13 C
Campulung Muscel
13/10/2024

De Ziua României, se vor aprinde luminile de Sărbători

Până la începutul lunii decembrie, municipiul va fi împodobit pentru Sărbătorile de Iarnă. În urmă cu mai multe zile, firma Pet Electric Global a început împodobirea Câmpulungului, anul acesta axându-se pe folosirea instalaţiilor cu lumină albă.

Ca anul trecut, în faţa Primăriei a fost amenajat un tunel de lumini, fântâna arteziană de lângă instituţie a fost şi ea împodobită, iar zona pietonală a bulevardului „Pardon” va fi luminată de kilometri de beculeţe. Grădina Publică, plină de decoraţiuni, va putea concura cu cele similare din Piteşti şi Mioveni. Şi cartierele vor arăta ca într-o poveste magică, după ce vor fi ornate parcurile din Grui şi Vişoi, plus intersecţia din Vişoi, în sensul giratoriu de la „Dinicu” fiind deja aplicate accesoriile decorative. În 2016, la fel ca în ultimii doi, bradul care a fost amplasat în faţa Primăriei este autohton, fiind tăiat din cartierul Grui. Chiar dacă au existat destul persoane care nu au fost de acord cu gestul Primăriei de a reteza copacul, la instituţie există încă de anul trecut o cerere din partea asociaţiei de locatari din zonă, prin care se solicita tăierea bradului din diferite motive. Chiar dacă a existat această solicitare, în blocul P16 exista o persoană care se împotrivea vehement acţiunii şi, pentru că, între timp, bărbatul s-a prăpădit, locatarii scării B se vor putea bucura de soare pe tot parcursul zilei. 

Se pare că bradul, care va fi împodobit în Piaţa Primăriei, este mai mare şi mai bogat ca cel de anul trecut, care a fost „căsăpit” din faţa Policlinicii. 

Despre acţiunea de împodobire a municipiului ne-a vorbit Adrian Pancu, managerul firmei Pet Electric Global, cea care a schimbat faţa Câmpulungului, de trei ani încoace, cu ocazia Sărbătorilor de Iarnă: „O să mai avem şi noutăţi faţă de anul trecut. Toată Piaţa Primăriei va fi albă, se va vedea foarte frumos. În faţa Primăriei au schimbat becurile din lampadare şi acum sunt toate colorate, ca nişte globuri. Sub brad vor fi nişte cutii de cadouri, de dimensiuni mari, care se vor aprinde. În Grădina Publică am montat ornamentele, iar pe Bulevard am schimbat tot iluminatul, va fi tot alb, pe partea pietonală.” Iniţial, administraţia locală planificase ca aprinderea oficială a luminilor de Crăciun să se facă pe 5 decembrie, dar, datorită manifestărilor care vor avea loc de 1 Decembrie, se pare că va fi miercurea viitoare, chiar de Ziua României. 

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!