6.7 C
Campulung Muscel
23/01/2025

După o relaţie amoroasă de şase luni, Primarul din Berevoeşti, tată pentru a doua oară

Primarul din Berevoeşti, Florin Bogdan Proca, a devenit în această toamnă, oficial, tată pentru a doua oară, după ce fosta sa iubită, Claudia Păun, a adus pe lume un băieţel. Primul om al comunei devenită celebră în întreaga ţară, la modul negativ, după scandalul de sclavagism de la Gămăceşti, mai are o fată rezultată din căsătoria cu Graţiela, de care, între timp, s-a despărţit şi cu care acum se judecă pentru bunurile comune dobândite în timpul căsătoriei.

„După greşeala vieţii, a venit iubirea vieţii”

Copilul s-a născut pe 21 septembrie şi, potrivit unei postări a tinerei mămici pe o reţea de socializare, micuţul poartă unul dintre prenumele tatălui. „După greşeala vieţii, a venit iubirea vieţii – Proca Antonio Florin”, a precizat Claudia Păun pe pagina sa de Facebook, la scurt timp după naştere, făcând referire la relaţia sa eşuată cu primarul din Berevoeşti. Băieţelul a devenit deja o mică vedetă în mediul virtual, fotografiile şi filmuleţele postate de mama sa atrăgând foarte multe comentarii din partea prietenilor şi cunoscuţilor, care le-au urat celor doi numai de bine. „Dumnezeu nu lasă pe nimeni. Să vă trăiască şi să vă aducă numai bucurii!”; „Să vă trăiască, să fie sănătos!”; „O frumuseţe! Să fiţi sănătoşi şi fericiţi toată viaţa”; „Să fie sănătos, Clau, să îţi aducă numai bucurii, să fiţi fericiţi şi tot binele din lume vă doresc!”; „Felicitări! Să vă trăiască minunea… o frumuseţe de băiat… să fie sănătos!”, sunt câteva dintre mesajele primite de Claudia Păun, care mai are şi o fetiţă dintr-o relaţie anterioară.

„Eram în trei luni şi jumătate şi mi-a cerut să dau copilul afară!”

Reamintim că relaţia dintre Claudia Păun şi Florin Bogdan Proca s-a înfiripat în vara lui 2016, după ce au ieşit la iveală ororile ţiganilor de la Gămăceşti. „Ne-am cunoscut în vară, după scandalul cu sclavii. M-a abordat pe Facebook. Vreau să vă spun că nu l-am băgat în seamă, cred că vreo trei luni. Îl ignoram total, pentru că vedeam că el postează fotografii cu soţia, au fost naşi, poze de la respectiva nuntă… Îmi făcea complimente, îmi spunea că sunt frumoasă… Nu îl băgam în seamă din acest motiv, că ştiam că este căsătorit.”, declara tânăra în primăvara acestui an pentru Jurnalul de Argeş. Despărţit de soţie, Florin Bogdan Proca nu s-a lăsat până când nu a cucerit-o pe Claudia. Se întâmpla acest lucru în toamna anului trecut, când cei doi amorezi s-au şi mutat împreună, locuind cu chirie într-un apartament din Piteşti. Relaţia lor n-a durat însă decât şase luni, din octombrie 2016, până în martie 2017, perioadă în care tânăra a rămas gravidă. „El şi-a dorit foarte mult acest copil. Tot timpul îmi spunea că neapărat trebuie să îi fac un copil, că vrea să i se împlinească visul ăsta. M-a învăţat cineva să iau un tratament şi am rămas repede gravidă. A fost bucurie mare! De Crăciun, mi-a dat inelul de logodnă. Mi-a spus că are divorţul băgat la notar. Apoi ne-am certat, i-am spus că nu mai vreau să stau cu el şi m-am mutat la mine acasă. Eram în trei luni şi jumătate şi mi-a cerut să dau copilul afară, dacă tot ne despărţim. Păi, cum să dau, la trei luni şi jumătate? Mai ales că el este cel care şi l-a dorit atât de mult. Eu aveam deja un copil. Nu dau copilul afară! Cu siguranţă, voi face un test de paternitate! El încă mă mai caută, spune că mă iubeşte şi nu vrea să renunţe la mine, dar… se pare că nu suntem pe aceeaşi lungime de undă. A fost o poveste frumoasă, ne-am făcut planuri de viitor, însă au apărut neînţelegerile şi eu am decis să mă retrag, să îmi văd de viaţa mea şi să îmi cresc copiii în linişte!”, a mai precizat Claudia Păun pentru Jurnalul de Argeş. 

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!