02/07/2026

Cal spulberat de un camion

Al doilea camion care a lovit animalul, condus de un tânăr de 27 de ani, din Câmpulung, s-a oprit în şanţ.

Un cal lăsat nesupravegheat de stăpânul său şi-a găsit sfârşitul pe şosea, miercuri de dimineaţă, după ce a fost lovit de două autocamioane. Ambii şoferi au scăpat cu bine din accident, însă vehiculele au fost serios “şifonate”, mai ales că, ulterior impactului cu calul, unul dintre mastodonţi a ajuns într-un şanţ betonat.

Accidentul a avut loc pe DN 73, la Mihăeşti. Potrivit martorilor, calul păştea pe marginea drumului, iar, la un moment dat, a intrat pe partea carosabilă, probabil, pentru a traversa şoseaua. Animalul a fost acroşat în primă fază de un autocamion, la volanul căruia se afla un bărbat de 59 de ani, din Piteşti, care venea dinspre Câmpulung, însă impactul nu i-a fost fatal. După câteva secunde, un al doilea camion, condus de un tânăr de 27 de ani, din Câmpulung, care circula în aceeaşi direcţie, în spatele primului autovehicul, a lovit calul în plin. Din păcate, de această dată, animalul n-a mai avut nicio şansă de supravieţuire, decedând pe loc. În urma accidentului, ambele camioane au fost serios avariate, unul dintre ele ieşind în decor şi oprindu-se într-un şanţ. Conducătorul auto a avut noroc şi a scăpat doar cu câteva echimoze şi o sperietură groaznică. Un echipaj de la Poliţia Rutieră Câmpulung a sosit la locul accidentului şi a demarat cercetările pentru a stabili cu certitudine cauzele şi împrejurările care au stat la baza producerii acestuia. Poliţiştii îl caută acum şi pe proprietarul animalului, urmând ca insul, dacă va fi găsit, să fie tras la răspundere pentru faptul că l-a lăsat nesupravegheat. Calul nu părea să fi fost costeliv, neîngrijit sau maltratat. Dimpotrivă, era un exemplar destul de puternic şi bine hrănit. Leşul animalului a zăcut, ieri, toată ziua, la marginea drumului, oferind o imagine sfâşietoare, care i-a cutremurat pe toţi cei care locuiesc în zonă, dar şi pe şoferii aflaţi în trafic. 

Postări asemănătoare

error: Content is protected !!