Musceleanul Alexandru Vâjan
În demersul de documentare despre maniera în care generatorii de deşeuri vor degaja proprietatea companiei Landmark Management de cantităţile abandonate de fostul chiriaş Global Eco Center, pe 18 octombrie 2016, conducerea societăţii bucureştene a solicitat informaţiile necesare Gărzii Naţionale de Mediu – Comisariatul Judeţean Argeş. De fapt, s-a urmărit mai degrabă obţinerea acordului autorităţilor de mediu cu atribuţii de control pentru desfăşurarea procesului de eliberare a amplasamentului de stocurile de a căror ridicare trebuia să se ocupe operatorul ieşean. Proprietarul bucureştean a mai cerut Gărzii de Mediu să-şi desemneze un reprezentant, care să fie prezent la Câmpulung, la datele stabilite de producătorii deşeurilor care au acceptat să le ridice şi să le valorifice ori elimine.
În foarte scurt timp, pe 20 octombrie 2016, destinatarul adresei înaintate de proprietara platformei a dat „undă verde” operaţiunii de preluare a reziduurilor de către firmele care au dat curs până în acest moment notificărilor transmise de Landmark Management. „Garda Naţională de Mediu este de acord cu intenţia de ridicare a deşeurilor proprii ale generatorilor care şi-au exprimat această intenţie, cu condiţia respectării prevederilor legale în vigoare.”, redăm un fragment din răspunsul transmis societăţii pe a cărei proprietate se află miile de tone de substanţe şi materiale, care ar costa-o o avere ca să scape de ele.
Potrivit lămuririlor oferite în scris de comisarul şef Alexandru Vâjan, „generatorii deşeurilor care şi-au exprimat intenţia valorificării/eliminării lor, pe baza documentelor de expediţie a deşeurilor generate şi predate către SC Global Eco Center SRL, trebuie să-şi poată identifica aceste deşeuri şi să le expedieze pentru tratare/ valorificare/ eliminare, pe baza documentelor prevăzute de H.G. 1061/2008 privind transportul deşeurilor periculoase şi nepericuloase pe teritoriul României, către un operator autorizat.”
În ceea ce priveşte emiterea de autorizaţii/acorduri/avize sau aprobări pentru transportul deşeurilor, o asemenea atribuţie nu aparţine Gărzii Naţionale de Mediu – precizează comisarul şef Alexandru Vâjan -, situaţie în care „generatorii deşeurilor trebuie să se adreseze autorităţii competente pentru protecţia mediului (Agenţia de Mediu din judeţul în care se găseşte instalaţia de tratare/ valorificare/ eliminare) şi Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă.” Landmark Management mai este informată de şeful Gărzii de Mediu Argeş, la solicitarea acesteia ca instituţia să trimită un angajat ca să asiste la identificarea, respectiv evacuarea halei, că: „Prezenţa reprezentanţilor Gărzii Naţionale de Mediu la acţiunile de identificare şi/sau expediere deşeuri nu este neapărat necesară, urmând ca, în timpul expediţiilor de deşeuri de pe amplasament, să se efectueze acţiuni de verificare a legalităţii acestora, după caz.”
În următoarea zi celei în care a obţinut încuviinţarea Gărzii de Mediu pentru a permite transferul împiedicat până acum de Global Eco Center, care a scos la înaintare graficul de evacuare, pe care nu l-a respectat din primul trimestru, până la expirarea termenului, directorul companiei Landmark Management, Sergiu Filip, a informat din nou autorităţile locale, de al căror sprijin are nevoie. Pe 21 octombrie 2016, primarului Câmpulungului, Liviu Ţâroiu, comisarului Codruţ Ungureanu, de la Poliţia Câmpulung, lui Dragoş Nicolae, şeful Poliţiei Locale Câmpulung, Agenţiei pentru Protecţia Mediului Argeş şi Asociaţiei „Salvaţi Câmpulungul şi Muscel” li s-a transmis o comunicare, potrivit căreia: „Întrucât, în intervalul 24-28 octombrie 2016, trei societăţi care au fost notificate doresc să se prezinte pe amplasamentul Landmark Management, pentru identificarea şi, în măsura în care documentele de expediere prevăzute în H.G. 1061/2008 privind transportul deşeurilor periculoase şi nepericuloase pe teritoriul României sunt aprobate, şi ridicarea deşeurilor proprii generate, vom solicita în continuare sprijinul dumneavoastră în această acţiune, care priveşte întreaga comunitate din Câmpulung Muscel.