În cadrul şedinţei Consiliului de Administraţie al Spitalului Municipal din data de 20 octombrie 2016, prezidată de Sergiu Cicu, în calitate de trimis al Consiliului Local în forul de conducere al unităţii medicale, s-a aflat pe ordinea de zi şi doleanţa locativă a unei tinere doctoriţe, Gabriela Iacob, medic rezident anul IV, în specialitatea Obstetrică-Ginecologie. Prin Hotărârea Comitetului Director din 7 octombrie 2016, conducerea Spitalului şi-a declinat competenţa de soluţionare a cererii acesteia, de repartizare a unei locuinţe de serviciu, către Consiliul Local al Municipiului Câmpulung. La întrunirea C.A. doar s-a luat act de această hotărâre, pe care managerul Grigore Stănescu o inserează într-o adresă înaintată Legislativului câmpulungean, argumentată astfel: “(…) Rugăm să ne susţineţi în soluţionarea cererii doamnei dr. Iacob Gabriela – medic rezident anul IV, specialitatea O.G., întrucât, la nivel naţional, toate spitalele, inclusiv spitalul nostru, se confruntă cu o lipsă acută a medicilor şi pentru menţinerea acestora în cadrul instituţiei noastre este necesară acordarea acestei facilităţi, pentru a evita plecarea medicilor la alte instituţii medicale, care oferă mai multe facilităţi (locuinţă de serviciu, transport şi salarii mai mari).”