trecute de prima tinereţe, şi-au luat schiurile, săniuţele sau… celofanele şi s-au aventurat pe pârtia Chilii, a cărei inaugurare a avut loc în anul 2007. Până acum, vremea a fost neprielnică pentru practicarea sporturilor albe, dar zăpada căzută în ultima perioadă a permis îndrăgostiţilor de mişcare în aer liber să petreacă clipe de neuitat pe pârtia cu o lungime de 800 de metri, care este prevăzută şi cu instalaţie de transport pe cablu şi un centru de închiriere a echipamentelor pentru sporturile de iarnă.

Prima pârtie de schi din Muscel

A fost o zi reuşită pentru cei care au ales să se recreeze câteva ore pe pârtia de la Măţău – Chilii. Este prima pârtie de schi din Muscel, fiind o investiţie 100% privată, rezultat al parteneriatului dintre câţiva oameni de afaceri din zonă şi un italian. Pârtia are o lungime de 800 de metri, teleschiul are 550 de metri, iar ca dotări există trei tunuri de zăpadă şi două maşini de tasat. Lângă, a fost construită şi o cabană de 160 de metri pătraţi, care cuprinde un bar şi un centru de închirieri echipament sportiv. În apropierea pârtiei sunt trei lacuri artificiale, care sunt populate cu peşte. „ Este fain de tot. Am reuşit să fac 10 coborâri la viteză maximă, fără nicio urmă de dezechilibrare sau de căzătura, deci obiectiv atins. Asta în condiţiile în care n-am mai pus schiurile în picioare de patru ani, pentru că nu prea a nins pe-aici. Pentru Câmpulung, pârtia e super. Văd că sunt persoane şi de prin alte părţi, probabil că s-au săturat de aglomeraţia de pe Valea Prahovei. E rău că nu ninge mereu aşa, ca în ultimele zile, că în rest condiţii sunt. Teleschiul merge destul de bine, utilaje pentru amenajarea pârtiei sunt, e şi un centru pentru închiriat echipamente şi schiuri unde se poate bea şi un ceai ori un vin fiert. Sper să nu fie ultima zăpadă din iarna asta, căci mi s-a deschis apetitul!”, ne-a declarat un tânăr din Măţău, împătimit al sporturilor de iarnă.

Cei pentru care schiatul este un sport prea greu au ales sania şi, de ce nu, celofanul. În aceste cazuri, de cele mai multe ori, cursele s-au încheiat prost, direct în zăpada pufoasă. Se preconizează ca numărul de vizitatori pe pârtia de la Măţău să atingă punctul maxim la sfârşitul acestei săptămâni, asta pentru că prognoza vremii este una favorabilă iubitorilor sporturilor de iarnă, iar administratorii pârtiei au anunţat că aceasta va fi deschisă atât sâmbătă, cât şi duminică. 

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!