18/03/2025

Gest inconştient al unui şofer A lovit cu maşina un pieton şi a părăsit locul accidentului

Un tânăr de 21 de ani, din Câmpulung, a ajuns joi seara, pe 6 iulie, la Spitalul Municipal Câmpulung, pentru a primi îngrijiri medicale după ce a fost implicat într-un accident rutier în zona Rotunda. Mihai Ghiţă a fost lovit de o maşină în timp ce se afla pe marginea străzii şi s-a ales cu un traumatism la un picior. Şoferul autoturismului a părăsit locul accidentului, însă, vineri, a fost depistat de poliţişti şi adus să dea cu subsemnatul. Accidentul s-a petrecut în jurul orei 21.00, pe strada Doctor Nicolae Fălcoianu, în apropierea complexului comercial de la Rotunda. 

Potrivit martorilor, trei tineri stăteau sprijiniţi pe capota unei maşini cu numere străine. Proprietarul autoturismului a vrut să plece, iar cei trei s-au îndepărtat în joacă. Unul dintre ei, Mihai Ghiţă, care suferă şi de o afecţiune locomotorie, s-a deplasat mai greu, astfel că i-a fost prins piciorul între roata maşinii şi bordură. Şoferul a plecat fără să realizeze că l-a lovit pe tânărul de 21 de ani. Acesta a fost preluat de ambulanţă şi transportat la spital, însă, a doua zi, a fost externat. Poliţiştii câmpulungeni au demarat cercetările deschizând un dosar de cercetare penală pentru vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului. Oamenii legii au vizionat înregistrările camerelor video din zonă. Astfel au ajuns la şofer. Este vorba de un cetăţean german, în vârstă de 72 de ani, pe numele său Yurgen Iurlich K. Vineri, când s-a trezit luat la întrebări de poliţişti, şoferul a susţinut că habar nu are despre ce vorbesc oamenii legii. El a motivat că nu a ştiut absolut nimic despre faptul că a rănit un om, că nu a văzut pe nimeni lângă maşină atunci când a plecat de pe loc. Un motiv invocat în acest sens a fost acela că are geamuri negre şi vizibilitatea este redusă pe timp de noapte. Pus în faţa imaginilor, cetăţeanul german şi-a acceptat vina, insistând asupra faptului că nu a ştiut şi de aceea nu a rămas la locul accidentului. 

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!