8 C
Campulung Muscel
28/03/2025

S-au ocupat cele două posturi de la Poliţia Locală

 

Aşa cum vă anunţam în urmă cu o lună, Primăria Câmpulung caută arhitect şef, şef la Evidenţa Persoanelor, dar şi doi paznici. Cei din urmă, de fapt, sunt agenţi de pază la Compartimentul Ordine, Linişte Publică şi Pază a Bunurilor, din cadrul Serviciului Poliţie Locală. 

Examenul pentru agenţii de pază a debutat cu etapa de depunere a dosarelor, ultima zi fiind 13 decembrie 2017. A urmat proba scrisă, pe 21 decembrie 2017 şi pe 28 decembrie 2017, interviul. Şi-au dorit unul dintre cele două locului 19 domni şi doamne. Astfel, au fost admişi să intre la testul grilă: Ion Răzvan Dumitrescu, Rareş Adrian Puiu, Mihai Cristian Achim, Florin Viorel Nicoară, Dumitru Jumugă, Răzvan Costinel Mişu, Elena Popescu, Gheorghe Deaconeasa, Nicolae Ciopată, Gheorghe Năstase Bragă, Ion Jinga, Răducu Bragă, Marius Piţigoi, Petruţa Bălălău, Alin Aron Liţă, Ionuţ Adrian Bogătescu, Viorel Simion, Adrian Ana şi Dragoş Cristian Sima. Au absentat doi candidaţi, iar unuia i-a fost anulată lucrarea. După afişarea rezultatelor la testarea scrisă, din 28 decembrie 2017, au intrat la interviu doar trei dintre participanţi. Doi au fost admişi: Rareş Adrian Puiu (86,33 puncte) şi Mihai Cristian Achim (90,16 puncte), iar Ionuţ Adrian Bogătescu (77,83 puncte) a fost respins. Comisia de concurs a fost formată din preşedinte, Dragoş Nicolae, doi membri, Violeta Iarca şi Nicolae Crînguş, iar Adrian Gheorghe Manole a fost secretar. Pe lângă condiţiile generale, cei care s-au înscris la concurs au trebuit să îndeplinească nişte condiţii specifice: să aibă vechime în muncă de minimum un an; studii generale, atestate cu diplomă de absolvire; să fie apt medical pentru exercitarea funcţiei de agent de pază, cu aviz psihologic; să nu aibă antecedente penale pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie; să fie atestat profesional, potrivit prevederilor Legii nr. 333/2003, privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Ca aptitudini şi abilităţi, viitorilor paznici li s-a pretins să fie rezistenţi la efort fizic şi intelectual, să fie punctuali, corecţi, cinstiţi şi să aibă abilităţi de comunicare. La capitolul îndatoriri, agenţii de pază trebuie să fie loiali instituţiei din care fac parte şi să respecte principiile statului de drept; prin întregul lor comportament, trebuie să se arate demni de consideraţia şi încrederea impusă de această profesie; să aibă o conduită corectă, să nu abuzeze de calitatea oficială şi nu vor compromite, prin activităţile lor publice sau private, prestigiul funcţiei sau administraţiei din care fac parte; vor acorda sprijin colegilor în executarea atribuţiilor de serviciu; nu vor absenta fără motive temeinice şi fără să anunţe în prealabil conducerea unităţii despre aceasta. 

Conform noii grile de salarizare, un agent de pază din cadrul Compartimentului Ordine, Linişte Publică şi Pază a Bunurilor, din cadrul Serviciului Poliţie Locală, va câştiga, în funcţie de gradaţie, între 2.871 şi 3.018 lei, care se adaugă norma de hrană (care variază între 900 şi 1.200 lei). „E.M.”

 

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!