Tot la sfârşitul lunii mai, reuniţi în şedinţă ordinară, aleşii au fost de acord să menţină scutirile la plata consumului lunar de apă potabilă pentru patru familii din satul Valea Pechii, comuna Schitu Goleşti. Este vorba despre Pătraşcu Victoria, Safta Iosif, Benea Adrian şi Moise Gheorghe. Motivaţia care a stat la baza acestei hotărâri îl constituie faptul că proprietarii gospodăriilor enumerate au pus la dispoziţia Consiliului Local terenuri cuprinse între 100 şi 300 metri pătraţi, pentru amplasarea bazinului de înmagazinare, a forajului şi a staţiei de clorinare, în vederea realizării investiţiei „Alimentare cu apă a satului Valea Pechii”. Cei patru cetăţeni beneficiază de scutire de la plata tarifului de apă pentru un cuantum maxim de 5 metri cubi/lună/familie. Responsabilitatea aducerii la îndeplinire a prevederilor normei aprobate acum două săptămâni le revine şefului Serviciului Comunitar de Utilităţi Publice, Ion Luca, şi Compartimentului Contabilitate, Impozite şi Taxe Locale.
O altă facilitate acordată de Consiliul Local, prin vot, la şedinţa din 30 mai 2017, a reprezentat-o aprobarea compensării chiriei în sumă de 320 lei, datorată de Întreprinderea Individuală David Georgiana Ionela, în calitate de locatar, cu contravaloarea facturilor de energie electrică achitate de aceasta pentru consumul de curent electric înregistrat la grădiniţa din satul Valea Pechii. Pe 21 aprilie 2011, între Consiliul Local şi I.I. David Georgiana Ionela a fost încheiat un contract de închiriere, prelungit prin acte adiţionale. Celor enumeraţi mai înainte ca responsabili de punerea în practică a hotărârii Legislativului li se alătură viceprimarul Iulian Duţă.