Pentru localnicii mai tineri, care nu mai au răbdare să asculte poveştile bunicilor despre obârşia locurilor, doamnele de la C.I.P.T. Dâmbovicioara se achită de misiunea specifică unei instituţii cu rol de informare, în scopul deschiderii apetitului vizitatorilor de a „consuma” timpul liber şi banii, fireşte, necesari susţinerii unei localităţi cu aspiraţii turistice. Administraţia publică locală de la Dâmbovicioara este pregătită, mai mult ca oricând, să joace cartea turismului, un domeniu care, odată dezvoltat, va sălta nivelul investiţiilor în comună.
Prin urmare, se simte o revigorare şi o intensificare a acţiunilor Centrului de Informare şi Promovare Turistică, creat special în scopurile menţionate în titulatura sa. Pentru atingerea dezideratului propus de autorităţi, responsabilele C.I.P.T. au scos la înaintare tot ce are mai frumos şi mai preţios comuna în trecutul şi prezentul său. Informaţiile sunt utile nu numai străinilor de zonă, ci chiar muscelenilor, străini ei înşişi de captivantele legende ale „Cheilor spre Rai”.
Din multitudinea de istorisiri prezentate cu generozitate de amănunte pe pagina de socializare a Centrului am ales-o pe cea a vechiului pod de lemn de peste Râul Dâmboviţa, din centrul satului Podu Dâmboviţei, însoţită de o fotografie realizată de Paul Ion. „În unele privilegii comerciale, voievozii munteni slobozeau drumurile în aşa fel ca neguţătorii să poată trece nestingheriţi pe la vamă. Astfel, Vlad Ţepeş scrie din Rucăr către braşoveni că a slobozit “toate drumurile, să umble şi oamenii voştri la noi a cumpăra şi a vinde slobod, fără nici o grijă şi fără pagubă”. Carele încărcate cu mărfuri treceau de la Rucăr peste vârful Posăzii, coborau direct la Podu Dâmboviţei, treceau podul peste Dâmboviţa, după care urcau un drum greu şi foarte periculos, cel de la Băzna, pe Oratia, spre Giuvala şi, mai departe, la Bran.”