Subiectul crescătorilor de animale care au ocupat pământurile cetăţenilor a ajuns din nou în dezbaterea Consiliului Local
Şi secţiunea „Diverse” a întrunirii aleşilor de la Godeni a abundat în teme legate de infrastructura rutieră şi de utilităţi a comunei, mai ales că timpul bun – probabil, rezervele Primăriei mai puţin – permite întreprinderea unor lucrări de remediere a urgenţelor reclamate de reprezentanţii comunităţii. Care nu sunt puţine, după cum a recunoscut viceprimarul Dorel Rumînescu: „Sunt foarte multe de rezolvat. Începem cu ce se poate rezolva şi cu problemele care sunt mai urgente.” Pentru colegii consilieri, toate sunt urgente, întrucât au de dat răspunsuri cetăţenilor din satele pe care le reprezintă la nivelul conducerii administraţiei publice locale. Din numărul mare de chestiuni de interes public ridicate la „Diversele” şedinţei din 29 mai 2017 am selectat câteva, pe care le expunem în continuare.
Pentru Florin Olteanu, o problemă o constituie zidul bisericii. „Jumătate a fost refăcută, iar cealaltă jumătate s-a fisurat. Dacă se surpă, prezintă pericol. Trebuie urgentată consolidarea. Un specialist să vadă ce trebuie făcut, ca să nu fie probleme.”, a afirmat acesta, completat de Tudor Pătrana, cum că ar trebui blocat accesul dacă există pericol. Florin Olteanu a reluat o cerinţă lansată mai de mult în Consiliu, aceea a amplasării unor panouri de afişaj. Altă întrebare destinată conducerii Primăriei a privit statutul izlazului „Albele”: „Oamenii cu oile nu vor pleca. Am venit cu propunerea unui comitet sătesc, care să inventarieze suprafeţele de teren şi noi să hotărâm să facem ceva.” La întrunirea cu oierii şi sătenii rămăsese stabilit – a reamintit Ion Livezeanu – ca, la 1 mai, ciobanii să plece de pe terenurile cetăţenilor. Pentru ca, o lună mai târziu, să se răzgândească.
Şi Ion Aldea s-a referit în luarea sa de cuvânt la drumuri şi zone cu probleme. „S-a depozitat molozul de la Primărie la „Cânepă” şi s-a stricat drumul; drumul este un dezastru. Drumul de acces la „Sub Râpă” este rupt în şapte locuri. Nu s-a făcut terasamentul, nu s-au făcut şanţurile şi, probabil, intră apa pe sub asfalt.” Cerinţe mai vechi ale acestuia – trei hidranţi necesari la Malu şi cămine de vizitare la reţeaua de apă sparte – au răsunat în plenul şedinţei de la sfârşitul lunii mai, în ideea de a-şi găsi rezolvarea. „De trei şedinţe, spun de gura de vizitare la alimentarea cu apă. La Biserică şi la „Gârlici” sunt sparte şi este pericol să cadă cineva.”, a sesizat acesta.
Pe Ion Livezeanu, care a solicitat un bec în reţeaua de iluminat public la „Tomeşti”, l-a dezamăgit vicele Rumînescu, potrivit căruia Primăria n-are, momentan, niciun bec. „O problemă importantă la stadion: este dezastru cu băncile!, a continuat Livezeanu. Sunt bănci rupte, iar copiii care aleargă pot cădea. Să nu aibă Primăria probleme.” Legat de stadion, şi Constantin Dorcioman a recomandat Executivului să amenajeze două bănci de rezervă, pe care să stea asistenta medicală şi rezervele.
Nici satul Coteşti n-a stat rău la capitolul „apărători”, care au susţinut în faţa conducerii executive a localităţii mai multe doleanţe, vechi sau noi. Ion Livezeanu a cerut continuarea şanţului de la intersecţia Coteşti, spre mină, şi să se verifice dacă s-a spart conducta de la canalizare. L-a completat colegul George Bogdan Sandu, care a dat ca temă Executivului să se sudeze porţile la parc şi la curtea Căminului Cultural Coteşti. Iar în jurul căminului să se facă curăţenie.
„Acum trei luni, am spus că poate se face la punţile aeriene suport de susţinere la jumătate, pentru reducerea balansului, şi toţi aţi fost de acord.”, le-a împrospătat memoria colegilor George Bogdan Sandu. Amânarea lucrării a fost motivată de viceprimarul Dorel Rumînescu prin cantitatea mare de treburi edilitar-gospodăreşti de care a trebuit să se ocupe. Acelaşi ales a punctat necesitatea turnării de balast la Relu Ispas. „Eu pun balast – a răspuns vicele Rumînescu -, dar vin cei de la Electrica să schimbe stâlpii şi se va strica ce fac eu. După ce termină ei, eu pun balast.”
Încheiem cu alte acţiuni pe partea de infrastructură sugerate de consilierii locali Bogdan Pătru, Gheorghe Savu, Nelu Nicola şi Constantin Dorcioman. Primul a punctat necesitatea unei maşini cu balast care să fie turnat în gropile de pe Valea Sucetului. Al doilea a ridicat problema canalului la Valea Muestrii, care se poate rezolva acum că Primăria Godeni s-a dotat cu un buldoexcavator. Al treilea a îndemnat la mai multă râvnă din partea lucrătorilor pe drumul de la Valea Rea. Iar al patrulea a pledat pentru repararea cu buldoexcavatorul a intrării pe drumul Popelca, plus că acolo trebuie executat un şanţ. „E.M.”