-1.4 C
Campulung Muscel
12/02/2025

Tonghioiu şi compania s-au opus monografiei Lereştiului, pe motiv că de ea se bucură şoarecii şi păianjenii

O sarcină pe care fostul Consiliu Local de la Lereşti – îi putem spune deja „fostul”, deşi aleşii din mandatul 2012-2016 rămân în funcţie până la depunerea jurământului de către următorul Legislativ – a transmis-o urmaşilor o reprezintă publicarea sau, mai corect, republicarea unei monografii, să-i spunem, a comunei. Dacă doresc, bineînţeles, căci colegii care sunt cu bagajele făcute n-au dorit. Jumătate dintre ei n-au dorit, lucru care a făcut imposibilă adoptarea unei hotărâri de Consiliu, care să exprime voinţa reprezentanţilor comunităţii lereştene de a tipări cartea şi de a aloca finanţarea necesară numărului de exemplare aflat în planul adepţilor iniţiativei. La începutul anului, chestiunea a fost discutată în plen, rezultatul dezbaterilor constând într-o pasare a responsabilităţii către viitorul Consiliu Local. Aceştia vor trebui să se pronunţe, prin vot, dacă lucrarea este utilă localităţii, de câţi bani este nevoie şi ce tiraj ar fi satisfăcător în scopul unei promovări corecte. Cel mai fervent dintre consilierii lereşteni, care s-au exprimat împotriva susţinerii financiare a tipăriturii, a fost ex-primarul PDL-ist, actual membru ALDE, Cristel Tonghioiu. Acesta le-a oferit colegilor o mostră a „limitei sale de înţelegere a culturii”, ca să-l cităm exact, pe care le-o împărtăşim şi consătenilor săi. 

Înfrăţirea cu o comună din Bulgaria. “Asta consider eu cultura. Nu monografia Lereştiului” 

La sfârşitul lunii ianuarie a acestui an, pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului Local Lereşti s-a aflat un proiect de hotărâre, prin care aleşii erau solicitaţi să aprobe alocarea unei sume din bugetul local al comunei, pentru susţinerea tipăririi lucrării „Istorie şi Cultură în Lereşti – Muscel”. Cuantumul finanţării ar fi trebuit să fie discutat şi stabilit de comun acord în cadrul întrunirii cu pricina, însă nu s-a întâmplat aşa. Comisia de specialitate a Consiliului Local a acordat un aviz parţial favorabil, fiind şi abţineri vizavi de acest subiect. Şi comentarii, potrivnice chiar, după cum am precizat la început, avându-l ca autor pe Gheorghe Tonghioiu, fost primar în mandatul 2008-2012, care, la alegerile pe care le-am încheiat, s-a mulţumit cu un loc pe lista ALDE de candidaţi la Consiliul Local, trecând în umbra „duşmanului” şi secundului de altădată, Onu Dragomir. 

Tonghioiu a cerut să i se explice ce înseamnă istoria comunei. Căci, dacă era vorba despre editarea manualului, susţine el, sunt destule la bibliotecă. „Nu mai avem.”, l-a anunţat primarul Dan Ion Berevoianu. Iată cum şi-a justificat poziţia politicianul care a pierdut alegerile în faţa liberalului, în urmă cu patru ani: „În anul 2009, în noiembrie, la invitaţia Secţiei Culturale a Ambasadei de la Sofia, ne-am înfrăţit cu o comună din Bulgaria. Şi a început un schimb de corespondenţă. În 2011, pe 21 septembrie, s-a format o delegaţie compusă din primar – Gheorghe Tonghioiu, consilier economic – Camelia Moiceanu, consilier juridic – Alina Fianu, consilier pe proiecte europene – Remus Brăguţă, director cultural – Nelu Horobeanu, director educativ – Robert Maria, consilier pe probleme de educaţie – Manuela Preotesu, reprezentant religie – protopop Eugen Matei, reprezentant Poliţie – Alin Antonoiu, om de afaceri – Viorel Uleia, Gabriel Moiceanu, reprezentant turism – Stelian Sasu. L-am contactat şi pe Sasu, care ar fi asigurat cazarea gratis în eventualitatea în care ar fi venit şi ei la noi, să ne întoarcă vizita. Am fost trataţi super, super, super. S-au încheiat documente. Avem aici documente. Semnate de directorul Horobeanu. Totul oficial. Noi am încheiat mandatul. Am vorbit cu domnul primar, cu domnul vice, am prezentat contractul. Ni s-a spus că ce a fost a fost. Totul a fost din buzunarul nostru. Mi s-a dat cu flit. Asta eu consider cultura. Nu monografia Lereştiului. Am toată stima pentru domnul Oană. Asta era cultura: înfrăţire. Să vă spună fetele şi băieţii care au fost. Aşa că eu, la capitolul acesta, nu sunt de acord.”

„Asta este limita mea de înţelegere a culturii”

Alt coleg, care, judecând după vot, n-a fost încântat de propunerea Executivului, a sugerat ca în privinţa sumei care urmează a fi alocate să se exprime viitorul Consiliu. „Ca să nu se spună că sunt sponsorizări, pentru campanii şi… Deci, grupul nostru este împotriva alocării acestor sume. Viitorul Consiliu are posibilitatea să tipărească şi 1.000 de exemplare.”, a precizat, la acel moment, Sorin Coleş, situat în aceeaşi barcă în care se află şi antevorbitorul său. „S-a tipărit o ediţie şi de ea au beneficiat şoarecii şi păianjenii. Dai la străini în Limba Română.”, a completat Cristel Tonghioiu, contrazis de şeful Executivului, în opinia căruia cultura nu se rezumă la situaţia descrisă de cel care a pierdut în faţa sa la alegerile din 2012. Şi căruia nu i-a trecut şi nici n-avea cum să depăşească teribilul eşec, văzând cum taie panglici Berevoianu la toate investiţiile planificate ori începute în mandatul anterior. 

Potrivit primarului, lucrarea este „o carte a lereştenilor. Pe unde am fost, am dus cărţi, ca o carte de vizită. Au fost foarte apreciate. Nu e corectă poziţia dumneavoastră. Să gândim cum trebuie.” „Asta este limita mea de înţelegere a culturii. Punctul meu de vedere.”, a replicat Tonghioiu, urmat de colegul Coleş, care a reluat ideea de mai înainte, ca următorul Consiliu să hotărască dacă este nevoie sau nu de monografia Lereştiului. Şi, totodată, să se reia proiectul de înfrăţire, dacă invitaţia mai stă în picioare, după patru ani de tăcere din partea lereştenilor. 

Şase aleşi – Constantin Marin, Stelian Mălureanu, Gheorghe Moiceanu, Ion Ţincu, Gheorghe Uleia, Ion Vasiloiu – au votat pentru şi tot atâţia s-au abţinut: Adelin George Albu, Sorin Coleş, Paul Alexandru Dobrin, Paul Moisescu, Mugurel Pavel Schiaucu şi Gheorghe Tonghioiu. Egalitatea de opinii a făcut posibilă propunerea Opoziţiei: transferarea deciziei către noul Legislativ, care are de pus la punct, înainte de toate, organizarea, împreună cu Primăria şi iniţiatorii, familia Marin, Festivalul „Covrigul cu Ou”, care deschide seria de sărbători rurale ale verii 2016.

Ziua Lereştiului şi Festivalul 

„Covrigul cu Ou” se ţin pe 18 iunie

Preluăm o remarcă a fostului primar Dan Ion Berevoianu, care a explicat, în mediul on-line, că Ziua Comunei Lereşti şi Festivalul „Covrigul cu Ou” s-au ţinut, în ultimii trei ani, în Duminica Rusaliilor, prăznuite la cincizeci de zile după sărbătoarea Paştelui. 

După acest considerent, în 2016, evenimentul va avea loc pe 18 iunie.     

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!