La festivitatea de Zilele Câmpulungului 2013, albumul apărut în 2011 a fost reeditat (varianta veche, pe scaun, cea nouă, la Ţâroiu sub braţ)
Anul trecut, Liviu Ţâroiu, ca gazdă, pentru a doua oară, a ceremoniei festive de Zilele Municipiului, de data aceasta, ca primar oficial, ales prin votul şi dorinţa a 5.000 de concetăţeni, a scos o nouă ediţie a albumului „Câmpulung Muscel – Cetatea Întemeietorilor de Ţară”. Cel mai probabil, stocurile realizate în a doua jumătate a „domniei” liberalului as în materie de festivităţi, cu protocoalele aferente, s-au epuizat, aşa că social-democratul a comandat o nouă ediţie, pe care nici măcar nu şi-a trecut numele, cum se practică. Reamintim cititorilor că albumul de prezentare a localităţii a fost editat în urmă cu şase ani, în cadrul proiectului cu fonduri europene „Promovarea activităţilor de marketing şi a produselor specifice municipiului Câmpulung, judeţul Argeş”. Din vara anului 2011, toţi musafirii autorităţilor locale au fost cadorisiţi cu acest album, care a intrat şi în posesia instituţiilor publice.
Practic, ediţia apărută în 2016 nu diferă cu nimic, în privinţa conţinutului, faţă de cea apărută cu cinci ani înaintea ei, fiind păstrat în integralitatea lui colectivul de redacţie, care a colaborat la realizarea lucrării. Şi, totuşi, sunt două deosebiri. Mesajul care deschide volumul nu mai poartă, cum era firesc, semnătura lui Călin Andrei, dar textul a rămas acelaşi. Asta deşi Liviu Ţâroiu, ca primar cu drepturi depline, era îndreptăţit să-şi pună în introducerea cărţii mesajul lui, cu semnătura lui. Dar n-a făcut-o, lăsând la locul lor vorbele predecesorului, care, prin acţiune, dar, mai ales, prin inacţiune, a călcat în picioare tot adevărul exprimat.
„Către graniţele Transilvaniei, se găseşte Câmpulungul, oraş renumit pentru bâlciul anual ce are loc de Sfântul Ilie şi la care iau parte negustori din toate părţile” – spunea, în jurul anului 1711, florentinul Antonio Maria del Chiaro, secretarul domnitorului Constantin Brâncoveanu. Trei secole mai târziu, nouă, câmpulungenilor, Bulevardul „Pardon”, Grădina Publică „Merci”, zecile de biserici, monumente, cruci votive răspândite prin lungul Câmpulung ne spun în fiecare zi că istoria ne cinsteşte şi ne obligă. Este o onoare să locuim în prima capitală a Ţării Româneşti şi este obligaţia noastră să arătăm lumii frumuseţea şi sfinţenia acestor locuri. Vă invităm să păşiţi cu încredere în vechea cetate a întemeietorilor de ţară, unde „pe-o sprânceană de lumină, lâng-o lacrimă de rai”, vă aşteptăm în pace şi cu bucurie să vă dezvăluim frumosul nostru Câmpulung.”
Acesta este mesajul care i-a plăcut atât de mult lui Liviu Ţâroiu, încât a decis să-l păstreze, având dedesubt, ca autor, Primăria Municipiului Câmpulung.
A doua diferenţă, mult mai vizibilă decât prima, sunt coperţile albumului, total schimbate, şi ca imagini folosite, şi ca grafică, şi ca text. Dacă albumul editat în timpul lui Călin Andrei avea, pe faţă, protipendada Câmpulungului, la plimbare prin Parcul Băilor, iar, pe spate, o vedere cu Bulevardul Pardon, din 1938, Liviu Ţâroiu a preferat clădirile bulevardului, cu prăvăliile şi terasele scoase în afara lor, pe trotuar, respectiv Piaţa Jurământului, cu Hotelul Regal şi Turnul Bărăţiei în fundal. De fapt, albumul noului primar are două rânduri de coperte, căci, scoţându-le pe cele de protecţie, găsim alte fotografii faţă-verso, tot Piaţa Jurământului, dar vedere spre Vila „Paul”, şi o imagine de ansamblu a Câmpulungului. Chiar şi marginile învelitorii au fost ilustrate cu fotografii din parcul central, ceea ce înseamnă un plus faţă de ediţia I.
Foarte inspirat textul ales pentru coperta spate a albumului, aparţinându-i lui Ion Simionescu, pe care îl redăm în speranţa că va trezi o emoţie celor care îşi vor apleca ochii asupra acestor rânduri:
„De Câmpulung mă leagă nişte emoţii aşa de puternice, încât acum, după un sfert de veac şi mai bine, îl am înaintea mea, în odăiţa de lucru, cu toate amănunţimile, pare că ieri l-aş fi văzut întâia oară. Nu ştiam ce este muntele decât din fotografii. De pe Repedea ori malul Bahluiului să te trezeşti pe muchea Pietrii Craiului, de unde Dâmboviţa se zăreşte ca un şarpe de argint furişându-se prin prăpăstioasa Valea lui Ivan, era o adevărată minune pentru studentul care abia cunoştea ţara dintre Botoşani şi Iaşi. Fură zile de atâta intensă fericire, încât mai târziu, făcând acelaşi drum, recunoscui şi popasul unde, în puterea nopţii, furăm treziţi din somn cu un: „Uiuu! Ursu, măi!”, prelung repetat de ecoul din văi.
După vreo zece zile de urcuş şi scoborât, de pâclă deasă ori ploi mocnite, de pajişti înflorite sub cer luminos, obosiţi mai mult de emoţiune, hotelul din Câmpulung ni se păru cel mai confortabil de pe lume. Am intrat în oraş ca o hoardă de pribegi. Vrând-nevrând, a trebuit să venim în galop, ca vai de capul nostru, căci nişte nori ameninţători ne mânau dindărăt.
Aşa am cunoscut întâia oară Câmpulungul muscelean, cu casele înşirate în lungul apei Râului Târgului. Numele i se potriveşte, ca şi celuilalt Câmpulung din Bucovina. Nu este nevoie să urci Măţăul, cu satele acăţărate până aproape de vârful lui, pentru ca să vezi orânduirea oraşului. De aici cel mult poţi prinde că o largă lăsătură de teren, cu muncele mai joase, caracterizează împrejurimile.
De pe unul din dâmburile mai răsărite, presărate cu vile şi livezi, din dreapta râului, ai înainte panorama caracteristică a oraşului de munte. De la fabrica de hârtie, ascunsă printre stufoşii copaci din luncă, şi până dincolo de gară, sunt numai case, aici una lângă alta, aici cu curţi nu tocmai largi.
Două străzi lungi, paralele cu Râul Târgului, străbat de la un capăt la altul oraşul. Una, strada Negru Vodă, este artera principală, cu şcolile şi edificiile principale administrative; aici se află şi vestitul „Bulevard Pardon”, forfotă de oameni, mai ales vara, când frumoasele costume ţărăneşti se amestecă cu cele ale călătorilor veniţi din toate părţile. Cele două lumi deosebite cată una spre alta cu curiozitate, ca şi când nu s-ar fi văzut de când sunt. Nu departe e piaţa, largă, pietruită, ce aduce aminte de târgurile de „dincolo”; tot pe aci se află şi sâmburele vechiului oraş, cu turnul Mănăstirii, atât de caracteristic. Masiv ca Tumul Goliei, largă prismă pătratică, având feţele ornamentate cu mai multe şiruri de ocniţe, se termină prin acoperişul rotunzii. Veche şi trainică mărturie a vremurilor când domnitorii numai prin asemenea monumente ştiau să însemne slava neamului.”