13 C
Campulung Muscel
04/10/2024

Primăria angajează doi inspectori şi un consilier

 

 

Imediat după aprobarea de către Consiliul Local al noilor salarii de bază ale angajaţilor Primăriei Câmpulung, pe site-ul instituţiei au fost publicate trei anunţuri, prin care se înştiinţează că se organizează concursuri pentru ocuparea a trei posturi vacante. Este vorba de consilier principal, clasa I, la Direcţia Tehnică şi Urbanism, Compartimentul Cadastru, care va avea un salariu de bază de 3.254 lei; inspector asistent, clasa I, la Serviciul Juridic, Administraţie Publică, Compartimentul Agricultură, care va fi încadrat cu 2.841 lei; şi inspector asistent la Direcţia Tehnică şi Urbanism, Compartimentul Urbanism, Amenajarea Teritoriului, cu un venit de bază de 2.983 lei.

Examenele pentru cele trei locuri se vor susţine în aceeaşi perioadă. Adică 16 august 2017, ora 15.00, este data până la care se primesc dosarele de înscriere, iar pe 23 august se afişează rezultatul preselecţiei. Pe 29 august 2017, de la ora 11.00, se derulează proba scrisă, iar, după maximum cinci zile lucrătoare de la testul grilă, se va fixa data pentru interviu.

Pentru locul de consilier principal la Direcţia Tehnică şi Urbanism, Compartimentul Cadastru, doritorii trebuie, pe lângă condiţiile clasice, să îndeplinească şi unele specifice. Adică să aibă studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul Ştiinţelor Inginereşti, în domeniul de licenţă Inginerie Geodezică; vechime în specialitatea studiilor de minim cinci ani; şi cunoştinţe de operare/programare pe calculator (operare Windows, Microsoft Office), nivel mediu.

Cine doreşte să se înscrie la examenul pentru locul de inspector asistent la Serviciul Juridic, Administraţie Publică, Compartimentul Agricultură, trebuie să deţină studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul Ştiinţelor Inginereşti în specializările: Agricultură, Horticultură, Zootehnie, Îmbunătăţiri Funciare sau în domeniul Ştiinţelor Sociale, în specializările: Drept, Administraţie publică; să aibă o vechime în specialitatea studiilor de un an; cunoştinţe operare/programare pe calculator (operare Windows, Microsoft Office), nivel mediu.

Condiţii specifice stabilite pentru cei care participă la concursul pentru ocuparea postului de inspector asistent, la Direcţia Tehnică şi Urbanism, Compartimentul Urbanism, Amenajarea Teritoriului, sunt: studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul Ştiinţelor Inginereşti, în specializările: Construcţii civile, Industriale şi Agricole / Îmbunătăţiri Funciare şi Dezvoltare Rurală / Inginerie Urbană şi Dezvoltare Regională / Infrastructura Transporturilor Metropolitane, sau în domeniul Ştiinţelor Umaniste şi Arte, în specializările: Urbanism şi Administrarea Teritoriului / Proiectare şi Planificare Urbană / Amenajarea şi Planificarea Peisajului; vechime în specialitatea studiilor de minim un an; cunoştinţe operare/programare pe calculator (operare Windows, Microsoft Office), nivel mediu. 

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!