26.3 C
Campulung Muscel
08/09/2024

11 constructori au pus ochii pe contractul canalizării pe străzile Carpaţi, Ion Ţicăloiu şi Zăvoiului

Licitaţia de desemnare a executantului reţelei de canalizare menajeră pe străzile Carpaţi, Ion Ţicăloiu şi Zăvoiului (incluzând şi Privighetorii, N.Popp, Parcul Mirea) este în desfăşurare, fiind consumată etapa deschiderii ofertelor firmelor care s-au înscris până la termenul limită. Nu mai puţin de 11 societăţi (de fapt, 16, dacă ne gândim că cinci reprezintă asocieri de firme) s-au înscris în cursa pentru câştigarea unei lucrări estimate la aproximativ 24 de miliarde de lei vechi. Reamintim că finanţarea pentru investiţia menită să sporească confortul locuitorilor arterelor enumerate reprezintă primul contract c u fonduri atrase semnat de Liviu Ţâroiu ca primar, la o jumătate de an distanţă de câştigarea celei mai importante funcţii din administraţia publică locală. În momentul aprobării bugetului local pe 2017, referindu-se la extinderea reţelei de canalizare menajeră pe străzile Carpaţi, Ion Ţicăloiu, Zăvoiului, o lucrare proiectată de mai mult timp, primarul Liviu Ţâroiu anunţa că Primăria a reuşit să obţină, prin Ordonanţa 28, din partea Ministerului Dezvoltării, finanţarea integrală de 2.500.000 lei, dar, până la sfârşitul lunii martie, se semnase numai pentru 1.487.000 lei. „Pentru restul, vom primi finanţare în cursul acestui an. Este în stadiul de proiect, imediat cum se va aproba bugetul, poate chiar mai repede, căci avem sumele alocate deja, vom trece la scoaterea la licitaţie.”, a afirmat acesta. Într-adevăr, în scurt timp, anunţul a fost postat în SEAP, iar doritorii s-au arătat într-un număr impresionant. Înainte de a prezenta în ce fază a licitaţiei au ajuns lucrurile, vom face un scurt istoric al investiţiei, din punct de vedere al formalităţilor întreprinse la nivel de Executiv şi Legislativ.  

Lucrare de 24 de miliarde de lei vechi

Pe 9 februarie 2017, consilierii municipali au fost nevoiţi, la cererea Ministerului Dezvoltării Regionale, să actualizeze, prin hotărâre adoptată de urgenţă, Devizul General al investiţiei, pentru care primarul Liviu Ţâroiu semnase, împreună cu oficialii de la Bucureşti, contractul de finanţare, în decembrie 2016. Actualizarea documentului, odată cu care se vota şi cofinanţarea locală, pentru decontarea cheltuielilor care nu sunt suportate de la bugetul de stat, prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală, era impusă de noua cotă de TVA de 19%, în vigoare de la 1 ianuarie 2017. Aleşii s-au conformat cerinţei ministerului de la care vine „grosul” fondurilor şi au votat actualizarea indicatorilor tehnico-economici ai proiectului de „Extindere a reţelei de canalizare menajeră pe străzile Carpaţi, Ion Ţicăloiu şi Zăvoiului”, cu cota de TVA de 19%, aplicată la valoarea rămasă de finanţat din Devizul General. Astfel, valoarea totală a investiţiei este de 2.575.742 lei, inclusiv TVA, din care construcţii-montaj, 2.394.812 lei.

Cofinanţarea aprobată la începutul lunii februarie, după actualizarea Devizului General, se cifrează la 99.950,20 lei cu TVA, din care: 76.239,89 lei cu TVA, valoare decontată până la data adoptării hotărârii din 9 februarie 2017; 23.710,31 lei cu TVA, cofinanţare rămasă de alocat pentru decontarea cheltuielilor care nu sunt suportate de la bugetul de stat. Altfel spus, cofinanţarea totală din bugetul local pentru categoriile de lucrări care nu se finanţează de la bugetul de stat, prin PNDL, este de 99.950,20 lei cu TVA, din care s-a decontat, atât în anul 2015, cât şi în anul 2016, suma de 76.239,89 lei cu TVA, reprezentând contravaloarea studiului de fezabilitate, proiectului tehnic şi taxelor pentru obţinerea de avize. Cofinanţarea rămasă, necesară de alocat din fonduri de la bugetul local, este de 23.710,31  lei cu TVA. Valoarea de 2.475.791,80 lei cu TVA urmează să fie alocată prin transferuri de la bugetul de stat, în baza OUG nr. 28/2013, conform Contractului de finanţare nr.901/37408, încheiat în decembrie 2016, între Municipiul Câmpulung şi Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.

În continuare, vom prezenta câteva date din Devizul General, privind cheltuielile necesare realizării lucrărilor de „Extindere a reţelei de canalizare ape menajere pe străzile Carpaţi, Ion Ţicăloiu, Zăvoiului”. 

Cheltuieli pentru asigurarea utilităţilor necesare obiectivului 

8Alimentare cu energie electrică: 22.228 lei (4.974 euro);  

 

Cheltuieli pentru proiectare şi asistenţă tehnică: 77.286 lei (17.296 euro)

8Taxe pentru obţinere de avize, acorduri şi autorizaţii: 2.291 lei (513 euro);  

-taxe decontate: 1.245 lei (279 euro);

-taxe nedecontate: 1.046 lei (234 euro);

8Proiectare şi inginerie: 74.995 lei (16.783 euro);

-întocmire studiu de fezabilitate: 44.997 lei (10.070 euro);              

-întocmire proiect tehnic + caiet de sarcini + deviz de execuţie: 29.998 lei (6.713 euro);

 

Cheltuieli pentru investiţia de bază: 2.369.263 lei (530.214 euro)

8Construcţii şi instalaţii (reţea de canalizare menajeră): 2.305.887 lei (516.032 euro); 

8Montaj utilaje tehnologice (montaj pompe submersibile ape uzate): 6.973 lei (1.561 euro); 

8Utilaje, echipamente tehnologice şi funcţionale cu montaj (pompe submersibile ape uzate): 56.403 lei (12.622 euro);

 

Alte cheltuieli: 106.437 lei (23.819 euro)

8Organizare de şantier (lucrări de construcţii): 59.724 lei (13.365 euro); 

8Comisioane, cote, taxe, costul creditului: 22.137 lei (4.954 euro); 

-Cota aferentă I.S.C: 12.075 lei (2.702 euro); 

-Cota aferentă Casei Sociale a Constructorilor: 10.062 lei (2.252 euro); 

8Cheltuieli diverse şi neprevăzute: 24.576 lei (5.500 euro); 

Cheltuieli pentru probe tehnologice şi teste şi predare la beneficiar

Probe tehnologice şi teste: 527 lei (118 euro); 

Total general: 2.575.742 lei (576.422 euro), din care construcţii + montaj: 2.394.812 lei (535.932 euro). 

Lucrarea a fost întocmită de proiectantul SC Instal Intergaz 2020 SRL. Amplasamentul obiectivului cuprinde străzile Ion Ţicăloiu, Carpaţi, Lt.-col. N.Popp, Privighetorii, Parcul Mirea (între strada Gruiului şi strada Ion Ţicăloiu), Zăvoiului (între străzile Dragoş Vodă şi Locotenent Oncica). Principalele capacităţi tehnice ale obiectivului constau în: 4.060 metri de reţea de canalizare a apelor uzate menajere, din care: 2.149 ml de Dn 250 şi 1.911 ml de Dn 200, 83 de bucăţi de cămine de vizitare, 265 ml conductă refulare De 90 mm şi o staţie de pompare a apelor uzate menajere.  

11 firme vor contractul 

Odată îndeplinită etapa punerii în ordine a documentaţiilor, iar bugetul local a fost aprobat, lucrarea a fost scoasă la licitaţie. Anunţul invitaţiei adresate constructorilor interesaţi să prindă contractul de peste 20 de miliarde de lei vechi a fost lansat în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice pe 5 aprilie 2017, având data limită de depunere a ofertelor 20 aprilie 2017. Criteriul de atribuire a contractului îl constituie „preţul cel mai scăzut”. Pe 27 aprilie 2017, s-au deschis ofertele firmelor care s-au înscris într-un număr peste aşteptări, formalitate îndeplinită de comisia de evaluare compusă din Sorin Bălăşcan (preşedinte) şi membrii Bogdan Popescu, Mihaela Rădescu, Nicolae Crânguş şi Ion Ştefancu, ultimul din partea societăţii Edilul CGA SA.

11 societăţi, individuale sau în asociere, şi-au manifestat intenţia, prin ofertele depuse în termen, de a obţine tentanta lucrare: 

8Asocierea SC Sava Serv Construct SRL – SC Green Line Construct SRL (Dărmăneşti, Dâmboviţa); 

8SC Rifania Drumconstruct SRL (Sat Romaneşti, comuna Bărcăneşti, Prahova); 

8SC Building Constructions SRL (Ştefăneşti); 

8Asocierea SC And Secom Intexim SRL – SC Instal Intergaz 2020 SRL (Câmpulung);

8SC Consistal Pro 2000 SRL (Smeura); 

8SC Coniz Romarg SRL (Piteşti); 

8Asocierea SC Cornea Ind Construct SRL – SC Sercop ADN SRL (Câmpulung); 

8Asocierea SC Eurogen SRL, Filiala Aninoasa (sat Dumbrava, comuna Ulmi, Dâmboviţa) – SC F.LLI Andresini SRL;

8SC General Invest SRL (Alexandria); 

8Asocierea SC Selca SA – SC Valah Construct Grup SRL (Piteşti); 

8SC Serv Construct Star 96 SRL (Piteşti).

Toate cele 11 pretendente la contractul cel mai important al începutului de mandat al administraţiei PSD-iste au fost admise, calificându-se pentru etapa următoare.   

 

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!