Comunele muscelene, cu municipiul vârf de rateu, vor trebui să-şi ia gândul de la milioanele de euro acordate de Uniunea Europeană printr-un program vizând capitalul uman. Acel capital uman care ridică probleme autorităţilor locale, din cauza sărăciei, a analfabetismului şi a aversiunii faţă de muncă. Periferiile mizere, mai precis, nu neapărat de etnici, deşi cu etnicii au ieşit la înaintare primarii de la ţară, în timp ce Liviu Ţâroiu a ales ca zone defavorizate, pentru a convinge finanţatorul european, blocurile ARO, ghetourile Vişoiului şi elevii de la Şcoala 2, mulţi veniţi din Sudul municipiului, unde se concentrează o parte consistentă a rudărimii cu buletin de Câmpulung. Iniţiativa noii administraţii, care, de fapt, era a celei vechi, interimare, suna bine în teorie, având diversitate cât cuprinde: faţadele „bombelor” de la ARO şi Vişoi, renovate, cetăţeni şcolarizaţi şi angajaţi, centru multifuncţional de servicii la fosta Şcoală 5, cei care prestau în proiect, cadre didactice, medici, asistenţi, la fel, patronii care făceau angajări, recompensaţi financiar şi, deasupra tuturor, o grămadă de dotări. Prilej pentru liberali să se îndoiască de justeţea demersului Primăriei, care ar fi accesat acest program nu de mila amărâţilor din târg, care-şi duc zilele în focare de infecţie, neştiutori de carte, şomeri şi bolnavi, ci pentru generozitatea achiziţiilor făcute cu bani europeni. Asta pentru că proiectul, ziceau ei, constă în procent de 80%, dacă nu mai mult, în achiziţii şi dotări. Nu şcolarizări, angajări şi servicii medicale, care erau oferite pe sponci, ca să mascheze adevăratele intenţii ale municipalităţii. În acelaşi timp cu Câmpulungul a înaintat un proiect similar, pentru Valea Măcelarului, primarul de la Bughea de Jos, care aspira la 5 milioane de euro – chiar mai mult decât îşi propusese municipiul să obţină -, fiind convins că este eligibil.
La şase luni distanţă de depunerea cererilor de către Primăriile agitate de termenii alerţi ai oportunităţii pe care nu voiau s-o rateze din motiv de depăşire a datei limită (Câmpulungul, cel puţin, aflat la limită rău de tot, a aprobat proiectul cu o zi înainte de expirarea termenului!)… niciun sunet în spaţiul public despre deznodământul procedurii. S-a acceptat, nu s-a acceptat… veştile proaste vin de la vecinii de la Schitu Goleşti, unde primarul a început una dintre recentele şedinţe de Consiliu Local cu anunţul că proiectul depus în septembrie de comună, pentru a prinde finanţarea prin POCU, nu a fost admis. Aşa cum, din păcate, nu a fost admis niciun proiect din Argeş. De unde tragem concluzia că aceeaşi soartă a avut-o şi cel de la Câmpulung. Primul proiect cu finanţare UE depus de primarul PSD. Ocazie de a jubila pentru opoziţia PNL, care a mârâit că nu-i convine nici amestecarea blocurilor ARO cu cele din Vişoi, nici renunţarea la Şcoala 7, prima luată în discuţie, pentru a fi ajutată, în favoarea Şcolii 2.
Spre finalul anului trecut, chiar se simţea un entuziasm că s-a găsit înţelegere şi disponibilitate de implicare a fetelor de la Asistenţa Socială, care, împreună cu consilierul din Primărie pe probleme de romi, au mers pe teren şi au completat în jur de 1.000 de chestionare. Un membru al echipei de lucru, fost angajat la ARO, nu mai ajunsese la blocurile din fostul complex al uzinei de vreo doi ani. A mărturisit că s-a crucit văzându-i pe oamenii aceia cum trăiesc, ca într-o carantină socială, cu atâta pustietate şi ruine moarte în jur. Însă nu împrejurimile mini-cartierului sunt problema, ci înseşi blocurile în care îşi cresc copiii, de-o mizerie exterioară şi interioară incalificabilă, care le-a dat un soi de rezistenţă fizică în faţa sursei sigure de boli, întreţinute de igrasie, paraziţi şi rozătoare. La blocurile ARO – cele care au împotmolit falimentul fabricii la Tribunalul Timiş, din pricină că lichidatorul nu găseşte clienţi pentru vreo două magherniţe – s-a făcut un progres timid, în sensul îmbunătăţirii condiţiilor de trai, care, chiar şi aşa, pe omul obişnuit cu igiena l-ar arunca în depresie. Dar investiţiile s-au oprit la uşile apartamentelor, starea scărilor de bloc, a subsolurilor mai ales, a băilor, din nefericire, comune nemaifiind treaba locatarilor, consideră ei. Marian Neagoe povestea, la scurt timp de la depunerea proiectului de către Primăria Câmpulung, că a reuşit să-l convingă pe primar că, dacă tot are de gând să facă ceva util cu banii obţinuţi de la UE pentru aşezările defavorizate, să înlocuiască instalaţiile sanitare şi pe cele de apă. Fonduri ar fi fost, căci din 4 milioane de euro, valoarea totală a proiectului care avea mai multe componente, „Şerpăriei” îi reveneau 10%. Adică 400.000 de euro, care ar fi intrat în punerea la punct a infrastructurii de utilităţi şi în faţadele groaznice ale celor patru blocuri. 400.000 de euro, de trei ori mai mult decât a costat uzina, pentru o cosmetizare a imobilelor. Nu mai vorbim despre serviciile de asistenţă în diferite probleme, de sănătate, de angajare, de educaţie, acordate celor în nevoie.
Numai să-l câştigăm!, vorba lui Neagoe, care ar fi avut părticica lui de succes din reuşita Primăriei în faţa semenilor, succes care n-a fost să fie. Însă, la cum era fundamentat proiectul şi la cât de gravă este situaţia sărăcimii de la ARO, dar şi de la marginile nenorocite ale Vişoiului, prezentarea lui pentru opinia publică, cu încredere că prinde trenul finanţării europene, nu aducea a scoatere la vânzare a pieii ursului din pădure. Era bine pentru toată lumea. Şi pentru oamenii ăştia, beneficiarii investiţiilor, şi pentru oraş, care scăpa de nişte mărginimi urbane hidoase, şi pentru primar şi Consiliul Local, care bifau la imaginea politică. Plus că era însufleţită cu o activitate şi o clădire de şcoală: fosta Şcoală 5, care ar fi devenit un fel de centru de comandă al activităţilor sociale, educaţionale şi medicale ţintite prin proiect. Fusese luată în calcul şi fosta Şcoală 6, de care este mare păcat că s-a lăsat să se degradeze. Cum plouă în ea, a picat testul, rămânând ca opţiune Şcoala 5, din care s-au mai furat una-alta, dar tot nu suportă comparaţie cu ce a ajuns frumoasa clădire de peste râu, unde localul din spate ar fi putut fi compartimentat şi transformat în locuinţe sociale. Deci, idei erau şi sunt încă. Dar fără bani sunt degeaba.
La fel ca municipiul, s-au grăbit să trimită cereri de finanţare până la jumătatea lunii septembrie, termenul maxim, comunele Cetăţeni, Dragoslavele, Valea Mare, Bughea de Sus, Bughea de Jos, Berevoeşti, Vlădeşti şi Schitu Goleşti, toate posesoare de cătune rudăreşti, suficient de înapoiate, încât să impresioneze Europa. Uite că, de când cu refugiaţii de toate neamurile, s-or fi săturat europenii de genul acesta de „capital uman”, care, în România, de defavorizat ce e, primeşte ajutoare sociale până moare.