5.6 C
Campulung Muscel
September 21, 2021

S-a schimbat sala, se mai schimbă şi din aleşi. Înlocuitorii, extraşi din butoiul cu amintiri

La fel ca în mandatul trecut, primul partid din componenţa Consiliului Local în cadrul căruia se produc schimbări de membri este PSD. Deosebirea este că, în intervalul 2012-2016, social-democraţii au suferit pierderi numerice (în privinţa calităţii nu ne pronunţăm, dar n-am auzit vreun scâncet la adresa valorilor de care a fost văduvit Legislativul), ca efect al dezastruoasei alianţe cu PNL. De data aceasta, doar se înlocuiesc nişte membri cu alţii de pe lista de aşteptare. Am folosit pluralul, deşi, oficial, numai unul a băgat PSD-ul în deliberări, demisionarul Bână, în perspectiva în care discuţiile la care preşedintele Marin, costumat într-o armură de oţel (pentru a face faţă dialogului), îl va convoca pe ruinătorul gustului dulce al victoriei de partid nu-i vor domoli inspiraţia scriitorului Dumitrescu. Bănuim că, în caz că porcăiala capătă caracterul unui foileton, se va impune renunţarea la serviciile sale politice. Probabil că o va impune judeţul, nu ai noştri, care înghit spăşiţi ca mieii terfeleala gazetarului de ocazie electorală, căruia i-a reuşit ce nu le-a reuşit rivalilor politici: toată clănţăneala liberală dintr-un an nu i-a învineţit pe Marin şi Ţâroiu aşa cum au făcut-o cronicile în serial ale colegului cu discursul pe „arătură”.     

În cele trei luni de mandat, novicele Bână şi-a îndeplinit conştiincios sarcinile de partid, participând, cu excepţia uneia, la toate şedinţele ordinare şi de îndată. Şi au fost o sumedenie de întruniri, căci Ţâroiu are obiceiul de a convoca Consiliul săptămânal, având de recuperat timpul pierdut cu procesul cu liberalii şi cu alegerile, care au făcut din 2016 un an „mort” pentru Câmpulung. Cu toate că omul de afaceri părea că şi-a intrat în rol, i-a trântit demisia primarului la nicio săptămână de când zâmbea triumfător în poza de familie a PSD-ului de la Mateiaş, alături de „ostaşii” din Primul Război Mondial. 

Cel ale cărui vorbe au intrat rapid în „folclorul” Legislativului, devenind expresia mandatului, până în acest moment – „Uitaţi-vă la noi! Suntem zece! Suntem puternici!” – a fost primul care a capitulat, deşi omul nu părea supărat pe nimeni. Se pare că nu de supărare a părăsit tabăra puternicilor, ci pentru că nu este exclus să încerce o altfel de colaborare cu aceştia. Şi cum sunt destui suspecţi de incompatibilitate (nu este cazul lui), care, suntem convinşi, îşi vor duce mandatul până la capăt, netulburaţi de plângerile opoziţiei, ar fi ales să renunţe la funcţie şi să-şi vadă de carieră. 

Pleacă Bână, vine Sârbu, deşi o vorbă plimbăreaţă prin târg l-ar da pe următorul după Sârbu, Ionel Dumitrache, preferat ca înlocuitor al business-man-ului. Dumitrache, paznic de profesie, cea mai căutată meserie, vorba primarului, din Câmpulung (pe lângă cea de taximetrist), căci ar fi mai plăcut şefilor, cărora pare că le surâde ideea cu feţe noi la o masă veche. Apropo, s-a făcut boboc sala de Consiliu, renovată după 16 ani, în care s-a tot jerpelit, dar nu s-a putut face o treabă ca lumea până la capăt. Boala primarilor de Câmpulung, care degeaba au o amărâtă de iniţiativă, bună, tocmai pentru că este atât de rară, dar nu se abţin de la a strica finalul, aplicând magistral o bâtă în baltă. S-a pus tapet proaspăt, frumos, mochetă nouă, bej, s-au cumpărat scaune asortate covorului, dar masa, cea mai importantă piesă a încăperii, deoarece ocupă cel mai mult loc în decor, a rămas aceeaşi. A fost mozolită superficial cu un pic de lac şi aia a fost toată recondiţionarea. Acum, dacă tot s-a făcut o investiţie, chiar nu se putea cumpăra o masă nouă? Este din lemn masiv, au motivat cei despre care am fi tentaţi să credem că le trezeşte nostalgii, numai că de pe vremea lui Bălan, de când a fost montată această piesă de mobilier, nu datează prea mulţi. Cu excepţia primarului, el fiind cea mai importantă „rămăşiţă” din mandatul celui care a dispus ultima renovare a sălii Consiliului Local. Şi a lui Ivan, prezent şi el în mandatul 2000-2004. Şi va fi şi Sârbu, dacă pe el îl scoate PSD din butoiul cu amintiri. Chiar lăcuită, se cunosc anii trecuţi peste ea, cafelele răsturnate, tuşul hârtiilor, tabletele şi coatele aleşilor care au ros-o în două-trei mandate, patru chiar, câte au prins „bucăţile” perindate în jurul ovalului care rezistă. Este scrijelită, îi lipsesc bucăţi de material pe la colţuri, ce să mai! Vechitura nu mai avea ce să caute în forul legislativ împrospătat inclusiv cu o grămadă de „juniori” aduşi de PSD şi PAM. 

A doua pierdere a Consiliului va fi, dacă PNL mai “pupă” doi senatori, ca în mandatul trecut, Silviu Mănescu. Experienţa de trei luni în Consiliul Local i-a întărit convingerea că poate mai mult de atât. Iar mai mult de atât este Senatul României, unde candidează, conform anunţului pe care PNL Câmpulung îl va face astăzi, de pe poziţia a doua, în ceafa lui Iani Popa. După Sorin Buta, devenit deputat în 2008, când l-a lăsat cu buza umflată pe Marin, şi a părăsit Consiliul, după şase luni de mandat, este posibil ca povestea să se repete cu liberalul, care, în caz că se lasă cu succes, îi face loc lui Radu Sălcescu, de care nu ni se făcuse încă dor.

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!