3.6 C
Campulung Muscel
09/12/2024

Liviu Ţâroiu este decis să nu „ierte” excedentul strâns la buget de Călin Andrei: Va trebui să ne concentrăm să cheltuim acești bani”

Expozeul primarului Liviu Ţâroiu a consumat cel mai mult timp la dezbaterea publică a bugetului local al anului 2017, din cauza listei stufoase de lucrări şi achiziţii planificate. Şi-a permis să întocmească o listă stufoasă pentru a putea cheltui excedentul existent la bugetul local. 22.746.980 lei din această sursă vor servi dezvoltării Câmpulungului, autorităţile neavând voie să folosească surplusul decât în scopul precizat. În materie de investiţii, şeful municipiului şi-a propus să realizeze ceea ce nu s-a realizat în 2015 şi 2016. „Ne-am axat foarte mult pe excedentul bugetar – a explicat acesta pe ce se bazează – care a fost creat în timp, dat fiind faptul că proiectul „Kretzulescu”, pe fonduri europene, pe care l-am avut în derulare, n-am putut să-l finalizăm. Sumele erau pregătite să se rotească, în aşa fel încât să putem cheltui, apoi să încasăm banii de la comunitatea europeană. Lucru care ne-a ţinut mult pe loc cu investiţiile.” Alocuţiunea lui Liviu Ţâroiu a avut ca subiect cea mai atractivă secţiune a bugetului local, care pentru un politician înseamnă voturi, în caz că prezentarea susţinută public va fi bifată ca realizare la final de an.  

 

8„Am avut un proiect de reţea de apă pe Valea Bărbuşii, care este aproape de final. Mai este de cheltuit foarte puţin. În mod special, de realizat finalizarea automatizării pompării şi distribuirii apei, apoi branşarea tuturor cetăţenilor, împreună cu societatea Edilul.” (40.000 lei) 

8„Extinderea reţelei de canalizare menajeră pe străzile Carpaţi, Ion Ţicăloiu, Zăvoiului este o lucrare proiectată de mai mult timp. Am reuşit să obţinem, prin Ordonanţa 28, din partea Ministerului Dezvoltării, finanţarea integrală de 2.500.000 lei, dar, până la această oră, am semnat numai pentru 1.487.000 lei. Pentru restul, vom primi finanţare în cursul acestui an. Este în stadiul de proiect, imediat cum se va aproba bugetul, poate chiar mai repede, căci avem sumele alocate deja, vom trece la scoaterea la licitaţie.” (2.500.000 lei)

8„Consolidarea alunecărilor de teren pe strada Drăceşti, în cartierul Mărcuş, este o lucrare pe care am început-o de mult timp. Mai aveam ceva lucrări de încheiat, pe care nu le-am făcut în 2016, din diverse motive legate de constructor, care, la un moment dat, a fost în insolvenţă. Acum, se pare, şi-a revenit din această situaţie şi este dispus să reia lucrarea.” (500.000 lei) 

8„Covoare asfaltice în Câmpulung (Oituz, Democraţiei, Valea Unchiaşului, Walter Mărăcineanu). Mai sunt câteva lucrări de finalizat, fapt care se va întâmpla foarte rapid, la începutul acestui an.” (250.000 lei) 

8„Reabilitarea străzilor Gruiului şi Richard, un proiect mare. Am făcut canalizarea, urmează asfaltarea şi reţeaua pluvială. Lucrarea a fost depusă şi la Ministerul Dezvoltării, pentru finanţare, sperăm să primim un răspuns afirmativ şi să acoperim suma din bugetul de stat. Imediat după aprobare, putem să dăm drumul derulării ei.” (4.800.000 lei)

8„Avem un drum comunal (pe DJ 43 Orăşelul Minier – Valea Pechii – Loturi), pe o distanţă de 480 de metri, care trece pe izlazul nostru din zona drumului Poienari. Avem 200.000 de lei de la Consiliul Judeţean, iar 88.000 lei îi punem noi. Noi am solicitat să-i primim şi pe aceştia, dacă nu, îi vom aloca din bugetul local.” (288.000 lei) 

8„Stabilizarea alunecării de teren pe strada Richard: este în execuţie, cu finalitate rapidă. Probabil că, în cursul lunii aprilie, vom reuşi să executăm şi să încheiem această lucrare apărută în urma unei alunecări de teren.” (1.373.000 lei) 

8„Reabilitarea Pieţei Primăriei. Din proiectul mare – centrul istoric şi Complexul „Kretzulescu” – am desfăcut porţiunea privind Primăria Câmpulung, de la trotuarul dinspre intersecţia cu Policlinica, până în capătul Bulevardului, la Casa de Cultură „Tudor Muşatescu”, pe partea noastră, şi porţiunea din partea dreaptă cum urcăm, vizavi de BIG, ca să-i dăm drumul execuţiei. Aşa cum arată Piaţa Primăriei, nu mai putem aştepta o perioadă lungă de timp, după finalizarea proiectului şi finanţarea lui.” (2.500.000 lei) 

8„Desfiinţarea amfiteatrului de vară din curtea fostei clădiri a Primăriei şi amenajarea unei parcări. Investiţia a fost prevăzută în bugetul anului trecut, o reluăm în cadrul acestui buget, deoarece a apărut o sistare de lucrări în urma unei sesizări, din cauză că în certificatul de urbanism n-a fost prevăzut avizul de la Culte, pentru demolare, pe care l-am obţinut între timp. Am depus documentaţia şi pentru amenajarea parcării şi sperăm să obţinem aprobarea şi s-o finalizăm în cursul acestui an. Cât mai repede posibil.” (230.000 lei) 

8„Amenajarea urbanistică pe tronsonul strada Negru Vodă – Republicii. Este un proiect nou, continuarea celuilalt, din capătul bulevardului, până la intersecţia cu strada General Iosif Teodorescu, care va fi finanţat din bugetul local.” (3.000.000 lei) 

8„Avem două poduri de reabilitat. Unul este pe Şoseaua Naţională, la kilometrul 45, mai jos de Căminul Apa Sărată, pe lângă calea ferată. Şi pe acesta îl avem depus ca solicitare la Ministerul Dezvoltării, pe Ordonanţa 28. Dar noi am prevăzut ca, dacă nu primim finanţarea, să-l executăm din bugetul local, fiindcă starea lui este precară.” (1.391.000 lei) 

8„Mai avem proiecte D.A.L.I. şi proiecte tehnice pentru reparaţii capitale la imobilele Primăriei. Şi sunt destul de multe, pe care vrem să le realizăm în cursul acestui an. Dar până nu avem proiectele, care să ne indice sumele pe care trebuie să le alocăm în buget… va trebui să asigurăm proiectarea. La rectificarea de buget vom prevedea sumele pentru execuţie, ca să le şi executăm în acest an.” (150.000 lei) 

8„Strategia de Dezvoltare a Municipiului Câmpulung pe perioada 2014-2022, care ne este necesară atât nouă, cât şi comunităţii locale, în mod special, agenţilor economici, pentru depunerea de proiecte pe fonduri europene, în exerciţiul financiar 2014-2020. Până în 2022 se va derula, de fapt, şi va fi şi strategia noastră pe această perioadă.” (40.000 lei) 

8„Am vorbit despre canalizare, dar nu a fost prevăzut la început, când s-a întocmit documentaţia, studiul topografic, care acum ne trebuie, pentru obţinerea certificatului de urbanism şi a autorizaţiei de construire. La fel, studiul geologic pentru reţeaua de canalizare menajeră pe Carpaţi, Ion Ţicăloiu şi Zăvoiului.” (3.500 lei + 8.000 lei) 

8„Avem în planul nostru de achiziţii, pentru a doua oară sau a treia oară, staţia de monitorizare a calităţii aerului. De data aceasta, prevedem întreaga sumă (n.r. şi anul trecut, tot întreaga sumă a fost prevăzută), pe care am apreciat-o noi ca fiind necesară, din documentaţiile primite până la această oră.” (250.000 lei) 

8„Pentru reabilitarea Pieţei Primăriei sunt necesare D.A.L.I. şi proiect tehnic.” (150.000 lei)

8„N-am reuşit actualizarea P.U.G.-ului, care este depăşit la această dată. Dacă n-o facem până în 2018, municipalitatea nu va mai putea emite autorizaţii de construire. Trebuie urgentată şi realizată în acest an. Am alocat o sumă, în urma cercetării pe S.E.A.P. a celor care pot face această lucrare.” (580.000 lei) 

8„Extinderea sistemului de supraveghere video am avut-o şi anul trecut în buget, dar n-am derulat-o. Am reluat-o în cursul acestui an şi sperăm s-o şi ducem la capăt.” (150.000 lei) 

8„Urmează multe proiecte, documentaţii de avizare a lucrărilor de intervenţii şi proiecte tehnice pentru „Kretzulescu”. Reluăm ce am avut în vechiul proiect şi restul de executat la clădirea băilor, la reabilitarea bulevardului, reabilitarea Parcului „Kretzulescu”, de asemenea, la Piaţa Jurământului.” (60.000 lei + 30.000 lei + 30.000 lei + 50.000 lei) 

8„Studiu de fezabilitate şi proiect tehnic la extinderea reţelei de canalizare pe I.L. Caragiale, Petre Ţuţea, Valea Bărbuşii, Maramureş. Sunt solicitări ale cetăţenilor din zonele respective, pe care vrem să le ducem la capăt. Întâi facem proiectele, urmând ca la rectificare, dacă va fi pozitivă şi vom avea sursele necesare, să începem şi lucrările în acest an.” (70.000 lei)

8„Avem probleme deosebite în ceea ce priveşte epurarea. Dacă, până la sfârşitul anului 2018, nu reuşim să reabilităm Staţia de Epurare – Linia Apei, vom fi sancţionaţi, pentru că nu respectăm normele de epurare în totalitate. Şi acest proiect îl avem prevăzut pentru execuţie pe Ordonanţa 28, am depus o documentaţie improvizată pe moment, după un studiu vechi, reactualizat, pe care îl avem la Edilul.” (150.000 lei) 

8„Avem D.A.L.I. şi PT-uri pentru reabilitări de străzi în Câmpulung, fiindcă nu le avem făcute. La această oră, trebuie să le facem. Dacă le aveam, poate, le puteam depune pe Ordonanţa 28. Dar nu ne dădeau nici ei chiar totul, căci n-aveau cum. Mă refer la Drăceşti, strada care trebuie refăcută, pentru că sunt foarte multe alunecări de teren. Şi covorul asfaltic s-a deteriorat. Boboc, strada care lipseşte din „pachetul” Mărcuşului, la celelalte avem proiecte şi o parte dintre ele sunt şi la execuţie, Rujoi, Nedeleşti, zonele mai delicate ale localităţii noastre, zonele marginale, Plăieşi, Leculeşti, Livadie. Ion Ţicăloiu este partea betonată, paralelă cu fostul C.F.S., unde va fi lucrarea de canalizare, după aceea facem şi reabilitarea (n.r. stradală).” (150.000 lei)

8„Studiu de fezabilitate pentru reabilitarea conductei de aducţiune a apei. Ne propunem să reabilităm unul dintre cele două fire ale conductelor de alimentare cu apă a municipiului, printr-o metodă mai nouă, relining. Şi acest proiect a fost depus pe Ordonanţa 28, la Ministerul Dezvoltării. Sperăm să primim finanţare, deoarece sumele sunt mari, atât la Staţia de Epurare, cât şi la conducta de aducţiune a apei.” (60.000 lei) 

8„D.A.L.I. pentru reamenajarea şi schimbarea destinaţiei Pieţei Grui în loc de joacă şi centru de cazare temporară a persoanelor fără adăpost. Acolo este şi/sau. Sunt două chestiuni solicitate de colegii noştri şi de către Direcţia Socială.” (70.000 lei) 

8„Avem un studiu de prefezabilitate, fiindcă ne propunem să reluăm o discuţie mai veche privind amenajarea complexă a albiei Râului Târgului. În baza acestui studiu, să luăm acordul de la Apele Române şi de la Hidroelectrica pentru amenajarea zonei.” (50.000 lei) 

8„Asfaltare de străzi, Valea Tiţii – 900 metri şi Valea Ursului – 750 metri, în Mărcuş. Aici avem proiectele şi le vom scoate la licitaţie pentru execuţie.” (1.700.000 lei) 

8„Avem reparaţii capitale la instalaţia de stins incendii la Primărie, echipamente pentru centrale termice în Primărie, fiindcă sunt vechi, nu mai fac faţă şi am avut cheltuieli mari cu reparaţiile lor.” (25.000 lei + 45.000 lei) 

8„Ne propunem să instalăm panouri termice la bazinul de înot, ca să economisim consumul de gaz metan pentru încălzirea apei pe perioada de vară, primăvară, toamnă, parţial şi iarna, dar va fi mai greu, pentru că panourile solare nu fac faţă pe perioada iernii.” (60.000 lei) 

8„Alimentare cu gaze naturale. În sfârşit, revenim la partea de alimentare cu gaze naturale în zonele din care, la această oră, reţelele lipsesc, pentru cetăţenii din municipiul nostru. Ne referim în mod special la zonele limitrofe. Am discutat despre Sudul Câmpulungului, care nu este acoperit, dar şi altele, Valea Româneştilor, Valea Bărbuşii, Vişoi – case, câteva zone lăturalnice, unde nu avem reţea de gaz, dat fiind faptul că problematica aprovizionării cu combustibil solid este destul de mare. Alocăm 100.000 lei pentru proiectare, avizare, care să ne conducă spre investiţie. Discuţiile noastre cu Distrigaz au fost să strângem cererile necesare pentru aceste zone de la cei care doresc să se alimenteze cu gaze naturale, urmând să se facă calculul referitor la cât pot suporta dânşii din investiţii. Pentru că sigur nu vor putea fi acoperite din investiţiile lor, fiind distanţe foarte lungi.  Rămâne să vedem cum putem să acoperim noi diferenţa pentru cetăţenii noştri. Am strâns cereri de pe multe străzi. Chiar oamenii au venit într-un număr foarte mare, suntem aproape de final. Mai avem o alimentare într-o clădire a Primăriei, pe strada Negru Vodă, nr.107.” (100.000 lei + 20.000 lei) 

8„Avem o solicitare pentru un bloc de locuinţe sau două blocuri de locuinţe sociale, să depunem proiecte pentru 100 de apartamente, să facem studiu de fezabilitate, urmând să identificăm care este sursa de finanţare.” (40.000 lei) 

8„Documentaţie autorizare I.S.U. pentru Colegiul „Carol I”. Sunt lucrări necesare a fi realizate pentru anul şcolar 2017-2018, întrucât, la această oră, sunt probleme.” (10.000 de lei) 

8„Alocăm o sumă de bani, 155.000 lei, deoarece am depăşit perioada de depunere a documentaţiei pentru constituirea GAL-ului şi pentru susţinerea înfiinţării lui, din bugetul de stat. GAL-ul ne-ar putea aduce circa 7 milioane de euro la bugetul local, din care 70% putem să folosim noi, ca UAT, restul îl pot folosi societăţile locale.” (155.000 lei)

8„Avem de susţinut servicii de cadastru, întrucât am discutat despre locuinţele Primăriei, reabilitare de faţade, reparaţii ale interioarelor, ale acoperişurilor, dar nu avem cadastre şi fără ele nu putem să facem proiectele şi lucrările. Plus celelalte cadastre ale municipalităţii.” (250.000 lei) 

8„Elaborarea Strategiei de Dezvoltare a Serviciilor Sociale 2017-2022. Vrem s-o facem ca să putem dezvolta în zona socială mai multe lucrări.” (150.000 lei) 

8„Un autoturism pentru Poliţia Locală, pentru că cele două sunt aproape de casare şi, uşor-uşor, avem nevoie să le înlocuim.” (60.000 lei) 

8„Am depus proiectul pentru Piaţa Centrală a municipiului la Ministerul Dezvoltării, pe Ordonanţa 28. Dar noi am alocat o sumă, destul de mică faţă de ceea ce ne trebuie, un 10%, căci trebuie să începem lucrările de reconstruire a halei Pieţei Centrale. Mai avem bani şi la Pieţe şi, în situaţia în care nu ni se aprobă, vom suplimenta la rectificarea bugetară şi vom începe proiectul cu sumele pe care le putem strânge în acest an, urmând să finalizăm în cursul anului 2018.” (500.000 lei) 

„Acestea sunt, în mare, lucrările pe care ni le-am propus. Probabil că nu le avem chiar pe toate, dar nu putem face într-un an absolut totul. Măcar să reuşim să cheltuim aceşti bani. Va trebui să ne concentrăm să cheltuim aceşti bani, fiindcă sunt lucrări necesare, pe care trebuie să le ducem la capăt.”, a încheiat primarul Liviu Ţâroiu. 

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!