(continuare din numărul trecut)
Bogăţiile harului. „Ca să arate în veacurile viitoare nemărginita bogăţie a harului Său” Efeseni 2:7.
Apostolul Pavel vorbeşte despre bogăţiile harului. În acest capitol aş vrea să vă prezint aceste bogăţii. Voi căuta să folosesc un limbaj simplu, pentru ca şi cel mai sărac şi fără educaţie să poată înţelege adevărul Scripturilor şi să devină părtaş acestor bogăţii. O, de aş putea să vi le înfăţişez aşa cum trebuie!
Poate unii care citesc acest studiu sunt bogaţi, au tot ce le trebuie, au poziţie bună, au bani, au confort în casa lor şi sunt gata să neglijeze sau chiar să dispreţuiască bogăţiile harului. Prietene, gândeşte-te bine ce faci ! Sunt bogăţiile tale bogăţii? Vai, câţi au belşug de toate, dar sunt săraci de sănătate! Ce folos de bogăţiile ce le au? Oare nu ar fi gata să le dea toate pe medicamente numai să scape de boală? Sunt ele bogăţii? Peste noapte au venit apele şi au măturat totul de la unii. La alţii au intrat hoţii şi le-a luat totul. Sunt ele bogăţii? Când vine moartea, oare poţi să iei ceva cu tine? Domnul Isus spune că Dumnezeu a zis omului care se credea bogat: „Nebunule! Chiar în noaptea aceasta ţi se va cere înapoi sufletul!”
Bogăţiile harului sunt pentru toţi săracii pământului, care într-adevăr se văd săraci înaintea lui Dumnezeu. O, de te-ai vedea şi tu aşa cum te vede Dumnezeu! Atunci aceste bogăţii ale harului ar fi exact pentru tine. Atunci clipa aceasta ar fi crucială şi în viaţa ta. Tu ai tresălta de bucurie, te-ai arunca pe genunchi şi în sfântă închinare I-ai mulţumi lui Dumnezeu că prin Evanghelie ţi-a descoperit bogăţiile harului. Cel flămând nu aşteaptă multă poftire la masă. Celui setos îi este deajuns să vadă izvorul şi imediat aleargă la el, bea şi îşi potoleşte setea cu apa lui răcoritoare. Aşa fac toţi cei săraci spiritualiceşte când zăresc bogăţiile harului. Chiar şi pentru credincioşi, acest studiu poate fi mult binecuvântat. Oare nu sunt atâţia care trăiesc în sărăcie spirituală, ca cei din Laodicea? Mai ales în bisericile mari, atâţia se cred bogaţi, cred că au de toate, dar ei sunt săraci, orbi şi goi, lipsiţi de putere, fără ulei în candelele lor! Copii ai Dumnezeului Preaînalt, îmbrăcaţi în zdrenţe, scormonind prin gunoaie! Cum aş vrea să vă iau de mână să vă duc la trezoreria împăratului împăraţilor să zăriţi măcar ceva din bogăţiile nepătrunse ale harului Său. Chiar şi pentru tine cel amărât, copleşit de necazuri, pentru tine cel căzut, cunoaşterea acestor bogăţii ale harului te-ar însenina, te-ar umple de bucurie, te-ai face să cânţi Domnului în sfânt extaz: ,,În Tine am tot ce doresc; cât de bogat sunt eu! Copilul Tău eu mă numesc, Mântuitorul meu!”
Atunci altfel ai înfrunta ispitele şi amăgirea lumii, altfel ai purta ocara lui Hristos Domnul, altfel L-ai iubi pe Dumnezeu. Când ai aceste bogăţii îi slujeşti Domnului cu toată scumpătatea. Dintru început, ţin să mărturisesc că sunt mult prea slab să vă pot descrie aceste bogăţii. Limbajul meu e prea sărac, iar bogăţiile harului sunt prea imense! De aceea voi recurge mereu la Cuvântul Domnului. ÎI vom întreba pe El cum sunt bogăţiile harului şi ce cuprind ele.
Întâi, să cercetăm Scripturile spre a vedea cum sunt bogăţiile harului? În cele trecătoare, bogăţiile pot fi mici sau mari, folositoare sau mai puţin folositoare. De exemplu, unul are zeci de hectare de pământ pe coastă de deal, pământul e neproductiv, dar dealul are în subteran zăcăminte de aur. Acolo sunt bogăţii, un frate avea un aşa teren, dar el nu le putea exploata. Aşa bogăţii nefolositoare l-au făcut pe bietul român de altădată să cânte doina durerii: munţii noştri aur poartă, iar noi cerşim din poartă-n poartă.
Există bogăţii nefolositoare. Psalmistul privind la starea nenorocită a multor bogaţi pământeşti, a zis: „Ei se încred în avuţiile lor şi se fălesc cu bogăţia lor cea mare. Dar nu pot să se răscumpere unul pe altul, nici să dea lui Dumnezeu preţul răscumpărării lor. Răs¬cumpărarea sufletului lor este aşa de scumpă că nu se va face niciodată.” Psalmul 49:6-8. În 1532, când Francisco Pizarro cu spaniolii săi a pătruns în imperiul incaşilor din Mexico şi au ajuns la Caxamalca, cu vicleşug, l-au făcut prizonier pe împăratul Atahualpa. Acesta văzând lăcomia după aur a spaniolilor, se gândi că ar putea să se răscumpere cu aur. De aceea, într-o zi, îi zise lui Pizarro: „Dacă în două luni umplu pe jumătate această cameră cu vase şi podoabe de aur, îmi vei reda libertatea?” Comandantul spaniol îi făgădui. Camera era de 7 m în lungime şi de aproape 6 m în lăţime. Prin soli, împăratul ceru supuşilor săi ca din palate, din temple să aducă vasele şi bijuteriile de aur spre a-l scăpa. Aurul, preţul răscumpărării, fu îngrămădit în acea cameră, dar în loc să fie eliberat, împăratul Atahualpa a fost omorât. Chiar cu mult aur, căci incaşii erau bogaţi, n-au putut să răscumpere trupul împăratului lor, dar de cum sufletul. Bogăţiile lor s-au dovedit nefolositoare.
(continuare în numărul viitor)
Adunarea Creştină Betel Câmpulung,
strada Matei Drăghiceanu, nr. 3, Câmpulung