Imagini din interiorul celui mai nou muzeu dedicat satului muscelean
Dâmbovicioara, unde acţiunile fie culturale, fie de responsabilizare socială, fie de divertisment – de multe ori, evenimentele cu putere de exemplu civic, de promovare a tradiţiei şi localităţii, îmbinându-se cu distracţia – se produc câte două în acelaşi timp, se pregăteşte să fie iar gazdă în acest weekend. Din nou, oaspeţii dâmboviciorenilor sunt asiguraţi că vor petrece o zi minunată în aer liber, având de ales între o manifestare cu caracter folcloric şi una cu caracter sportiv. Deşi programul celor două evenimente a fost atât de bine conceput, încât nu se suprapune unul peste celălalt, pentru ca doritorii să surprindă secvenţele esenţiale ale Paradei în costume populare „Purtăm IE cu mândrIE” şi ale Concursului de Escaladă „Memorialul Bebe Nistorescu”. Acum că am dezvăluit dublul prilej de sărbătoare, nu ne rămâne decât să ne alăturăm organizatorilor, pentru a întări invitaţia lansată muscelenilor, argeşenilor şi nu numai, de a-şi umple plămânii cu aer proaspăt, asistând, totodată, la momentele antrenante din programul zilei de sâmbătă, 24 iunie. Mai cu seamă că, fiind zi de mare sărbătoare creştină, Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul, cu semnificaţie şi în credinţa populară străveche, care celebrează la această dată Sânzienele sau Drăgaica, ce se pregăteşte la Dâmbovicioara se potriveşte de minune pentru a completa agenda unei după-amiezi libere. Cum competiţia de escaladă nu mai are nevoie de o prezentare, graţie caracterului tradiţional al manifestării, prin care Salvamont îşi demonstrează nivelul de pregătire şi abilităţile de salvatori de vieţi în condiţii de relief şi vreme periculoase, în această relatare ne vom opri la inedita sărbătoare a costumului popular şi, în special, a piesei de greutate a vestimentaţiei tradiţionale: ia românească. Ziua Universală a Iei va fi marcată la Dâmbovicioara printr-o paradă a straielor noastre strămoşeşti, care au stârnit admiraţia străinilor într-atât încât au ajuns să fie preluate, onest sau mai puţin onest, în colecţiile unor designeri celebri, şi prin inaugurarea unui muzeu închinat satului muscelean, cu tot ce are acesta mai frumos şi mai valoros, proiect născut în cadrul unei iniţiative private.
Dâmboviciorencele vor defila pe Chei, într-o paradă a portului popular
Spectaculozitatea serbării munteneşti, asigurată prin coloritul portului popular şi măiestria muncii sătencelor care le-au cusut, va fi amplificată de peisajul natural ales pentru paradă: Cheile Dâmbovicioarei, devenite „locul acţiunii” organizate în cadrul unui parteneriat cu iniţiativă şi chef de a face treabă bună pentru comunitate. Centrul de Informare şi Promovare Turistică Dâmbovicioara, pe al cărui calendar pe 2017 figurează, de luni bune, manifestarea de pe 24 iunie, ca dovadă că era gândită de mai mult timp, a colaborat cu Asociaţia „Clubul Prieteniei”, implicată cu idei şi fapte în activitatea de celebrare a obiceiurilor locului. Colaborarea unor oameni dedicaţi punerii în valoare a unui brand de succes al României, cu particularităţile sale în zona Muscel, a dat formă concretă planurilor teoretice, născându-se un eveniment pe care ar fi păcat să-l rataţi. Mai ales că nu vede Muscelul în fiecare zi aşa ceva: o defilare a dâmboviciorencelor în minunatele veşminte transmise de la o generaţie la alta. 24 iunie reprezintă ocazia perfectă de a le expune publicului local şi musafirilor aflaţi în vacanţă, care, spre deosebire de ghinioniştii ajunşi pe litoral, unde s-au trezit că n-au ce face, în unele staţiuni, fiind închise terasele şi discotecile, au la ce să asiste.
Programul zilei de mâine arată astfel:
=Parada Costumelor Populare, care va începe la ora 13.00, din centrul satului Dâmbovicioara, către Cheile Dâmbovicioarei;
=Inaugurarea Muzeului Satului, înfiinţat de Liliana şi Dori Tenţu, în apropierea păstrăvăriei, moment programat la ora 13.30.
Colecţia născută din dragostea unor tineri admirabili, care au investit propriile economii, pentru a aduna într-un loc obiecte ale artei meşteşugăreşti, haine tradiţionale, unelte şi obiecte de uz casnic în gospodăria ţărănească, va fi „năşită” de către Sânziene, sunt convinşi organizatorii manifestării „Purtăm IE cu mândrIE”, care au inclus deschiderea oficială a colţului de rai muscelean în programul evenimentului.
Pentru a respecta cu cât mai mare fidelitate sărbătoarea ancestrală a Sânzienelor, doamnele care au planificat până în cele mai mici detalii ziua de 24 iunie, în varianta dâmbovicioreană, le-au transmis rugămintea participantelor la paradă, în special, tinerelor, să pregătească coroniţe din sânziene – sau alte flori -, pentru a fi în spiritul obiceiului care se mai păstrează şi astăzi în unele regiuni din ţară. Fetele ştiu că va urma o căsătorie în viitorul apropiat dacă cununa de sânziene aruncată peste casă se loveşte sau rămâne aninată de coş.
Secretarul Primăriei Dâmbovicioara este dansator în Ansamblul „Oratia”
Cât de preţioasă este pentru locuitorii comunei moştenirea înaintaşilor au arătat-o deseori sătenii, copii, tineri şi adulţi, promotori ai folclorului local, prin pasiunea pentru cântec şi dans, exprimată cu o exuberanţă molipsitoare la zilele mari de peste an. Reamintim numele ansamblurilor şi grupurilor pe care cei prezenţi la Ziua Comunei Dâmbovicioara le-au putut urmări evoluând pe scena sărbătorii, ca un exemplu pozitiv pentru celelalte localităţi muscelene, care, deşi mai mari ca întindere şi mai numeroase ca populaţie, nu au atâţia artişti locali a căror prestaţie este patimă pură pentru versul şi jocul din bătrâni. De la grădiniţă, după cum s-a văzut la a zecea ediţie a acţiunii „Tradiţie şi Legendă”, supranumele sărbătorii localităţii, ţâncii care n-ajung încă la microfon sunt învăţaţi să poarte cu mândrie ia musceleană şi să interpreteze piese din repertoriul popular de o dificultate plasată, poate, peste vârsta unor preşcolari.
Ca elevi ai Şcolii Gimnaziale Podu Dâmboviţei, conduse de directorul Mădălina Mazăre, ajung la un nivel superior. Cu ajutorul Primăriei, care s-a implicat în procurarea ţinutelor şi asigurarea unui instructor, la Dâmbovicioara, tinerii din comună, cu talent şi aplecare către jocul tradiţional, sunt pregătiţi în cadrul Ansamblului „Oratia”. Nu numai oamenii locului sunt beneficiarii cursurilor care constau în zeci de ore de repetiţii ce stau la baza oricărui dans, pentru că, după cum spunea primarul Dumitru Secăreanu, vin să se pregătească aici copii şi adolescenţi din alte părţi. Repetiţiile se ţin săptămânal şi sunt aşteptaţi să se alăture tinerilor cu veleităţi de dansatori şi adulţii care trăiesc şi simt această artă care nu se află la îndemâna oricui. Românul joacă de când se ştie, dar, graţie pregătirii în cadrul ansamblului, jocul atinge un nivel profesionist.
Secretarul Primăriei Dâmbovicioara, Marian Avram, este membru al Ansamblului „Oratia” şi se încearcă cooptarea directoarei Mădălina Mazăre, dar şi a cât mai multor săteni în grupa de adulţi. Să nu omitem momentele de încântare oferite de maestrele cântecului muscelean reunite în Grupul vocal „Podencele”: Mădălina Voicu, Magdalena Bârloiu, Marilena Tucă, Gica Bârloiu, Polixenia Bârloiu, Moni Secăreanu, Ştefana Lupu, Lămâiţa Jinga, Doina Bârloiu, Rodica Pârnuţă; şi Grupul vocal „Dâmbovicioara”, care, în 2017, a cooptat şi bărbaţi în formaţia de interprete: Georgeta Bătrâneanu, Georgeta Benga, Cornelia Uretu, Elvis George Tudoran, Emanuel Bătrâneanu şi Marian Călin.