4.1 C
Campulung Muscel
10/11/2024

Imobilele Spitalului Minier sunt cerute şi de două firme care vor să concesioneze

„Bătaie” pe imobilul fostului Spital Minier despre care am relatat în ediţia trecută că se află în planurile autorităţilor locale pentru a-i utiliza curtea generoasă ca întindere pentru construcţia unei grădiniţe cu program prelungit. Un after school, care să vină în ajutorul părinţilor cu serviciu. Însă şi privaţii manifestă interes pentru imobilul compus din teren şi clădire, desfăşurat pe o suprafaţă considerabilă. Una dintre aceste cereri, pe care fostul primar de la Schitu Goleşti le-a prezentat-o colegilor, la şedinţa de final a mandatului 2012-2016, aparţine societăţii Geocat Forest AG. Intenţia reprezentanţilor firmei de a concesiona fostul Spital Minier, imobil care aparţine domeniului public comunal, a fost comunicată în scris Primăriei. Întreprinzătorul dorea şi clădirea, şi terenul, pe 49 de ani, pentru a transforma imobilele existente în spaţii de producţie. La ultima întâlnire a vechiului Consiliu Local, primarul de la acea vreme a amintit aleşilor că există o intenţie similară, comunicată administraţiei publice locale de reprezentantul legal al SC Contact Trident SRL, care voia şi el să concesioneze. În ultima zi a lunii mai a anului 2016, s-a stabilit, ca soluţie de ieşire din impas, ca Legislativul să-şi dea un acord de principiu privind demararea procedurilor legale privind concesiunea, rămânând ca, la o viitoare întrunire, cei aleşi pe 5 iunie 2016 să hotărască domeniul de activitate pentru care urma să fie concesionat Spitalul Minier.

Câteva luni mai târziu, la finele lui august mai precis, chestionat pe acest subiect, noul primar i-a informat pe membrii Legislativului despre existenţa celor două solicitări de concesionare. De aceea, planurile erau în sensul întocmirii caietului de sarcini, care urma să fie supus aprobării Consiliului Local la şedinţa ordinară din luna septembrie. La întrunirea din septembrie, ordinea de zi a inclus şi acest punct: aprobarea studiului de oportunitate în vederea concesionării imobilului Spitalului Minier. Primarul Vasile Tudorel Miriţă a reluat informaţiile prezentate anterior, pe care le-a completat cu amănunte noi. „Au fost adresate Consiliului Local două solicitări pentru concesionarea Spitalului Minier, în vederea desfăşurării unor activităţi economice. Astfel, SC Contact Trident SRL doreşte să concesioneze pentru desfăşurarea unor activităţi medicale sau conexe şi în domeniul educaţional, social şi de formare profesională, în timp ce SC Geocat Forest AG SRL doreşte să desfăşoare activităţi de producţie. Motivele pentru care trebuie făcut ceva cu acest spaţiu sunt cunoscute de toţi membrii Consiliului Local. Mai mult, cine va obţine concesiunea acestui spaţiu va avea foarte multe lucrări de conservare şi investiţii: lucrări de izolare şi de rezistenţă a structurii, lucrări de amenajări interioare, înlocuirea structurii de rezistenţă a acoperişului, montare de uşi şi ferestre, lucrări de amenajare exterioară, înlocuirea ţiglei, etc. În afara celor menţionate, nu trebuie omise nici aspectele economice, sociale şi de mediu.”, a precizat primarul Vasile Tudorel Miriţă. 

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!