Credincioşii Parohiei Piatra, din comuna Stoeneşti, au îmbrăcat haine de sărbătoare. Aceştia au avut bucuria ca, în duminica a patra după Praznicul Învierii, să-l aibă în mijlocul lor pe Înaltpreasfinţitul Părinte Calinic, arhiepiscop al Argeşului şi Muscelului, care a oficiat slujba de resfinţire a bisericii. La acest eveniment deosebit au participat preoţi şi credincioşi din cele şapte sate ale comunei Stoeneşti, reprezentanţi ai Primăriei şi Consiliului Local şi fii ai satului, veniţi pe meleagurile natale.
Chiriarhul Eparhiei a oficiat Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi, şi slujba parastasului săvârşită pentru ctitorii şi binefăcătorii bisericii. Înaltpreasfinţitul Calinic a adresat celor prezenţi un cuvânt de învăţătură, amintind de eforturile depuse de comunitatea din satul Piatra pentru ca biserica să primească o nouă haină după 98 de ani de existenţă. Biserica din Parohia Piatra are hramul închinat Sfântului Mare Mucenic Gheorghe şi a fost construită în perioada 1907-1919, prin contribuţia enoriaşilor din această comunitate musceleană. A fost sfinţită în data de 17 martie 1919 în timpul mitropolitului Miron Cristea.
Părintele Haralambie Darie, împreună cu cele 130 de familii, pe care le păstoreşte din anul 1996, a reuşit cu eforturi foarte mari să restaureze biserica. Astfel au fost executate lucrări foarte importante în interiorul şi exteriorul acestui sfânt locaş de rugăciune. Credincioşii prezenţi au trăit cu multă emoţie cele petrecute duminică în parohia lor, evenimentul fiind o încununare a tuturor eforturilor depuse de fiecare familie a satului în ultimii ani. Drept răsplată pentru buna coordonare a lucrărilor, preotul Haralambie Darie a primit din partea Arhiepiscopiei Argeşului şi Muscelului distincţia de iconom stavrofor.
Cu această ocazie, de resfinţire a bisericii din satul Piatra, în cadrul Sfintei Liturghii, diaconul Gabriel Ciprian Leţa a fost hirotonit preot pe seama Parohiei ,,Sfântul Ciprian, Episcopul Cartaginei”, din comuna Valea Danului, iar tânărul teolog Iustinian Florin Drăguşin a fost hirotonit diacon.