3.8 C
Campulung Muscel
08/12/2024

Câine găsit împuşcat

Problema câinilor fără stăpân pare în continuare de nerezolvat la Câmpulung, la fel ca-n alte localităţi din ţară, în condiţiile în care numărul de patrupede care îşi dispută zonele oraşului se măreşte alarmant pe zi ce trece. În timp ce legea care permite eutanasierea câinilor comunitari a împărţit România în două, iar ONG-urile strigă în gura mare că nu eutanasierea e soluţia, ci sterilizarea câinilor şi întoarcerea lor în comunitate, există persoane care au decis să rezolve pe cont propriu problema maidanezilor, împuşcându-i. Un astfel de caz cutremurător s-a petrecut recent pe Dealul Godeni, în apropierea drumului naţional Câmpulung – Curtea de Argeş. În parcarea de la Popasul „Căprioara”, câţiva trecători au găsit o căţeluşă moartă, lângă care se afla un pui dezorientat şi prea mic ca să se descurce singur. La prima vedere, se părea că animalul doarme, însă, apropiindu-se de el, au zărit o urmă de proiectil în zona toracică şi şi-au dat seama că cineva împuşcase biata căţeluşă. Oamenii nu au putut face altceva decât să ia puiul şi alţi doi căţeluşi aflaţi în apropiere şi să-i ducă la adăpostul „Anima”, din cartierul Grui, anunţând, totodată, autorităţile abilitate, în speranţa că făptaşul va fi găsit şi tras la răspundere.

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!