Profesorul Ion Oană şi-a găsit o preocupare care îl ţine foarte activ după încheierea carierei didactice: un blog extrem de interesant, intitulat comunaturisticalerestimuscel.wordpress.com, ale cărui pagini abundând în informaţii şi fotografii reuşite merită să le vizitaţi şi să le lecturaţi. Însuşi motto-ul ales de autor, „A trece prin Muscel înseamnă a trece prin istorie”, conţine o invitaţie de a trece prin secţiunile unui portal dedicat unui colţ de Muscel cu o istorie fascinantă. Din păcate, maniera prin care trec prin prezent unii dintre lereşteni şi nu numai ei, fenomenul fiind valabil în întreaga zonă şi în întreaga Românie, produce un gust amar şi ne arată cât de mult ne îndepărtăm de trecutul în care omul era preocupat nu numai de casa şi curtea lui, ci şi de satul lui şi comunitatea din care făcea parte.
În afară de blog, profesorul Oană întreţine şi o pagină pe Facebook, unde Lereştiul apare cu bune, cu rele, aşa cum este viaţa fiecăruia dintre noi. În timpul uneia dintre preumblările prin comună, acesta a surprins mostre ale indiferenţei unora dintre semeni faţă de aşezarea pe care se străduieşte din răsputeri s-o promoveze turistic. Indiferenţă manifestată sub forma mormanelor de resturi care pângăresc malurile Râului Târgului, o zonă imposibil de acoperit cu efectivele de lucru ale Primăriei, care trebuie să asigure, în primul rând, curăţenia pe strada principală.
„Primăvara… începe curăţirea pomilor, a trandafirilor, începe a se grebla spaţiile verzi, grădinile, cu păşuni, la fel, se curaţă. În final, totul intră într-o curăţenie de primăvară. După toate acestea, fără să ne dăm seama, tot ce aruncăm pe ici-colea, pe malurile Râului Târgului, unde credem că nu ne vede nimeni, aceasta fiind o gafă monumentală: apa va duce mesajul nostru mai departe… „POLUARE”, scrie, pe 11 martie, profesorul Oană, dezamăgit că munca unor promotori ai localităţii, aşa cum este şi el, cu frumuseţile ei, cu oamenii de valoare şi faptele notabile ale acestora, se duce pe Apa Sâmbetei cu un gest reprobabil, dar imposibil de oprit în lipsa unor sancţiuni care să-l “usture” pe cetăţean la buzunar. Cine să-l surprindă, cine să alerge după el, cine să-l sancţioneze… Complicat.