Cu cinci minute înainte de miezul nopţii, miercuri, 23 august, la Detaşamentul de Pompieri Câmpulung s-a primit solicitarea de a interveni la stingerea unui incendiu izbucnit în comuna Schitu Goleşti. O femeie a observat flăcările, care se înălţau pe acoperişul magaziei unui vecin şi a sunat la 112. Imediat, la faţa locului, în satul Lăzăreşti au fost trimise două autospeciale cu apă şi spumă şi un echipaj cu o ambulanţă SMURD. Militarii ajunşi la Schitu Goleşti au găsit arzând o magazie de lemne, iar flăcările se extinseseră şi la anexa altui vecin, fiind pericolul să se întindă şi la locuinţe. Potrivit ISU Argeş, a ars acoperişul depozitului pe o suprafaţă de 12 metri pătraţi, vinovaţi fiind chiar proprietarii care au făcut focul în curte şi l-au lăsat nestins când au intrat în casă, la culcare.