Marţi dimineaţă, o femeie de 84 de ani, din Vlădeşti, şi-a găsit sfârşitul într-un mod groaznic. Bătrâna a ars de vie într-un incendiu devastator, care i-a cuprins locuinţa. Poliţiştii şi pompierii fac cercetări pentru a stabili cauzele care au stat la baza acestei tragedii. Flăcările au fost semnalate în jurul orei 04.45, în locuinţa Floarei Barbu, zisă „Murgocica”, din satul Malu Gârlii, Vlădeştii de Jos, de câţiva vecini, care au şi dat alarma la 112, încercând, totodată, fără succes, să stingă ei focul. La locul dezastrului au sosit în scurt timp o autospecială cu apă şi spumă şi o ambulanţă SMURD de la Detaşamentul din Câmpulung, lupta cu focul durând mai bine de două ore. Flăcările au mistuit acoperişul casei pe o suprafaţă de aproximativ 25 de metri pătraţi, mobilierul din locuinţă, haine şi alte textile, documente şi deşeuri de hârtie şi carton. Din păcate, octogenara nu a putut să iasă din locuinţă şi a fost găsită carbonizată. Din primele verificări ale pompierilor, pare-se că incendiul a izbucnit de la jarul care a căzut din sobă şi a aprins covorul, focul extinzându-se apoi în toată casa. Bătrâna, care se deplasa cu greutate, a fost surprinsă de vâlvătaie şi n-a avut nicio şansă de supravieţuire. Poliţia a deschis în acest caz dosar de cercetare penală, urmând să stabilească cu certitudine cauzele care au generat nenorocirea.