În cadrul Compartimentului Ordine, Linişte Publică şi Pază a Bunurilor al Poliţiei Locale, Primăria Câmpulung a scos la concurs un post de agent de pază (paznic), cu angajare pe perioadă nedeterminată, urmând ca, după angajare, să fie încadrat cu un salariu de peste 2.000 de lei, conform noii grile de salarizare.
Pe lângă condiţiile generale de participare la concurs, candidaţii trebuie să îndeplinească şi unele specifice. Adică să aibă o vechime în muncă de minim un an; studii generale dovedite cu diplomă de absolvire; să fie apt medical, cu aviz psihologic; şi să deţină atestat privind paza obiectivelor, valorilor şi protecţia persoanelor, potrivit Legii nr. 333/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Conform fişei postului, agentul de pază trebuie să aibă şi cunoştinţe de operare pe calculator, nivel mediu; abilităţi de comunicare, analiză, sinteză, spontaneitate şi lucru în grup; plus că trebuie să fie disponibil la lucru în program prelungit.
După etapa de depunere a dosarelor, care are dată limită ziua de 14 septembrie 2017, până la ora 15.00, urmează analizarea acestora, desfăşurată între 15 şi 18 septembrie 2017. Cei care au documentele complete, se vor prezenta la proba scrisă, pe 25 septembrie 2017, la ora 11.00. Dacă sunt declaraţi admişi la testul grilă, în maxim 4 zile lucrătoare de la data susţinerii acestuia, vor fi anunţaţi să se prezinte la interviu.