În ultima perioadă, acţiunile în cooperare, dar şi cele punctuale ale Jandarmeriei Argeş s-au intensificat, astfel numărul constatărilor fiind într-o continuă creştere. La nivelul Muscelului s-au înmulţit procesele de control pentru prevenirea şi combaterea tăierii ilegale de material lemnos. Joi, 31 august 2017, militarii Detaşamentului 7 Câmpulung au executat o misiune de control, în colaborare cu Asociaţia Obştilor de Moşneni Musceleni, Ocolul Silvic Păpuşa Rucăr, pe raza de competenţă a Ocolului Silvic Păpuşa Rucăr, în zona comunelor Lereşti şi Valea Mare Pravăţ. În timpul desfăşurării acţiunii, aflându-se pe strada Vasile Milea, din comuna Lereşti, jandarmii şi efectivele din cadrul Ocolului Silvic Păpuşa Rucăr au surprins un grup de persoane care transportau material lemnos din fondul forestier. Jandarmii au oprit atelajele, solicitând persoanelor documentele de provenienţă şi transport pentru lemnul încărcat în căruţe. Şi, cum era de aşteptat, aceştia nu deţineau documentele necesare, ca urmare, au fost însoţite la Cantonul Ocolului Silvic, în vederea predării materialului lemnos în custodie şi întocmirii proceselor-verbale de constatare a contravenţiilor.
Articolul următor