Aproape o lună a durat auditul financiar asupra conturilor anuale de execuţie bugetară al inspectorilor de la Camera de Conturi Argeş la Primăria Mihăeşti. La finele controlului, auditorii au lăsat mai multe teme „de rezolvat” funcţionarilor administraţiei locale, pe care să le remedieze.
1. Să identifice toate imobilizările corporale şi necorporale existente în patrimoniul comunei, precum şi înregistrarea acestora în evidenţa contabilă analitică, potrivit prevederilor legale;
2. Să întocmească registrele contabile obligatorii şi, respectiv, să organizeze şi să conducă evidenţa tehnico-operativă a bunurilor din patrimoniul comunei, potrivit prevederilor legii;
3. Sistemul de management şi control intern să fie actualizat;
4. Să se încaseze în totalitate veniturile suplimentare, în sumă de 142.516 lei, reprezentând contravaloarea taxelor datorate de contribuabilii persoane fizice, pentru care nu au fost stabilite şi urmărite obligaţiile faţă de bugetul local. Adică taxele locale de salubritate stabilite pentru perioada 2013-2015;
5. Să se colecteze integral suma de 10.878 lei, reprezentând majorări de întârziere datorate de către contribuabilii persoane fizice şi juridice, care au înregistrat restanţe la plata obligaţiilor faţă de bugetul local (taxa locală de pază, iluminat şi gunoi, stabilite de către Consiliul Local Mihăeşti, pentru perioada 2013-2015);
6. Să se organizeze şi să se exercite activităţile de inspecţie fiscală prin compartimentul de specialitate al Primăriei Mihăeşti, în vederea determinării corecte şi la timp a veniturilor cuvenite bugetului local;
7. Încasarea creanţelor restante să fie urmărită, prin parcurgerea tuturor etapelor executării silite;
8. Să să facă un inventar general al patrimoniului, precum şi să se şi valorifice rezultatul acestei operaţiuni;
9. Să se recâştige paguba stabilită în timpul controlului auditorilor financiari, reprezentând drepturi salariale acordate peste nivelul prevăzut de lege secretarului comunei Mihăeşti între 1 septembrie 2013 şi 30 septembrie 2015, care a ajuns la suma totală de 42.278 lei, din care 37.389 lei, plăţile salariale, şi 4.889 lei, majorările de întârziere, care vor fi actualizate până la stingerea integrală a debitului;
10. Să se recupereze şi suma de 37.927 lei, din care 33.575 lei sunt plăţi nelegale, drepturi salariale acordate în mod nedrept unor funcţionari publici şi unor angajaţi, dar şi personalului contractual din cadrul aparatului de specialitate al primarului, în perioada 1 septembrie 2013 – 30 septembrie 2015, constând în diverse sporuri care nu sunt prevăzute de legislaţia în vigoare. Dar trebuie redobândite şi majorările de întârziere, calculate la 4.352 lei, sumă care va fi actualizată până la lichidarea integrală a debitului;
11. Să recupereze suma de 22.995 lei, stabilită ca pagubă, din care 15.980 lei sunt plăţile nelegale, reprezentând contravaloarea cadourilor de Crăciun acordate şcolarilor şi preşcolarilor din comuna Mihăeşti. Mai trebuie să ajungă în buget şi majorările de întârziere, 7.015 lei, care vor fi actualizate până la strângerea prejudiciului;
12. Trebuie redobândită şi suma de 2.220 lei, stabilită ca prejudiciu, din care 2.000 lei sunt plăţile nelegale, simbolizând premiile acordate fără bază legală, iar restul de 220 lei, majorările de întârziere, care vor fi actualizate.