După asigurarea nevoilor primare ale unui copil (adăpost, hrană – de preferat fără „otravă modernă” în ea, şi apă – de preferat nepoluată), cel mai important lucru pe care trebuie să îl primească un copil este educaţia. Acasă şi la şcoală. Din păcate, în condiţiile în care foarte mulţi părinţi şi-au lăsat odraslele în grija altora, plecând la muncă în străinătate, iar şcoala românească a ajuns un dezastru naţional, educaţia copiilor lasă de dorit.
Nesupravegheaţi, mulţi dintre ei ajung pe străzi şi abandonează şcoala, preferând să-nveţe de la unul şi de la altul, ori pe cont propriu la „şcoala vieţii”. Şi uite-aşa, în loc să creştem genii, creştem viitori infractori. Recent, am surprins în spatele Casei de Cultură „C.D. Aricescu”, în imediata apropiere a treptelor spre parcare, trei puştani care jucau cărţi, la orele amiezii. Nimic necurat până acum. Apropiindu-mă, am observat că nu era vorba de niciun joc al copilăriei de acum 30 de ani, să zicem, un „Popa Prostu”, o „Şeptică”, un „Tabinet”, etc., ci un pokeraş în toată regula, cu cărţi adevărate şi pe bani. Se vedeau de la o poştă că sunt copii de stradă, iar şcoala este un lucru de mult uitat pentru ei. Erau atât de preocupaţi de joc, încât comentau cu voce tare, în limbaj suburban, fără să se sinchisească de cineva. Un exemplu elocvent de educaţie nesănătoasă; un fenomen care a cuprins din ce în ce mai mult Câmpulungul şi, mult mai grav, care este într-o continuă creştere.