Premieră în mediul rural muscelean, înregistrată la Schitu Goleşti: al doilea consilier local care îşi dă demisia din funcţie după numai un sfert scurs din legislatura 2016-2020. După fostul candidat al Partidului Social Democrat la funcţia de primar al comunei, Ion Solomon, care a părăsit Consiliul Local în această primăvară, deşi a lăsat impresia de cel mai activ reprezentant al opoziţiei, îi urmează gestul un alt fost aspirant la cea mai înaltă poziţie din administraţia publică locală. Este vorba despre Sorinel Istrate, care a candidat în vara lui 2016 din partea Partidului Ecologist Român, a cărui experienţă în forul legislativ a încetat pe 1 iulie 2017, mărturie stând adresa înaintată Primăriei de către formaţiunea politică reprezentată de alesul demisionar. Prin respectivul document, aleşilor locali li se cerea să constate ca încetat de drept mandatul de consilier local al lui Sorinel Istrate şi să ia act de vacantarea locului acestuia în Legislativul localităţii, ca urmare a demisiei sale. Formalitate îndeplinită de foştii colegi ai celui de-al doilea plecat din conducerea legiuitoare a comunei la şedinţa ordinară din 25 iulie 2017, prezidată de Grigoriţă Maurel Boghez. La fel cum s-a procedat şi după renunţarea la funcţie de către Ion Solomon, înlocuit de PSD cu Bogdan Dorobanţu, care şi-a reluat locul în Consiliu după o scurtă pauză, la următoarea întrunire în plen a aleşilor va fi învestit în funcţie membrul supleant de pe lista de candidaţi ai P.E.R. – Organizaţia Schitu Goleşti.