18/03/2025

Maşinile Primăriei au la discreţie o raţie de combustibil suficientă să se îmbăieze în el

Suplimentar ordinii de zi a şedinţei Consiliului Local Câmpulung aferente lunii aprilie, a fost introdus un proiect de hotărâre menit să sporească confortul deplasărilor şefilor Primăriei şi ale beneficiarilor celor două maşini de Poliţie Locală. Şoferii şi pasagerii celor cinci autoturisme privilegiate, graţie valorii ocupanţilor, nu vor mai avea grija combustibilului, datorită votului obţinut săptămâna trecută din partea majorităţii PSD+ALDE+PAM. Liberalii, în schimb, nu au acceptat pretenţiile sfruntate de dublare a cantităţii de carburanţi, cel puţin, în cazul autoturismelor poliţiştilor locali (unde creşterea este, adevărat, mai mică), a căror activitate sub orice critică n-ar justifica mărirea normei. Din acest motiv, grupul PNL a solicitat să existe o monitorizare serioasă, prin GPS, a deplasărilor comunitarilor, pentru a exista certitudinea că dă masa cu casa. Şi că nu umblă „teleleu Tănase”, pe benzina Primăriei, ca să atingă numărul de kilometri aferent cantităţii aprobate de Consiliul Local. 

Creştere de la 125 de litri, la 250 de litri pe lună           

Noua administraţie a desfiinţat la propriu noţiunea de economie, întrucât, pe lângă intenţia de lichidare a excedentului bugetar, mai pe înţelesul câmpulungenilor, rezervele de bani strânse de Călin Andrei, şi-a propus să elimine şi alte restricţii existente până acum. Cum a fost cea privitoare la deplasările (mai mult sau mai puţin) în interesul serviciului şi al comunităţii locale, efectuate cu maşinile Primăriei, de către primar şi viceprimar. De la 125 de litri lunar, raţia per maşină, primarul a hotărât săltarea ei la 250 de litri, ca să nu mai stea cu stresul că rămâne cu limuzina în drum, venind de la Bucureşti, unde susţine că are cele mai multe deplasări. Prin urmare, cum Primăria îşi permite, a dat ordin să se întocmească un proiect de hotărâre, îndesat sub nasul consilierilor la începutul şedinţei de joi, 27 aprilie, prin care: „Se aprobă cota de carburanţi de 250 de litri pe lună, pe autoturism, pentru cele cinci autoturisme aflate în proprietatea municipiului Câmpulung, trei autoturisme ale aparatului executiv şi două autoturisme în serviciul Poliţiei Locale.”

Explicaţia lui Liviu Ţâroiu pentru „baia de benzină” în care se vor scălda comunitarii – căci în cazul primarului, mai puţin al viceprimarului, sporirea normei s-ar justifica, zic liberalii, dar nu toţi sunt de aceeaşi părere – a sunat astfel: „Am venit cu această suplimentare, dat fiind faptul că, în anii precedenţi, până în 2014, aveam, ca şi consum de combustibil, 250 de litri pe automobil. În Guvernul Boc s-a făcut o reducere la 50% şi este foarte clar că ne este imposibil să ne ajungă această cantitate. Vă dau câteva exemple: ieri (n.r. miercuri, 26 aprilie 2017), am fost la Constanţa. În luna aprilie, am fost de trei ori la Bucureşti, la Ministerul Dezvoltării, şi tot aşa. De acum încolo, dacă vom obţine aceste proiecte pe Ordonanţa 28 şi alte discuţii, trebuie să batem cât mai mult Bucureştiul şi alte zone. Am aderat şi la Constanţa. Ne-am făcut o socoteală şi este imposibil să rezistăm cu 125 de litri pe lună. Dacă faci trei drumuri la Bucureşti, sunt 105 litri din 125. În ceea ce priveşte Poliţia Locală, are aprobaţi 200 de litri pentru cele două maşini şi am cerut o suplimentare de 50 de litri, ca să putem să îi accelerăm un pic mai mult la solicitarea cetăţenilor.” 

Mai mult ca sigur, accelerarea visată de Ţâroiu după acest supliment de 50 de litri se va produce la fel cum s-a produs şi cea care a condiţionat acordarea normei de hrană, care a dublat salariile poliţiştilor locali. Totuşi, cu condiţia de a fi controlate consumul şi deplasările maşinilor de Poliţie Locală, cerinţa lui Ţâroiu a trecut ca „unsă” la votul Consiliului. 

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!