Prădată de mâncarea, băutura şi vesela de la pomana soţului de ciobanul care îi lua otava
Mai mult, acesta i-ar fi înlocuit aragazul aproape nou cu un hârb prăpădit, căruia îi lipsesc “capacele” a două ochiuri şi butoane
O octogenară din Chilii, zona care aparţine Câmpulungului, susţine o poveste năucitoare: a fost prădată pe când se afla internată în spital, suferindă fiind din pricina afecţiunilor cardiace şi a diabetului. Ascultând istorisirea, în linii mari, nu surprinde faptul că o vârstnică singură, văduvă, care locuieşte pe o ulicioară de legătură între satul câmpulungean şi cel măţăuan, a fost jefuită pe când nu era nimeni acasă. Ceea ce uluieşte, ascultând necazul depănat cu amărăciune de bătrânica lipsită de sprijin după moartea soţului, este scenariul ţesut în mintea acesteia. Spărgătorul ar fi un cioban din Mioarele, căruia obişnuia să-i vândă iarba din grădina casei, „aciuat” pe lângă locuinţa familiei din vremea în care bărbatul îi trăia şi se ocupa de rânduielile gospodăreşti. Altfel spus, insul a intrat de mai multe ori în curte, ultima oară, vara trecută – cu ştirea femeii, căci, fără ştirea ei, ar fi intrat în iarnă, cât ea a fost în spital – şi a observat că are un aragaz aproape nou, un televizor şi de-ale gurii. Revenită acasă, după perioada de spitalizare, bătrânica a avut un şoc când a intrat în casă: televizorul nu mai era pe masă, ci în pat, iar locul aragazului, cumpărat cu sacrificii, după ce i s-a prăpădit omul, fusese luat de un hârb, fără ochiuri, fără butoane, fără furtunul zdravăn care îl racorda la butelia de gaz şi atât de degradat, încât bietei femei îi este teamă să-l folosească, gândindu-se că poate sări în aer în orice clipă. Proprietara ne-a poftit la ea acasă, pentru a-i face cunoscută păţania, în speranţa că individul va fi convins de poliţiştii din sat să-i înapoieze bunul furat şi înlocuit cu vechitura despre care aceasta susţine că nu-i aparţine.
Revenită acasă din spital, a găsit un hârb prăpădit în locul aragazului aproape nou
Întreaga zonă a Chiliilor de Câmpulung este una retrasă şi liniştită, nemaiauzindu-se, până acum, de furăciuni din bătăturile oamenilor, majoritatea vârstnici. Drumul anevoios, pe oriunde ai lua-o, fie urcând din Valea Bărbuşii, fie coborând din Măţău, i-ar descuraja pe rău-făcătorii, care ar atrage atenţia localnicilor încercând să tragă prada prin hârtoapele zdravene ale pantelor chinuitoare. Mai mare daraua decât ocaua, riscând chiar să rămână înţepeniţi în bolovanii şi noroaiele întreţinute de umbra deasă a unui deal sălbatic, bogat în vegetaţie şi răcoare. Şi, totuşi, Stela Băbuşi insistă cu atâta convingere că un ins din vecinii „de sus” i-a pătruns în casă şi a deposedat-o de aragazul care n-avea mai mult de patru ani de când l-a cumpărat. Şi, ca să-şi şteargă urmele gestului penal, i-a lăsat în loc o gioarsă, pe româneşte, lipsită de „dalele” ochiurilor, pe care femeia le-a acoperit cu nişte capace de borcan. În asemenea condiţii, nu poate folosi aragazul cum trebuie, întrucât flăcările se împrăştie peste tot, nemaiavând suportul din fabricaţie.
Stela Băbuşi are răspunsul la întrebarea consacrată în instituţia abilitată să-i descopere pe autorii fărădelegilor: „Pe cine bănuiţi?” Nu numai că-l bănuieşte, dar este convinsă că bunurile – fiindcă i-au fost furate mai multe lucruri, nu doar aragazul cumpărat dintr-o pensie de 400 de lei până la măririle recente, sub forma „prafului în ochi” – şi le-a însuşit un localnic din Mioarele, a cărui reputaţie în materie de potlogării este arhicunoscută de săteni. Legătura ciobanului cu familia Băbuşi datează de mai mulţi ani, dar nu ea era cea care apela la serviciile acestuia – cosit şi cumpăratul ierbii şi al otavei -, ci soţul. Verile trecute, însă, văduva, care a preluat sarcinile răposatului, l-a tocmit pe acelaşi ins, cu care, cât l-a avut lângă ea pe partenerul de viaţă, n-a avut probleme. Rămasă singură, văzând-o din ce în ce mai slăbită de boală, s-a gândit să nu-i încapă lucrurile pe mâinile străinilor, în lipsa urmaşilor, şi şi-a pus în cap să se înfrupte din ele primul. Aşa susţine bătrânica de 80 de ani, care a avut zile şi s-a întors acasă întremată de doctori, ca să aibă un şoc când a constatat paguba.
Ciobanul, cunoscut ca un „cal breaz” în Măţău
Ciobanul spre care se îndreaptă acuzaţiile păgubitei locuieşte deasupra Chiliilor, în Măţău. Nu are nicio legătură de rudenie cu el, singura relaţie, zice ea, fiind aceea de vânzător – cumpărător al ierbii. În plus, i-a mai prestat nişte servicii pe lângă casă, împrejurare în care s-a simţit „ţepuită”. De pildă, i-a plătit 20 de kilograme de var, însă intermediarul nu i-a adus decât 10. „În afară de el, nu cunoştea nimeni la mine în curte. El a fost şi cu vacile, şi cu coasa, şi cu iarba. Îl ştie tot satul (n.r. Chilii) şi tot Măţăul ce fel de om este. Adică pune mâna şi jecmăneşte. A avut 30 de oi tocmai prin Rucăr. Când să răvăşească oile, nu s-a dus cu bani, ci s-a dus cu gândul să-l păcălească pe om. „N-am bani acum, dar ţi-i dau în cutare timp.”, ar fi fost discuţia între ei. Omul a aşteptat ce-a aşteptat, dar acesta a luat oile de la Rucăr şi le-a dus la cineva în Jugur, ca să-şi piardă urma. Păgubitul ce-a făcut? Bănuieşte toată lumea că a venit noaptea şi i-a luat căruţa de la poartă. Pentru că i-a dispărut căruţa de la poartă. S-a dus să reclame, dar n-a spus că avea să-i dea bani cetăţeanului. A rămas aşa… omul avea martori că a răvăşit oile fără niciun ban. Întrebaţi pe cine vreţi din Măţău despre el şi n-o să găsiţi pe cineva care să vă spună de bine.”, povestea femeia ce vorbeşte satul.
„Am fost în spital de mai multe ori şi, în lipsa mea, probabil, crezând că mor, o fi vrut să rămână stăpân aici”
Casa bătrânească este păzită, impropriu spus, de nişte căţei de talie mică. Nu sunt ai Stelei Băbuşi, dar i-a pripăşit pe lângă casă tot dându-le de mâncare, de milă. Octogenera a fost internată la sfârşitul anului trecut şi la începutul acestui an de trei ori, în noiembrie, decembrie şi ianuarie-februarie, cu pauze între spitalizări. Una dintre acestea a fost ocazionată de organizarea parastasului de şapte ani de la moartea soţului, eveniment de la care i-au rămas, afirmă văduva, căni şi farfurii noi, mâncare şi băutură. „Aragazul meu era luat de patru ani. Când i-am făcut pomană soţului (n.r. la trei ani de la deces), mi-am zis: de ce să stau să fac la sobă mâncare pentru pomană? Într-o singură zi, mi-am cumpărat aragaz, furtun şi butelie. Am fost în spital de mai multe ori şi, în lipsa mea, probabil, crezând că mor, o fi vrut să rămână stăpân aici. El a profitat de ocazie că eram internată… ce şi-o fi zis? „Aia moare în spital”. Aragazul acesta este “deschiolat”, eu n-am avut aşa ceva. Nici furtunul nu este al meu, ce, nu cunosc lucrul meu? Furtunul meu era mai gros decât ăsta. Furtun nou! Mi-a adus rablagitul ăsta, pe care fac mâncare cu frică, vedeţi bine cum arată! Mi-a mai luat nişte farfurii, nişte căniţe, nişte linguriţe. I-am trimis vorbă de atâtea ori: să-mi aducă aragazul meu! N-am nevoie să mă duc să cumpăr „capacele” ochiurilor! Şi, în primul rând, ce-a căutat în casa mea?! Nu eram datoare la el. Am avut în casă două calupuri de salam de vară. El are 30 de oi, 30 de capre, 5 vaci, porci, ţuicărie, căşărie. Nu i-a fost frică de Dumnezeu şi ruşine să mi le ia?! Oprisem salamul gândindu-mă că bag pe cineva să-mi aducă nişte lemne… să am un aperitiv, cu care să-l servesc. Când am venit a doua oară de la spital, după Crăciun, i-am făcut omului pomană de şapte ani, cum se face, cu măr, cu popă, cu vase, cu mâncare. Mi-a rămas ţuică… mi-a luat doi litri de ţuică, trei sticle de vin, căci vinul nu s-a băut, doi cozonaci. Ce-a rămas a luat. Era normal să se bucure la ele, cu atâta bogăţie?!”, şi-a spus oful bătrânica.
„Nu m-am mai dus la Poliţie, că Poliţia ştiţi ce face? Mă trimite la tribunal!”
Femeie greu încercată la viaţa ei, având soţul bolnav de ulcer şi arterită multă vreme, internat şi operat la Bucureşti, Stela Băbuşi a suferit şi suferă în continuare. N-a avut copii, în schimb, şi-a îngrijit mama, bărbatul şi gospodăria în care a crescut animale. „N-a fost uşor pentru mine. A trebuit să îngrijesc şi de unul, şi de altul. Am avut vaci, oi, dar toate s-au dus pe Apa Sâmbetei!”, spunea cu amărăciune pensionara, care a asistat cum pierde pe rând totul pentru care a muncit zeci de ani. Având o experienţă nefericită cu Poliţia, unde l-a mai reclamat în trecut pe acest cioban, care s-a făcut că a uitat să-i dea bani pe iarbă, femeia n-a mai sesizat dispariţia aragazului şi a celorlalte lucruri. „Am mai fost odată la Poliţie, la Măţău, şi l-am reclamat. Nu-mi dădea banii pe iarbă. L-au chemat şi pe el, dar tot mie mi-au băgat vină cei de la Poliţie, că n-am făcut chitanţă cu el! Dar, ce, aveam zeci de pogoane?! La un pogon, îmi dădea 150 de lei. Mare lucru! Şi nu s-a pomenit să facem chitanţe pentru iarbă de câte ori am dat, şi altcuiva, nu numai lui! Depinde de om să fie serios. Acum, nu m-am mai dus la Poliţie, că Poliţia ştiţi ce face? Mă trimite la tribunal! Eu nu am bani să mă duc la tribunal! Aşa s-a întâmplat şi atunci! Dacă Poliţia a văzut că nu ne împăcăm, mi-au zis să mă duc la tribunal! Dar acolo trebuie bani! Mă duc cu pensia la judecată în loc să-mi iau medicamente şi ce-mi trebuie?! Eu cu ce mă lupt? Ăla are brânzeturi, are ţuică! Chiar dacă dau adevărul pe faţă, nu este ca mine.”, ne împărtăşea femeia necazul care o macină mai tare decât bolile.