3.6 C
Campulung Muscel
09/12/2024

Doi câmpulungeni, reţinuţi preventiv pentru operaţiuni ilegale cu droguri

Marţi dimineaţă, poliţişti ai Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Piteşti şi ai Direcţiei Operaţiuni Speciale a Poliţiei Române, sub coordonarea procurorilor DIICOT Piteşti, au efectuat 58 de percheziţii pentru destructurarea unor grupări infracţionale specializate în operaţiuni ilegale cu droguri şi substanţe psihoactive. Descinderile au avut loc în Piteşti, Mioveni, Câmpulung, Oarja, Bradu, Geamăna, Cuca, Mărăcineni, Miceşti, Bughea de Sus, Suseni, dar şi patru în Bucureşti. „Activităţile vizează destructurarea a patru grupuri infracţionale organizate, specializate în operaţiuni ilicite cu produse susceptibile a avea efect psihoactiv şi distribuire de droguri de risc. Persoanele în cauză sunt bănuite că, începând cu anul 2015, ar fi plasat comenzi on-line pe site-uri de profil din străinătate şi ar fi achiziţionat peste 10 kilograme de canabinoizi sintetici. Plăţile s-ar fi realizat prin transfer bancar, iar livrarea s-ar fi efectuat prin intermediul unor persoane interpuse. Substanţele ar fi fost ulterior preparate, porţionate şi distribuite pe raza judeţului Argeş. Din activitatea infracţională, cei vizaţi ar fi obţinut peste 100.000 de euro.”, se precizează într-un comunicat al BCCO.

Drogurile erau procurate on-line

Suspecţii cumpărau de pe internet substanţe sintetice, pe care le preparau după o reţetă care ar face orice vraci să pălească de invidie, numai că rezultatul final nu avea deloc efecte curative, ci îi ducea pe consumatori direct la spital, într-o stare de agitaţie şi comportament asociat beţiei. Câştigurile erau enorme pentru traficanţi, aceştia ţinând cont doar de cererea de pe piaţă, nu şi de riscurile asupra consumatorilor. Grav este faptul că, în aproximativ un an de când este pe piaţă compoziţia toxică, în Argeş, au ajuns la spital peste 100 de persoane, majoritatea adolescenţi de până la 17 ani.

Sesizări de la spitale

Ulterior, substanţele achiziţionate, mai ales, din Marea Britanie, au fost preparate, porţionate şi distribuite în cluburi şi localuri din judeţ, contra sumei de 100 sau 200 lei doza, preţul fiind stabilit în funcţie de concentraţie. Din primele date rezultă că indivizii angrenaţi în traficul de asemenea substanţe ar fi obţinut un venit de peste 100.000 euro. În ultimul an, Poliţia argeşeană a primit peste 50 de sesizări de la Spitalul de Pediatrie Piteşti referitoare la faptul că la această unitate au fost aduşi minori care fumaseră ţigări ce conţineau etnobotanice. Ultimul asemenea caz s-a înregistrat cu doar trei zile în urmă. Aşa cum am relatat şi noi, unor elevi de la LPS li s-a făcut rău în curtea şcolii, la sfârşitul lunii ianuarie, după ce au fumat „ceva”. 

La Câmpulung, consumatorii au ajuns la audieri alături de dealeri

La Câmpulung, percheziţiile s-au derulat la câţiva dealeri, dar şi consumatori, din Grui şi Vişoi. Cel mai mult a durat o descindere în blocul B2, scara C, vizavi de Poşta Vişoi, de la ora 6 dimineaţa, până spre prânz.

În urma percheziţiilor de marţi, oamenii legii au ridicat din casele suspecţilor: „11.910 de lei, 80 de plicuri autosigilante, aproape 700 de grame de fragmente vegetale şi aproximativ 50 de grame de cannabis, 6 jointuri, 2,5 litri de acetonă/dizolvant, 15 grindere, 6 cântare electronice, 45 de telefoane mobile, 10 laptopuri, 3 hard-diskuri, precum şi un pistol cu bile airsoft şi o sabie”, după cum se mai precizează în comunicatul BCCO. De asemenea, au fost indisponibilizate două autoturisme, un Logan şi un Audi. 

25 de traficanţi, reţinuţi 30 de zile

Au fost duşi la sediul DIICOT, la audieri, 31 de suspecţi şi 19 consumatori, în calitate de martori, dintre care 25 de indivizi au stat în arestul IPJ Argeş 24 de ore. Miercuri, suspecţii au ajuns în faţa magistraţilor Tribunalului Argeş cu propunerea arestării preventive, la cererea procurorilor DIICOT. Instanţa a fost de acord cu cererea procurorilor, urmând ca 24 dintre cei 25 de tineri să-şi petreacă următoarele 30 de zile (din 22 martie şi până în 20 aprilie 2017) în aresturile preventive ale IPJ Argeş, Olt şi Vâlcea.

În cazul lui Ionescu Marius Alexandru, zis „Banană”, de 25 de ani, din Piteşti, completul penal a dispus punerea lui în libertate. Restul de 24 sunt reţinuţi preventiv pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat şi de efectuarea fără drept a unor operaţiuni cu produse susceptibile a avea efect psihoactiv, fără a deţine autorizaţie eliberată în condiţiile Legii 194/2011, săvârşite în forma concursului real de infracţiuni: Demachki Ahmad Raduan, 26 de ani, din Piteşti; Miu George Mădălin, zis „Mitrofan”, 31 de ani, din Piteşti; Maxim Laurenţiu Florin, zis „Laci”, 28 de ani, din Câmpulung; Duşa Constantin Cosmin, zis „Cosmos”, 31 de ani, din Bradu; Ţuţulică Alexandru Dumitru, zis „Mitu”, 27 ani, din Piteşti; Safta Florin Alexandru, 26 ani, din Câmpulung; Grigore Gabriel Nicuşor, zis “Margarină”, 19 ani, din Piteşti; Oprescu Răzvan Nicolae, 29 ani, din Piteşti; Albuleasa Mihăiţă Florin, 21 ani, din Piteşti; Stoicovici Mircea Andrei, zis „Talpă”, 23 ani, din Piteşti; Bleotu Andrei, zis „Skippy”, 27 ani, din Piteşti; Berbeacă Robert Cătălin, zis „Belitu”, 24 de ani, din Bascov; Simion Leontin Florin, zis „Naşu”, 39 ani, din Bascov; Popescu Alexandru George, zis „Moromete”, 28 ani; Popescu Bogdan Nicolae, zis „Jobiţă”, 27 ani; Bănuţă Daniel Andrei, 22 ani; Cioponea Mircea Alexandru, zis „Ciolpi”, 27 ani; Balaş Ovidiu Alexandru, zis „Ovar”, 24 ani; Sicra Iosif Alexandru, 20 ani; Baltă Alexandru Mugurel, 23 ani; Dumitru David, 23 ani; Dumitrescu Alberto Remus, zis „Kidu”, 25 ani; Moruş Cosmin Doru, 25 ani; Tivig Cristian Ionuţ, 21 ani. 

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!