11.2 C
Campulung Muscel
20/09/2024

Promovări la Bibliotecă

La aleşi a ajuns un material din partea managerului Bibliotecii Municipale „Ion Barbu”, prin care acesta a lansat propunerea de promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual din cadrul instituţiei. „Prin promovare – justifică acesta demersul său, ca director şi superior al celor aflaţi în această situaţie – se asigură evoluţia în carieră a personalului contractual, prin trecerea într-un grad, o treaptă profesională sau funcţie superior/superioară. Promovarea persoanelor încadrate cu contract individual de muncă în grade sau trepte profesionale se face pe un post vacant sau temporar vacant, iar, în situaţia în care nu există un asemenea post, se face prin transformarea postului din statul de funcţii în care acestea sunt încadrate într-un nivel imediat superior.”

Transformările solicitate de părintele Ştefan Ştefănescu au vizat următoarele poziţii din grila de salariaţi ai Bibliotecii: 8un post de bibliotecar I, studii superioare, în postul de bibliotecar I A, studii superioare; 8un post de bibliotecar II, studii superioare, în postul de bibliotecar I, studii superioare; 8două posturi de bibliotecar II, studii medii, în postul de bibliotecar I, studii medii. Pentru personalul care a absolvit studii superioare, cei avansaţi se află în următoarele situaţii: 8un post de bibliotecar II, SSD, în postul de bibliotecar II, studii superioare; 8un post de conservator II, studii medii, în postul de conservator II, studii superioare.

„Menţionăm că salariaţii care urmează a fi promovaţi în studii superioare au absolvit programe de calificare sau perfecţionare şi au prezentat certificate de calificare profesională eliberate de către Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice şi Ministerul Educaţiei Cercetării şi Tineretului, conform legislaţiei în vigoare, respectiv O.G. nr.129/2000 republicată.”, a precizat managerul instituţiei de cultură, în adresa înaintată Primăriei şi Consiliului Local.               

„În vederea transformării celor două posturi din Statul de funcţii pentru anul 2016, am solicitat, prin adresa nr.80/21.03.2016, punctul de vedere al I.T.M. Argeş, iar răspunsul l-am primit cu adresa nr.6833/28.03.2016, ca fiind favorabil. De asemenea, cu adresa nr.79/21.03.2016, am solicitat punctul de vedere în această speţă şi Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, iar răspunsul a fost favorabil, conform adresei nr.10099/14.04.2016. În conformitate cu prevederile art. 44 (2) din Legea bibliotecilor nr.334/2002, personalul de specialitate, care a absolvit studii superioare în altă specialitate, a urmat forma de pregătire profesională prevăzută de lege.”, a mai consemnat acesta în documentul care a stat la baza unui proiect de hotărâre, inclus pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului Local din 30 martie 2017.  

Planul de promovare în funcţii contractuale, la Biblioteca Municipală „Ion Barbu”, valabil pentru anul 2017, aprobat de Consiliul Local Câmpulung, săptămâna trecută, se prezintă astfel:  

8Fănel Ştefănescu – manager; 

8Cristian Militaru – bibliotecar IA; 

8Cătălin Boboc – bibliotecar I; 

8Melania Rădoi – bibliotecar II; 

8 – conservator II; 

8Anca Şendroiu – bibliotecar II SSD;

8 – bibliotecar M I;

8Daniel Tican, Tatiana Minciună – bibliotecar M II;

8Mălina Militaru – conservator M II;

8Cornelia Tîrlie – îngrijitor.

Potrivit notei managerului făcută în subsolul enumerării, funcţia de bibliotecar II SSD este propusă pentru promovare în bibliotecar II S, iar funcţia de conservator II M, pentru promovare în conservator II S. 

 

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!