În cadrul a două şedinţe extraordinare, din 9 şi 21 decembrie, Consiliul Judeţean a aprobat repartizarea a diferite sume de bani pentru comunele din Muscel. Sursele sunt sume alocate din defalcarea TVA, din cota de 20% de echilibrare a bugetelor locale, conform Legii privind finanţele publice locale, şi cele încasate din donaţii şi sponsorizări, în total 1.188.800 lei.
24 de comune din Muscel au primit bani pentru elevii cu nevoi speciale
Pentru finanţarea drepturilor copiilor/ elevilor/ tinerilor cu cerinţe educaţionale speciale, integraţi în învăţământul de masă, din sume defalcate din TVA, pentru cheltuielile descentralizate, la nivelul judeţului s-au alocat 1.300.000 de lei, iar în Muscel, 290.000 de lei. Cea mai mare sumă, 31.000 de lei, a ajuns la Rucăr şi Albeştii de Muscel, iar cei mai puţini bani, 2.000 de lei, la Dâmbovicioara, Dragoslavele, Stoeneşti şi Vlădeşti. Iată ce fonduri au primit localităţile din Muscel pentru drepturile copiilor cu nevoi speciale: Albeştii de Muscel: 31.000 lei; Aninoasa: 11.000 lei; Berevoeşti: 15.000 lei; Boteni: 9.000 lei; Bughea de Jos: 23.000 lei; Bughea de Sus: 5.000 lei; Cetăţeni: 15.000 lei; Dâmbovicioara: 2.000 lei; Dârmăneşti: 13.000 lei; Davideşti: 10.000 lei; Dragoslavele: 2.000 lei; Godeni: 9.000 lei; Hârtieşti: 25.000 lei; Lereşti: 9.000 lei; Mihăeşti: 10.000 lei; Poienarii de Muscel: 6.000 lei; Rucăr: 31.000 lei; Schitu Goleşti: 15.000 lei; Stâlpeni: 13.000 lei; Stoeneşti: 2.000 lei; Ţiţeşti: 29.000 lei; Valea Mare Pravăţ: 7.000 lei; Vlădeşti: 2.000 lei; Vultureşti: 7.000 lei.
O treime din banii repartizaţi de Consiliul Judeţean a ajuns în Muscel
3.160.000 de lei a fost suma totală alocată prin Consiliul Judeţean Argeş din cota de 20%, ca mijloc de echilibrare a bugetelor locale, conform Legii 273/2006, privind finanţele publice locale, şi OUG nr. 86/2016, cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2016, respectiv Deciziilor Agenţiei Judeţene a Finanţelor Publice Argeş din 29.11.2016 şi 07.12.2016. În comunele din Muscel, suma s-a ridicat la 1.046.000 de lei, adică o treime din ce s-a alocat pentru tot judeţul.
Albeştii de Muscel: 20.000 lei pentru alimentarea cu apă a satului Cândeşti;
Aninoasa: 60.000 lei pentru forare fântână de adâncime în curtea Şcolii Gimnaziale Slănic-Aninoasa, plus instalaţie de transport şi hidrofor de putere; reparaţii la grupurile sanitare existente în şcolile din comună; dispozitiv paratrăsnet la cele trei corpuri de şcoală din comună;
Bălileşti: 20.000 lei, necesari la extindere şcoală cu grup sanitar, la Şcoala Gimnazială Poieniţa;
Berevoeşti: 20.000 lei pentru lucrări sanitare în incinta Grădiniţei Gămăceşti şi a Şcolii Ungureni;
Boteni: 50.000 lei necesari pentru staţie de tratare apă cu osmoză inversă, construcţii şi instalaţii;
Bughea de Jos: 15.000 lei pentru amenajarea unui hol între cele două intrări ale Şcolii Primare Valea Măcelarului;
Bughea de Sus: 20.000 lei pentru executare culoar pentru accesul la grupul sanitar al Grădiniţei Bughiţa;
Cetăţeni: 30.000 lei pentru reparaţii şi modernizări la şcolile din comună: Şcoala Gimnazială 1, Şcoala Valea Cetăţuii, Grădiniţa cu Program Normal Lăicăi;
Coşeşti: 50.000 lei pentru achiziţia a trei staţii de deferizare şi demanganizare;
Dâmbovicioara: 50.000 lei pentru construcţia unei săli multifuncţionale;
Dârmăneşti: 50.000 lei pentru cumpărarea unui filtru pentru demanganizare apă potabilă în satul Valea Nandrii;
Davideşti: 50.000 lei pentru alimentare cu apă a satului Conţeşti Nou şi staţie de clorinare;
Dragoslavele: 30.000 lei pentru extindere, reabilitare şi modernizare sediu Primărie;
Godeni: 50.000 lei pentru reabilitare şi consolidare sediu Primărie;
Hârtieşti: 91.000 lei, sumă defalcată din impozitul pe venit, pentru apărare de mal pe Valea Păducelului, sat Lespezi;
Lereşti: 50.000 lei, necesari la înlocuire conductă apă potabilă pe străzile Pahonţu, Şotcan şi Ţarină, sat Voineşti;
Mihăeşti: 50.000 lei pentru alimentare cu apă şi canalizare în satul Mihăeşti;
Mioarele: 50.000 lei pentru alimentare cu apă, etapa a II-a, comuna Mioarele;
Poienarii de Muscel: 40.000 lei pentru reabilitare Şcoala Gimnazială 1 Poienarii de Muscel: înlocuire pardoseală parter prin turnare şape de beton, cu achiziţionare de cherestea şi parchet masiv, plată cheltuieli de execuţie;
Rucăr: 50.000 lei necesari la extindere reţea cu apă potabilă în cartierul Posada;
Stâlpeni: 40.000 lei pentru construire grup sanitar la Şcoala Livezeni;
Stoeneşti: 20.000 lei pentru extinderea şi reabilitarea Şcolii Bădeni;
Vlădeşti: 100.000 lei pentru achiziţionare centrală termică la Şcoala Gimnazială Nr. 1 Vlădeşti;
Vultureşti: 40.000 lei pentru construire grupuri sanitare la Şcoala Primară Vultureşti şi la Grădiniţa Huluba.
Bani de la CJ pentru elaborarea şi actualizarea PUG-urilor
La şedinţa extraordinară, din 21 decembrie 2016, Consiliul Judeţean Argeş a mai aprobat alocarea sumei de 532.470 lei pentru 26 de localităţi din Argeş, necesară realizării „Programului privind elaborarea şi/sau actualizarea Planurilor Urbanistice Generale şi a Regulamentelor Locale de Urbanism aferente”. La nivelul Muscelului, în opt localităţi vor ajunge 142.800 lei pentru elaborarea sau actualizarea PUG. Acestea sunt: Primăria Bălileşti: 10.000 lei; Primăria Bughea de Sus: 20.000 lei; Primăria Bughea de Jos: 10.000 lei; Primăria Hârtieşti: 10.000 lei; Primăria Mioarele: 12.600 lei; Primăria Poienarii de Muscel: 35.000 lei; Primăria Valea Mare Pravăţ: 25.200 lei; Primăria Vultureşti: 20.000 lei. Isabela Filip