1.9 C
Campulung Muscel
29/11/2023

Lereştiul, plin de granguri, Câmpulungul, de ciori

La cantitatea de păsăret care tulbură serile în zonă era păcat să nu fie exploatat materialul oferit gratis de natură pentru o filmare numai bună de strâns aprecieri de la cunoştinţe. După fotografiile prezentate în ediţia trecută, internetul a făcut loc şi filmărilor realizate de cei care nu se limitează la a căsca gura, uluiţi de fuioarele negre şi nervoase, formate dintr-o puzderie de păsări mici, parcă nehotărâte în privinţa direcţiei în care să se îndrepte. Multă lume relatează cum, la apariţia norilor fremătând de înaripate, care fac un zgomot asurzitor, se opresc ca să le studieze, fără a le ghici, însă, neamul. C-or fi grauri, sturzi sau pitulici, cert este că sunt al naibii de multe, milioane, atrase ca un magnet de coamele împădurite din jurul Câmpulungului. 

Cea mai recentă postare, care surprinde agitaţia stolurilor mişcându-se bezmetic aparţine unui lereştean, care, preţ de zece minute, a filmat scena desprinsă parcă dintr-un SF realizat cu ajutorul calculatorului. Larma produsă de zburătoarele aflate într-o mişcare haotică, ce oscilează între sus – jos, stânga – dreapta este atât de puternică, încât ai impresia că te afli în apropierea unei căderi de apă, unde nu te auzi om cu om. „Hai la păsărele! Cine vrea păsărele? Ia uitaţi ce de păsărele avem aici pe Râul Târgului! Cine n-are păsărele la cap… vă dăm stoluri!”, se bucură omul de norocul căzut peste el, la propriu, la ceas de seară. La ce nebunie era deasupra lui, risca să se pricopsească din cap până în picioare cu atâta „noroc”, încât să nu mai fie recunoscut de familie, odată ajuns acasă. 

În iureşul lor, nu erau rataţi nici copacii aflaţi pe traiectoria indecisă a rotocoalelor vii, care atrăgeau din ce în ce mai multe surate. Deodată se încărcau pomii de greutatea suplimentară a pâlcurilor vioaie, care, la fel de repede, se ridicau aidoma unei ceţe dense. Omul a zăbovit o vreme ca să scruteze întunericimea păsărească aflată într-o mişcare furibundă, care nu mai contenea. Se duc spre Măgură, coboară pe Lereşti… sunt tot într-o fierbere, de zici, vorba românului, c-au înnebunit, zăpăcindu-i şi pe bieţii trecători de sub bolta înnegurată cu decibelii revărsaţi peste comună şi cu un du-te – vino cu repetiţie zilnică. De fapt, seara era momentul preferat al cârdurilor unite parcă într-o cortină gri căzută peste cerul Lereştiului, pentru a da startul nebuniei. Cât o mai dura, vom vedea. Şi vom auzi. 

Copacii cu păsări de la Lereşti vin în completarea tabloului cu zburătoare al Câmpulungului, care nu se poate plânge de lipsa varietăţii de sălbăticiuni cu aripi statornicite în târg. Parcul “Kretzulescu”, dar, mai ales, Primăria sunt pline de ciori, la fel şi zonele apropiate. Pasarela de la Autogară, unde, în dimineţile reci, eşti trezit de croncănitul iritant al vietăţilor tenebroase, şi Piaţa Primăriei, de unde s-au ridicat maidanezii pentru a face loc ciorilor. Pe înserat, plutele din „Olga Bancic” au ramurile ciorchine de păsările care s-au făcut stăpâne pe “leşul” proiectului de tristă aducere aminte. 

Adăugăm faunei ornitologice a târgului berzele din Grui, de la „pansamente”, pescăruşii strămutaţi, după asanarea lacului din „Kretzulescu”, pe Hotel „Muscelul”, la „antene”, raţele şi lebedele de la Epurare, care, toamna trecută, au făcut deliciul vizual al şoferilor de pe centură. 

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!