Până când îi va coopta primarul în comisia de recepţie a lucrărilor scumpe, în special la drumuri, cele mai „grase” contracte ale Primăriei, Liviu Ţâroiu i-a poftit pe consilierii curioşi de calitatea reparaţiilor să-l însoţească în „satele” municipale, ai căror locuitori se îngroapă singuri în gunoi. Probabil că opozanţii, de la al căror preşedinte a plecat oferta de a li se alătura recepţionerilor investiţiilor de asfaltare, vor declina invitaţia, nefiind interesaţi de mizeria votanţilor, ci de mizeriile majorităţii PSD-iste. La auzul dorinţei exprimate public de David, care ori îşi netezeşte calea către 2020 pentru el, ori îi bătătoreşte drumul altuia, de a fi chemat la operaţiunea de luare în primire a unei străzi mirosind a bitum proaspăt, primarul n-a rezistat tentaţiei de a-l lua peste picior. Îl va pofti în comisia care va analiza cum funcţionează lămpile cele noi, cu care Liviu Ţâroiu are de gând să le înlocuiască pe cele puse de fostul primar liberal. Pentru că la drumuri, unde are pretenţia urmaşul lui Andrei să asiste, direct sau prin reprezentant, nu este specialist. Şi nici colegii din Consiliu, doctori, profesori şi ingineri în cu totul alte domenii. Ca să-i demonstreze că partidul deţine profesionişti în turnat asfalt, David s-a angajat să aducă hârtii cu care să demonstreze că specialiştii PNL-ului se pricep mai bine decât cei ai PSD-ului sau ai Primăriei, care primeşte fără cârtire orice amatorism livrat de executant. Cu îndoiala că Ţâroiu îi va băga vreodată pe liberali în vreo comisie de recepţie, cu toată vociferarea lor că sunt buni numai să-i aprobe cheltuielile, iată de ce primarului îi sunt mai utili aceştia în timpul inspecţiilor pe teren.
Sunt mai multe zone în municipiu – primarul zice „câteva”, pe care le-a şi enumerat la şedinţa din noiembrie, „Mărcuş, Valea Bărbuşii, Chilii, Livadie şi toţi ceilalţi” -, unde, din cauza uliţelor în pantă, strangulate, întortocheate, maşinile firmei Financiar Urban nu pot intra, ca să ridice gunoiul menajer de la cetăţeni. În ciuda acestei situaţii anormale, să laşi oamenii cu gunoiul pe cap, căci nu toţi sunt de rea credinţă, ca să nu plătească serviciul, lumea de la periferiile inaccesibile operatorului privat de salubritate a fost obligată, aidoma orăşenilor din centru şi din cartierele urbane, să vină la Primărie şi să se declare, ca primarului să-i iasă cele 22.500 de capete bune de taxat. Cuminţi, câmpulungenii cocoţaţi pe coastele şi viroagele orăşeneşti s-au conformat ordinului şi au completat, ca orice plătitor de dări la Primărie, declaraţiile la gunoi.
Pe baza lor, bineînţeles că au fost puşi să achite taxa de salubritate, de la a cărei instituire s-a făcut anul, fără ca firma să le fi ridicat pubelele, neputând să pătrundă în fundăturile câmpulungene, greu de străbătut şi cu pasul, darămite cu o maşină. Exclus cu maşina de gunoi, deşi, tot într-o discuţie pe marginea acestui inepuizabil subiect, şeful municipiului ne asigura că va purta tratative cu partenerul, ca să acopere şi aceste periferii, eventual, cu vehicule mai mici ori cu stabilirea unor „platforme” mai facile ca poziţionare, unde cetăţenii să aducă sacii. Că nu s-a întâmplat nici una, nici alta o demonstrează răbufnirea unor mărcuşeni de pe strada Boboc, un ciuline de drum pentru tălpile localnicilor, care s-au trezit datori la gunoi, deşi lor nu le-a ridicat nimeni gunoiul.
Nu contează, susţine Liviu Ţâroiu, pentru că hotărârea de Consiliu ne tratează pe toţi, în mod egal, indiferent că stăm în centru ori în ultima scorbură de la hotarul Câmpulungului cu vecinii de la rural, ca producători de gunoi. Acesta este argumentul suprem pentru care avem obligaţia achitării taxei de salubritate. Facem gunoi. Cum scăpăm de gunoi, legal, predându-l echipei de la firma piteşteană, sau ilegal, aruncându-l în vreo vale, luminiş ori costişă, are mai puţină importanţă în chestiunea datorării taxei de gunoi, pe care o plătim la Primărie. Cel puţin, în această direcţie merg explicaţiile lui Liviu Ţâroiu, servite şi la audienţe, unde a primit debitori la un serviciu de care n-au beneficiat niciodată, şi la şedinţa de Consiliu, unde cazul a fost deschis şi discutat, cu promisiunea că cetăţenii vor scăpa de nedreapta impunere. Adică o notă a fost expediată deja către Financiar Urban, pentru ca lumea de pe Boboc să fie scutită pe primele cinci luni ale anului, de vreme ce firma n-a făcut colectare. În acest caz particular la care ne referim, deoarece aici a izbucnit scandalul, localnicilor li s-au înmânat saci şi s-a găsit o soluţie de transport cu ajutorul tractorului. Chiar cu aceste asigurări, că lumea va fi scoasă de la plată, nu ne iese din cap faptul că firmei i s-au făcut plăţi pentru servicii pe care nu le-a prestat.
Şi nu i s-au făcut plăţi doar pentru Boboc, căci în speţa taxării unor cartiere aflate în afara itinerarului maşinilor operatorului nu este vorba numai despre Boboc, ci despre toate celelalte margini cu urcuşuri anevoioase, ai căror locuitori figurează printre cei 22.500 de cetăţeni, pentru care Primăria varsă taxa către Financiar Urban. Altfel spus, privatul încasează bani – mii, chiar zeci de mii de lei, lunar, susţine principalul adversar al primarului – pentru câmpulungeni care n-au văzut vreodată maşina salubrităţii pe la poarta lor. Primarul a rezolvat, din gură, şi această reclamaţie. Adică „o să-i scoatem şi pe aceştia de la plată”. Deşi – nu renunţă primarul la ideea lui şi la esenţa hotărârii care ne obligă să plătim taxa – sunt producători de gunoi. Gunoi care nu ajunge la… gunoi, ci peste tot în natură. În acest punct al discuţiei a susţinut Liviu Ţâroiu că-i ia pe toţi din Consiliu la un „recensământ” al gropilor clandestine, încropite de gospodarii cu buletin de oraş, care scapă cumva de mizeria din bătătură. O arde şi/sau o aruncă în râpă. Sunt pline văile municipale de resturi, pe care le curăţă serviciul public al Primăriei, cum poate şi cât poate, întrucât mormanele cresc la loc ca în poveste.
Derulăm banda înapoi şi recapitulăm: ADP strânge unde Financiar Urban n-are obligaţia să strângă, dar taxa de salubritate provenind din aceste zone curăţate de muncitorii Primăriei este vărsată, culmea, firmei private, ieşită cel mai bine din tărăşenia care a mirosit urât de la început.