Între 24 martie şi 28 iunie 2017, s-a derulat concursul pentru ocuparea posturilor vacante la instanţele şi parchetele din întreaga ţară. La nivelul Câmpulungului au fost publicate ca fiind vacante locurile de prim procuror la Parchet şi vicepreşedinte al Judecătoriei.
La examenul pentru prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung s-a înscris Diana Bănăţeanu, care din 1 octombrie 2016, când s-a pensionat Dragoş Hristache, a preluat prerogativele funcţiei deţinute de predecesor. În schimb, pentru funcţia de vicepreşedinte al Judecătoriei Câmpulung nu s-a înscris nimeni. După publicarea rezultatelor, procuroarea Diana Bănăţeanu a trecut de competiţie cu media 9,45, obţinând 9,30 la proiect şi 9,60 la testarea scrisă. Diana Bănăţeanu a fost numită procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpulung în martie 2010, venind de pe funcţia de judecător la Judecătoria Blaj, judeţul Alba. Cu Diana Bănăţeanu a mai trecut concursul şi Aurelia Isabela Nedelea, pentru funcţia de prim procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Piteşti, cu media 9,22.