02/07/2026

Aleşii au aprobat cumpărarea unei centrale noi la bazinul de înot în locul celei stricate de un trăsnet

Tot legat de piscina acoperită, de la 1 iunie, cei care vin să înoate sau să facă saună vor plăti tarife mai mari

Graţie unei propuneri de rectificare a bugetului local, care a figurat pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului Local Câmpulung, de miercuri după amiază, aflăm că vremea cu răbufniri violente, care a dominat mare parte a lunii mai, a produs stricăciuni la bazinul de înot din Grui. Pagubele au fost atât de însemnate, încât administratorul facilităţii de agrement, SC Edilul CGA SA, s-a văzut nevoit să ceară sprijinul proprietarului imobilului, în sensul de a întreprinde măsurile necesare înlăturării deficienţei generate. Mai exact, ce s-a întâmplat la piscina acoperită din Grui, în timpul uneia dintre furtunile cu fulgere şi tunete din prima jumătate a lunii pe care tocmai am încheiat-o? O centrală utilizată la încălzirea apei pentru înot s-a defectat, iar costurile reparaţiei, după estimările specialiştilor, s-ar apropia de preţul unei instalaţii noi. În afara alocării financiare propuse de Executiv consilierilor municipali, materialul întrunirii ordinare aferente lunii mai a cuprins încă un proiect de hotărâre privind bazinul de înot: creşterea tarifelor serviciilor oferite clienţilor, diferenţiate pe categorii de beneficiari. 

Din cauza descărcărilor electrice din timpul furtunii din 13 mai, o centrală care încălzeşte apa s-a stricat     

Disfuncţionalitatea intervenită în activitatea personalului responsabil de întreţinerea şi asigurarea condiţiilor de deplină siguranţă pentru muscelenii care aleg pentru relaxare înotul a determinat conducerea societăţii Edilul, în a cărei administrare se află, de patru ani, de când a fost inaugurat, bazinul, să prezinte o solicitare Primăriei şi Consiliului Local, cu descrierea consecinţelor incidentului meteo. Iată rezumatul adresei operatorului, datate 24 mai 2017, aşa cum a fost expus în documentaţia de şedinţă, prin care gestionarilor avutului public li se propunea de către Executiv să fie de acord cu investiţia menită să înlocuiască centrala stricată în timpul intemperiilor. Mai precis, în timpul ploilor torenţiale însoţite de trăsnete, una dintre cele două centrale termice pentru încălzire tip RIELLO 50-IS 50 kw, în condensare, a intrat în avarie şi nu a mai funcţionat. „În ziua de 17 mai 2017, personal autorizat de la SC Serv Instal Theo Stef SRL, din Piteşti, s-a deplasat la faţa locului şi a constatat că avaria produsă cu deteriorarea prin scurtcircuitare a pompei de circulaţie, a plăcii electronice, precum şi a schimbătorului de căldură încorporat, a fost cauzată de gradul avansat de rugină existentă. Aceasta, din cauza condensului existent în încăperea centralelor termice, care a afectat şi celelalte componente ale centralei. Respectiva centrală termică nu mai prezintă siguranţă în exploatare, iar repararea ei, prin înlocuirea pieselor defecte (pompa de circulaţie, placa electronică şi schimbătorul de căldură), ar conduce la cheltuieli mari, circa 6.000 de lei.”, a precizat comisia de constatare, numită prin decizia din 18 mai 2017, formată din Ion Ştefancu, Adrian Cartaleanu, Teodor Cojanu şi Gheorghe Mariea. Prin procesul verbal din 23 mai, aceştia au lansat propunerea achiziţionării unei centrale noi, de vreme ce echipamentul vechi nu mai prezintă siguranţă în exploatare, rămânând oprit, fără drept de utilizare, după cum a recomandat firma piteşteană.                 

„Având în vedere evenimentele care au avut loc în data de 13 mai 2017, respectiv averse locale însoţite de descărcări electrice majore, acestea au produs pagube însemnate la „Bazinul de Înot”, situat in cartierul Grui. Astfel, conform verificării făcute la faţa locului de către SC Serv Instal Theo Stef SRL, care asigură mentenanţa centralelor, şi procesului-verbal întocmit de comisia de specialitate constituită la nivelul societăţii, s-a constatat avarierea gravă a unei centrale care încălzeşte apa pentru înot. Referitor la acest aspect, recomandarea celor mai sus menţionaţi a fost de înlocuire a centralei cu una nouă de tip RIELLO 50 IS de 50 KW cu condensare, deoarece reparaţia celei afectate ar duce la costuri de 80-85% din preţul uneia noi, cu menţiunea că reparaţia nu ar aduce după sine şi asigurarea unei funcţionări corespunzătoare pe o perioadă îndelungată.”, redăm un fragment din raportul Direcţiei Economice şi Fiscale a Primăriei Câmpulung, întocmit de Iuliana Husea şi însuşit de directorul executiv Violeta Iarca.

Materialul pregătit pentru dezbaterea de acum două zile a fost completat cu expunerea de motive a primarului Liviu Ţâroiu, care susţine necesitatea dotării, pentru care era nevoie de o sumă aproximată la 8.500 de lei pentru o centrală termică nouă la bazinul de înot. Banii, ca, de altfel, totalul de 43.500 lei, care a constituit obiectul rectificării de buget – prima după aprobarea bugetului pe 2017 – provin din excedentul anilor precedenţi. 

De la 1 iunie, cresc tarifele la bilete şi abonamente  

Al doilea proiect de hotărâre pe acest subiect prevede majorarea tarifelor pentru biletele şi abonamentele puse la dispoziţia diverselor categorii de utilizatori la bazinul de înot, pe care administratorul Edilul o motivează prin cheltuielile mari realizate în activităţile desfăşurate, care depăşesc veniturile. Creşterea preţurilor se va produce de la 1 iunie 2017. Iată în continuare noile valori asupra cărora consilierii locali şi-au dat votul la şedinţa din 31 mai: 

8Intrare la bazin pentru elevi, studenţi, pensionari: tarif practicat – 7 lei/oră; tarif propus – 9 lei/oră (s-a aprobat 8 lei);          

8Abonament la bazin pentru elevi, studenţi, pensionari, 10 şedinţe: tarif practicat – 60 lei/abonament; tarif propus – 80 lei/abonament;

8Saună, bazin, pentru elevi şi studenţi: tarif practicat – 10 lei/oră; tarif propus – 12 lei/oră;       

8Intrare la bazin pentru adulţi: tarif practicat – 10 lei/oră; tarif propus – 12 lei/oră;

8Abonament la bazin pentru adulţi, 10 şedinţe: tarif practicat – 80 lei/abonament; tarif propus – 100 lei/abonament;

8Saună pentru adulţi: tarif practicat – 15 lei/oră; tarif propus – 20 lei/oră;

8Abonament la bazin pentru saună, 10 şedinţe: tarif practicat – 150 lei/abonament; tarif propus – 200 lei/abonament;

8Abonament la bazin, 30 ore: tarif practicat – 180 lei/abonament; tarif propus – 250 lei/abonament;

8Abonament la bazin pentru saună, 30 ore: tarif practicat – 250 lei/abonament; tarif propus – 320 lei/abonament.

Tarifele prezentate conţin TVA. Aleşii se pronunţaseră deja pe marginea măririlor de preţuri în cadrul şedinţei A.G.A. din 18 mai 2017.

Postări asemănătoare

error: Content is protected !!