Primul va executa 8 ani şi jumătate pentru tentativă de omor. Al doilea a scăpat, fiindu-i suspendată executarea pedepsei de un an, pentru mărturie mincinoasă
Un bughean fără permis, care a încercat să dea cu maşina peste un consătean, condamnat şi încarcerat pentru tentativă de omor. Judiciarişti ai Serviciului Investigaţii Criminale Argeş şi ai Poliţiei Câmpulung au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea privindu-l pe Gabriel Cruceru, de 35 de ani, din Bughea de Sus, pe care Tribunalul Argeş l-a condamnat la 8 ani şi 6 luni de puşcărie în regim privativ de libertate pentru infracţiunea de tentativă la omor deosebit de grav.
Totul a început în 2013, când Gabriel Cruceru a avut un conflict cu mai mulţi consăteni. Bărbatul era un vechi client al Poliţiei, după ce a condus fără permis şi sub influenţa băuturilor alcoolice, fiind şi condamnat la un an de închisoare cu suspendare, în 2012. La momentul respectiv, se pare că totul a pornit de la un chef organizat de câţiva localnici din comună, care au avut invitate şi alte persoane din oraş. Bairamul l-ar fi deranjat pe Gabriel Cruceru, care s-ar fi luat la harţă cu protagoniştii lui. Petrecăreţii au cedat în final şi au plecat spre casele lor. Numai că Gabriel Cruceru nu s-ar fi mulţumit cu atât şi a pornit cu maşina pe urmele unui individ din Câmpulung, care-l supărase mai tare. În dreptul adăpostului „Anima” din Grui l-a văzut şi s-a repezit cu maşina spre el. Individul a reuşit să se ferească la timp, fiind doar acroşat, însă a mai existat o victimă colaterală, Vasile Cândea, care n-a apucat să schiţeze niciun gest pentru a se feri din calea maşinii. A fost lovit în plin şi aruncat într-un şanţ. Ajuns la spital cu o ambulanţă, Vasile Cândea a fost internat în cadrul Secţiei Ortopedie cu multiple traumatisme craniene, dar şi cu ambele picioare fracturate. La Vasile Cândea, aşa cum declara de pe patul de spital, a venit soţia şoferului, încercând să se „împace” cu el, mai ales că avea o situaţie materială precară, întreţinându-se din ajutorul social.
Iniţial, din spital, Vasile Cândea a declarat: „S-a întâmplat până în „Dobrescu”, pe principală, unde era înainte groapa de gunoi. Mă duceam acasă, veneam de la Câmpulung, fusesem la fratele meu, la bloc, că venise o nepoată din Italia. Am băut un pahar de vişinată şi două sticle de bere şi, după aceea, am plecat acasă. Era trei, trei şi ceva. M-a luat din spate. El venea către Bughea, se ducea acasă cu o Dacia albastră, parcă. Nu s-a dat jos. A venit, la o jumătate de oră, nevastă-sa, cu altă maşină, la faţa locului. S-a uitat şi a plecat. Pe mine m-a luat Salvarea, după aceea a venit şi Poliţia, a făcut măsurători. Cei de la Poliţie au zis că-mi iau declaraţii numai după ce-mi revin.”, ne-a declarat Vasile Cândea. În 2013, întrebat dacă vrea să depună plângere, victima ne-a spus: „Depinde. Vreau să stau de vorbă şi cu nevastă-sa. Au şi ei doi copii… să vedem. Sunt tineri. Eu am văzut că el era la volan, dar nevastă-sa susţine că ea a fost şi nu am văzut eu bine. Am fractură dublă la amândouă picioarele, la stângul e tijă pusă, la dreptul nu a fost nevoie de tijă, că deja am alta pusă. A venit numai nevastă-sa într-o zi. A zis că se duce să dea o declaraţie la Poliţie şi, după aceea, vine la mine, că ştia că mă bagă în operaţie. Nu a mai venit deloc, a venit fratele meu şi s-a ocupat. Eu am ajutor social.”
Se pare că Vasile Cândea s-a lăsat convins, judecând după decizia Tribunalului Argeş, care l-a condamnat la un an de închisoare, cu suspendare, şi trei ani termen de încercare pentru mărturie mincinoasă.
Cruceru s-a sustras cercetării
Vinovatul, Gabriel Cruceru, s-a sustras mai mult timp de la cercetare, după ce a intrat cu maşina intenţionat în grupul de săteni cu care se certase, apoi a fugit de la locul faptei. Vasile Cândea şi Gheorghe Adrian Dragomirescu au fost răniţi în urma accidentului, Cândea trecând întâmplător pe acolo. După ce a ajuns la spital în stare deosebit de gravă şi medicii legişti au stabilit că viaţa îi fusese pusă în pericol, anchetatorii au schimbat încadrarea juridică a faptei, din vătămare corporală din culpă, în tentativă de omor deosebit de grav.
În timpul judecăţii, Gabriel Cruceru a fost plasat în arest la domiciliu, timp în care a încercat să convingă patru martori la declaraţie mincinoasă.
În dosarul de la Tribunalul Argeş, sentinţa s-a dat pe 16 februarie 2016, fiind atacată la Curtea de Apel, care, în final, a stabilit aceleaşi pedepse.
Gabriel Cruceru a primit: 7 ani şi 6 luni de închisoare, 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi, pentru tentativă la omor deosebit de grav; 1 an închisoare pentru conducerea unui vehicul fără a poseda permis de conducere; 2 ani pentru părăsirea locului accidentului; 3 luni pentru că a determinat mărturia mincinoasă. După ce i-au fost contopite pedepsele, completul de judecată a stabilit că Gabriel Cruceru trebuie să o execute pe cea mai grea, de 7 ani şi 6 luni închisoare şi 2 ani interzicerea unor drepturi. Dar pentru că bărbatul mai era condamnat cu suspendare în alt dosar, s-a stabilit ca pedeapsa de 1 an să o execute alăturat de cea stabilită anterior, în total 8 ani şi 6 luni închisoare, plus 2 ani interzicerea unor drepturi, în condiţii de penitenciar.
Ceilalţi patru inculpaţi, părţi în dosar, au fost condamnaţi şi ei.
Ion Costin Cruceru: 6 luni de închisoare pentru infracţiunea de încercare de a determina mărturia mincinoasă; şi 1 an de închisoare pentru mărturie mincinoasă. După ce i-au fost împreunate pedepsele, s-a stabilit să o execute pe cea mai grea, de un an, plus că s-au fixat 3 ani termen de încercare.
Costel Mădălin Dascălu: 1 an de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă şi 3 ani termen de încercare.
Byr Gul Muhammet a fost condamnată la 1 an de închisoare pentru mărturie mincinoasă şi 3 ani termen de încercare.
Vasile Cândea a primit 1 an de închisoare pentru mărturie mincinoasă, plus 3 ani termen de încercare.
În cazul celor patru, pedepsele au fost cu suspendare.
Sentinţa Tribunalului Argeş l-a mai obligat pe Gabriel Cruceru să-i plătească părţii civile din proces, Gheorghe Adrian Dragomirescu, suma de 3.000 de euro, daune morale, la cursul BNR din data plăţii.
Cheltuielile judiciare stabilite la proces au fost puse în seama celor cinci inculpaţi. Astfel, Gabriel Cruceru a fost pus să plătească 5.250 lei (din care 3.725 lei reprezintă cheltuieli judiciare efectuate în cursul urmăririi penale), iar Ion Costin Cruceru, Costel Mădălin Dascălu, Byr Gul Muhammet şi Vasile Cândea, suma de 2.200 lei (din care 962,50 lei, cheltuieli judiciare efectuate în cursul urmăririi penale), fiecare.
Gabriel Cruceru a fost încarcerat la Penitenciarul Colibaşi.